de Andrei Dicu
În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1792 a fost compusă La Marseillaise, cântec devenit între timp cel mai cunoscut şi admirat imn de stat din lume. Nici nu exista un prilej mai bun pentru a trece în revistă nemuritoarele imnuri de stat care ascund poveşti uimitoare.
Napoleon, interzicerea „Marseillaisei” şi excepţia de la Austerlitz
Claude Joseph Rouget de Lisle a compus muzica şi versurile din „Marseillaise” la Strasbourg, imediat după ce Franţa a declarat război Austriei, iar titlul inițial a fost „Chant de guerre pour l’armée du Rhin” („Cântecul de război al armatei de pe Rin”). La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo venindu-i numele de „La Marseillaise”, iar la 14 iulie 1795, în mod oficial, acest cântec a devenit imn național. În timpul Primului Imperiu și al Restaurației, melodia a fost interzisă, fiind introdusă din nou ca imn național al celei de-a Treia Republică, după Revoluția din 1830. Deşi iniţial interzisese „Marseilleza” pe motiv că ar putea incita masele la revoltă împotriva monarhiei, împăratul Napoleon a permis soldaţilor să cânte acest imn după victoria răsunătoare împotriva trupelor aliate în bătălia de la Austerlitz.
Războiul rece dintre „God Save the Queen” şi „Flower of Scotland”
Cântecul „God Save the Queen”, respectiv „God Save the King” („Dumnezeu s-o/ să-l ocrotească pe regină/rege”) este imnul național al Angliei, dar este cântat la ceremonii oficiale pe întregul teritoriu al Regatului Unit. Singura ţară care nu recunoaşte oficial acest imn este Scoţia, care a adoptat imnul neoficial „Flower of Scotland” („Floarea Scoţiei”), ce rememorează victoria împotriva cotropitorilor englezi conduşi de Regele Edward. Autorul și compozitorul piesei „God Save the Queen” sunt necunoscuți. Nu mai puțin de şapte indivizi au fost numiți ca posibili compozitori. Teoria iniţială este că ar fi fost compus în cinstea familiei Stuart de dr. John Bull (1562-1628). Prima documentare sigură a melodiei datează din 1745, când a fost interpretată la teatrele Covent Garden și Drury Lane din Londra, unde era celebrată victoria din bătălia de la Prestonpans.
Polemica din jurul versului „Deutschland, Deutschland über alles”
„Das Lied der Deutschen” este imnul național al Germaniei. Versurile au fost scrise de August Heinrich Hoffmann Von Fallersleben în 1841, pe o melodie compusă, în 1797, de Franz Joseph Haydn, ca parte dintr-un cvartet de coarde. Inițial, a fost imnul împăratului Francisc al II-lea şi se numea „Gott erhalte Franz den Kaiser” („Domnul să-l aibă în pază pe împăratul Franz”). Cântecul a devenit imn național oficial abia în 1922, dar imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost interzis. După 1952, a redevenit imn național, deşi la unele ocazii oficiale se cântă numai strofa a treia. Cântecul este cunoscut, în general, prin primul său vers, „Deutschland, Deutschland über alles” („Germania deasupra tuturor”), care creează şi acum o mulţime de polemici. Partidele naționaliste, precum Partidul Nazist al lui Hitler, au impus în interes propriu reinterpretarea în sensul „Germania ar trebui să conducă toată lumea”, iar ideea lui Fallersleben despre o țară-mamă unificată pentru toți germanii a fost inclusă în inițiativa „Heim ins Reich” (traducere aproximativă: „Reîntoarce-te în imperiu”), care a cauzat finalmente cel de-Al Doilea Război Mondial.
Imnul SUA, între interpretări faimoase şi gafe penibile
„The Star - Spangled Banner” este imnul național al SUA. Versurile au fost scrise în 1814 de Francis Scott Key, sub forma unei poezii numite „Defense of Fort McHenry” („Apărarea fortului McHenry”), și au fost puse pe melodia unui cântec foarte popular britanic numit „The Anacreontic Song” („Piesa Anacreontică”). Imnul a fost recunoscut oficial de Marina Americană în 1889, de Președinţia SUA în 1916 și, printr-un act oficial, de Congres la 3 martie 1931. Imnul a fost interpretat de-a lungul timpului de toţi marii solişti ai lumii, fie că vorbim despre cântăreţi de operă sau despre staruri rock precum Placido Domingo, Bruce Springsteen, Dolly Parton, Michael Bolton, Steven Tyler sau Beyonce. Un moment penibil de neuitat a avut-o în centrul atenţiei pe Christina Aguillera, care a uitat versurile la deschiderea unui Super Bowl.
„Cântecul italienilor”, mai bătrân decât prevede… legea
„Canto degli Italiani” („Cântecul italienilor”) este imnul național al Italiei, ale cărui versuri au fost compuse de Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro. Este cunoscut și sub numele „Fratelli d’Italia” („Frați italieni”). Versurile au fost scrise la Genova, într-o perioadă de luptă populară pentru unire şi independenţă. După unirea Italiei, în 1861, imnul adoptat oficial a fost Marşul Regal, cântecul oficial al Casei de Savoia. Abia în 1946 imnul a fost schimbat, odată cu modificarea formei de guvernământ, Italia devenind republică. Amuzant este că, deși a fost folosit ca imn național vreme de aproape 60 de ani, nu a devenit imn oficial prin lege decât în 2005!
România deţine recordul mondial în domeniu
Poate că nu ştiaţi, dar ţara noastră deţine „recordul” în materie de „exporturi” la capitolul imnuri de stat. Pe lângă imnul naţional al ţării noastre, alte trei ţări din lume au decis să adopte melodii româneşti. Republica Moldova a ales „Limba noastră”, o poezie scrisă de Alexei Mateevici (1888-1917), ce cuprinde 12 strofe. Poezia este un elogiu adus limbii române (fără ca numele limbii să apară explicit) și un îndemn pentru prețuirea ei. Versurile au fost scrise la Congresul Scriitorilor din Basarabia, unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin, iar melodia a fost compusă de Alexandru Cristea. „Hymni i Flamurit” sau „Cântecul Steagului” este imnul național al Albaniei. Versurile sunt scrise de poetul Aleksander Stavri Drenova (pseudonim ASDRENI), care era de origine aromână. În anul 1912, imnul a fost publicat ca o poezie în „Liri e Shqiperise” („Libertatea Albaniei”), un ziar albanez din Sofia. Mai târziu a apărut într-un volum de poezii scrise de Drenova, intitulat „Endra e lote” („Vise și lacrimi”), care a fost publicat la București. Muzica este celebrul cântec „Pe-al nostru steag e scris unire”, compus de Ciprian Porumbescu. În fine, melodia „Hatikva” („Speranţa”), devenită imnul statului Israel, a fost scrisă în 1877 de poetul evreu pribeag, originar din Galiția, Naftali Hertz Imber (1856-1909), în timpul șederii acestuia la Iași, ca oaspete al unui cărturar localnic. Linia melodică este de proveniență românească și circulă în mai multe regiuni, pe texte diferite. Primul este „Cântecul de mai”, cules în Transilvania și publicat de muzicologul Timotei Popovici. Alte cântece românești ale căror versuri sunt scrise pe aceeaşi melodie sunt „Carul cu boi”, foarte popular în rândurile evreilor moldoveni sub numele de „Hăis-Cea!” (în yidish „Ois-Scha”), și „Cucuruz cu frunza-n sus”, cules în nordul Ardealului și pus pe note de compozitorul Guilelm Șorban.