de Andrei Dicu
Călătoriile cu trenul nu mai capătă, de multă vreme, aerul schiţelor lui Caragiale sau misterul crimelor din romanele Agathei Christie. Astăzi, totul poartă „parfumul” luxului, al vitezei şi al excesului de confort dacă vorbim despre garniturile de mare viteză, în care constructorii de bolizi pe şine investesc milioane de euro. Pentru amatorii de senzaţii tari, o călătorie cu un tren-săgeată echivalează cu o plimbare la bordul unui Ferrari de ultimă generaţie, astfel că goana pe calea ferată a devenit o „fiţă” a ultimilor ani.
ICE 3, un Panzer pe şine
Trenurile de mare viteză au ajuns la modă nu numai în Japonia, acolo unde s-a născut ideea creării lor, ci pe tot mapamondul. Chiar dacă, timp de sute de ani, trenul nu a excelat la capitolul viteză, iată că şi acest mijloc de transport a venit puternic din urmă, în sprijinul navetiştilor, care, în secolul al XXI-lea, sunt obligaţi să „zboare” la sute de kilometri distanţă către locurile de muncă. Garniturile-săgeată ce pleacă din ţări ca Spania, Germania sau Franţa oferă atât siguranţă, confort, cât şi o viteză de deplasare uimitoare. Lansat în anul 2000, trenul german ICE 3 „prinde” constant 320 km/h, recordul de viteză înregistrat fiind de 368 km/h. Deşi nu se poate lăuda cu o tradiţie în domeniu, în zilele noastre, Germania are unele dintre cele mai rapide trenuri din lume, iar lansarea propriei linii feroviare de mare viteză a fost decalată un deceniu din cauza protestelor ecologiştilor. InterCity Express (ICE3) operează momentan între Frankfurt şi Köln, în Valea Rinului, München şi Nürnberg, în Bavaria, şi are alte nouă linii de mare viteză, aflate în construcţie sau în planul de lucru. În anul 2012, constructorii germani estimau un buget de 218 milioane de euro pentru construcţia de trenuri, cifră care, la vremea respectivă, echivala cu mai mult decât dublul cheltuit de japonezi, cei care dispun de asemenea trenuri încă din anii ’50. Astfel, nu mai e niciun dubiu că moda a traversat de mult Oceanul, iar noii campioni ai vitezei pe şine sunt europenii. E drept, ajutaţi de inginerii niponi, angajaţi pe bani grei de companiile de pe continentul nostru.
Franţa, pionierul european
Franţa a fost una dintre primele ţări europene care a introdus aceste trenuri de mare viteză. Revoluţionarul Train a Grande Vitesse (TGV) a apărut încă din septembrie 1981. De atunci, au fost lansate diverse modele îmbunătăţite, cum ar fi recentul POS, un hibrid între TGV şi locomotivele Alstom. Trenul operează pe două linii ferate, LGV Rhin-Rhone, în estul Franței, şi LGV Est, care circulă între Paris şi Strasbourg. În timpul unor teste efectuate în 2007, acest tren a stabilit un nou record mondial al vitezei de deplasare pe şine convenționale, 572 km/h.
Compania spaniolă Alta Velocidad Espanola (AVE) este cunoscută pentru trenurile Talgo. Cu toate astea, mult mai rapide sunt noile Siemens Velaro Series 103, trenuri care parcurg distanța dintre Barcelona şi Madrid în două ore şi 38 de minute. În ultimele două decenii, Spania şi-a transformat serviciul de transport feroviar într-unul dintre cele mai rapide şi mai întinse reţele, cu peste 1.900 de mile, acoperind aproape fiecare oraș important, explicaţia fiind dată de numărul mare de navetişti, estimaţi la circa 4,3 milioane de cetăţeni.
Frecciarossa, un… Ferrari pe şine
Lansate în anul 2008, respectiv 2012, TR 500 Frecciarossa (Săgeata Roşie) şi ETR 575 AGV sunt mândria constructorilor italieni, „opere” la care mioritica Săgeată albastră nici nu îndrăzneşte să aspire. Compania publică Red Arrow şi cea privată Automatrice a Grande Vitesse (AGV) asigură transportul feroviar pe aceleaşi trasee. Trenurile străbat Torino, Milano, Florența, Roma, Napoli şi Veneţia. O nouă linie prevăzută să funcţioneze între Veneţia şi Milano este deja în construcție, iar trenul de nouă generaţie ETR 1000 (cu o viteză de operare de 354 km/h) va fi lansat cel mai probabil până la sfârșitul acestui an.
