de Elena Şerban

Primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, s-a născut la Topliţa, la 18 iulie 1868, cu numele Ilie Cristea. Datorită mamei sale, greco-catolică, a mers la gimnaziul săsesc din Bistriţa. Rezultatele bune au determinat apoi familia să îl susţină financiar, iar Ilie a urmat Gimnaziul grăniceresc din Năsăud şi Institutul Teologic din Sibiu. Apoi, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta, unde a obţinut titlul de doctor în filologie. A revenit în ţară, şi în 1900 a devenit diacon. La 23 iunie 1902 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi a primit numele Miron. Ca ieromonah, s-a ocupat de înfiinţarea Băncii Lumina, dobânzile obținute fiind oferite ca burse elevilor români care mergeau la şcoală.

Șapte ani mai târziu, la 21 noiembrie, a fost numit episcop al Caransebeşului, calitate în care a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Ca recunoaştere a meritelor sale, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18 decembrie 1919, să ocupe scaunul de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La 4 februarie 1925, mitropolitul Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit şi înscăunat la 1 noiembrie 1925. A devenit astfel primul patriarh al creştinismului ortodox român. A ridicat două biserici româneşti, la Ierusalim şi la Iordan, şi a înfiinţat Episcopii Ortodoxe Române în Statele Unite şi în Canada. Patriarhul Cristea a fost numit senator, regent al Regelui Mihai I şi, în cel din urmă an al vieţii, prim-ministru, între 10 februarie 1938 şi 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franţa), unde plecase pentru un tratament medical.

De numele patriarhului Miron Cristea se leagă ideea construirii Catedralei Neamului, însă, din motive economice şi apoi politice, acest proiect a fost abandonat până după Revoluţia din 1989.