Ajutor coreean pentru britanici
Britanicii nu se lasă nici ei mai prejos, de data aceasta beneficiind de ajutor din partea inginerilor şi proiectanţilor sud-coreeni, aflaţi într-o competiţie teribilă cu japonezii. Trenurile Eurostar străbat distanţa dintre Londra şi Paris în două ore şi 16 minute, fără complicaţiile de securitate ale unui aeroport. Cea mai lungă şi cea mai rapidă linie de cale ferată din Insulele Britanice, Class 373, operează prin Channel Tunnel, între St. Pancras Station din Londra, Gare du Nord din Paris şi South Station din Bruxelles. De asemenea, trenul oprește şi la Disneyland, în Paris, fiind introduse şi rute ocazionale spre Avignon și Alpii francezi. În anul 1993, la inaugurarea bolidului, în momentul escalei de la Disneyland, personalul trenului s-a costumat în personaje celebre din desenele animate, spre bucuria copiilor de… toate vârstele care au cheltuit aproximativ 250 de dolari pentru un bilet.
Sapsan, mândria Rusiei
Trenul rusesc Sapsan este cel mai rapid vehicul de acest tip din Europa de Est. Lansat în 2009, Sapsan are o viteză medie de 249 km/h şi se bucură de un record de 329 km/h. Sapsan s-ar traduce prin „şoimul călător”, denumirea fiind atribuită şi celui mai rapid tren din Rusia, cel care face legătura între Moscova şi Sankt Petersburg sau Nijni Novgorod. Fabricate de Uzinele Siemens, aceste trenuri pot transporta 554 de pasageri în zece vagoane, cu clase de business şi economice. În timpul iernii, ferestrele sunt încălzite pentru a se preveni aburirea.
Chinezii construiesc monstrul cu viteză de 2.900 km/h
În prezent, cel mai rapid tren comercial maglev (metoda de propulsie care foloseşte levitaţia magnetică) ajunge la „doar” 431 km/h, iar recordul mondial este de 581 km/h. Evident, el funcţionează în Japonia, însă niponii ar putea fi depăşiţi în curând de chinezi, care construiesc deja cel mai rapid tren, care, cel puţin teoretic, ar ajunge la o viteză de 2.900 km/h. După părerea dr. Deng Zigang, manager de proiect, acest salt semnificativ în ceea ce priveşte viteza se datorează lipsei de rezistenţă a aerului din tunelul prin care va circula trenul. „Dacă viteza cu care trenul se deplasează atinge 400 km/h, mai mult de 83% din energia de tracţiune se pierde din cauza rezistenţei aerului”, spune profesorul Deng Zigang, care adaugă că acest fenomen dezvoltă şi un zgomot care îi deranjează pe pasageri. În tunelul care face parte din proiect şi prin care va circula trenul, presiunea aerului este de zece ori mai scăzută decât cea atmosferică la nivelul mării, reducând semnificativ cantitatea de energie necesară pentru a depăşi rezistenţa aerului. În prezent, trenul este testat în laboratoarele universităţii din Beijing. Pentru exemplificare, cu acest tren, distanţa dintre Paris şi Moscova ar putea fi parcursă într-o oră, cu alte cuvinte, cine ia micul dejun pe Champs-Élysées poate fi în Piaţa Roşie la timp pentru vodca dinaintea prânzului...
2,1 milioane de dolari pentru „glonţul“ japonez
Sigur, trenurile-glonț din Japonia rămân faimoase peste tot în lume. Cu diferite forme şi stiluri, ele nu îl depășesc în viteză pe nou-lansatul Shinkansen E5. Trenul, cu o formă aerodinamică, parcurge un traseu de 674 km, între Tokyo şi Aomori, în capătul de nord al Insulei Honshu. Viteza sa medie este de 320 km/h, iar recordul este de 358 km/h. Pentru construcţia primului prototip s-au cheltuit 2,1 milioane de dolari, iar principalul său atu este că „aleargă” pe perne de aer.