de Carmen Ciripoiu
Maria Alexandra Victoria. Mama răniților, Regina-Soldat, Regina inimilor. Scriitoare, diplomat, soră de caritate, promotoare a artelor, avangardistă pentru vremurile sale. Regina Maria a României, născută la 29 octombrie 1875, cea mai iubită dintre personajele regale, care nu a cunoscut frica sau teama de vremurile prin care a trecut, întrupând cele mai înalte aspirații ale conștiinței românești, a lăsat în urmă pasiuni excentrice.
„Balcicul este casa mea din vis, inima mea”
„Fiecare dintre grădinile acestea”, scria Regina Maria, este plină de flori, grădini de amintiri în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi și chiar lacrimi. Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă când viața mi se pare grea”. Pasiunea sa pentru flori s-a născut din copilărie, regina descoperind frumusețea acestora la Swiss Cotage (aproape de Osborne), unde tatăl sau avea o superbă grădină, locul unde Regina Maria a întâlnit prima dată un crin al Fecioarei, pe care îl descria ca fiind „minunat, nobil, cu tija înaltă și flexibilă, având în el ceva sacru”, iar în timp grădinile Buckingham sau Windsor au devenit sursă de inspirație pentru crearea propriilor grădini: cea de la Palatul Regal de la Balcic, urmată de superbele locuri de la Cotroceni, Scroviștea, Copăceni sau Bran. Printre florile sale preferate se numărau trandafirii english rose, tipici Marii Britanii, crinii care îi aminteau de cultul Fecioarei Maria, dar și irișii, regina dând ordin să-i fie reproduși pe rochii, mobilier sau pe casetele în care își ținea bijuteriile. Nimic nu se compară însă cu capodopera Reginei Maria de la Balcic: grădina visurilor sale, cu pietre cu inscripţii în arabă, slavonă și coloane de marmură din Dalmaţia (cadou trimis din Iugoslavia de ginerele său, Regele Alexandru I, vase antice pe care un arheolog Kupullunis, prieten al reginei, le descoperise în săpăturile din Cipru, crini, iriși, glicine, bujori, migdali, chiparoși și cactuși, plantați la cererea reginei de grădinarii Jules Jeanin şi Carol Gutman. Un loc deosebit în grădină îl ocupau terasele, fiecare purtând numele unui membru al familiei: Mircea, Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mignon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru Duşan, Elena, George.
A luat lecții de pictură cu renumita artistă Ruth Mercier
Pictura a fost una dintre pasiunile deprinse de regină în adolescenţa petrecută la Coburg, acolo unde, împreună cu sora sa, Victoria Melita, a deprins tainele acestei arte, dar și ale pirograviei. O mare bucurie a avut-o Regina Maria când, după căsătoria cu Ferdinand, soacra sa, Antonia de Hohenzollern, i-a făcut cadou lecții de desen cu o pictoriță celebră la acea vreme, Ruth Mercier, renumită pentru pictarea florilor. De altfel, Regina Maria își amintea: „Prinsesem bine meșteșugul lui Mercier în întrebuințarea culorilor diluate într-un belşug de apă”, își amintește ea, „așa încât florile mele, și după ce se uscau, păstrau o adâncime catifelată ce amintea natura și desfăta ochii”. Pentru început, Regina Maria a împodobit cărți cu miniaturi, iar ulterior a pictat două cărți extrem de importante la acea vreme. Prima a fost realizată pe hârtie japoneză, pe care i-a dăruit-o prietenei sale Pauline la nuntă, iar cea de-a doua, realizată pe pergament, a fost creată special pentru Regele Ferdinand, „opera mea cea mai de seamă, plănuită să las casei noastre ceva ce nu se putea înstrăina”, nota regina. De altfel, această carte a primit și două medalii de aur în cadrul expozițiilor de la München dinaintea războiului și din Barcelona, în anul 1929. Și tot din dragostea sa pentru pictură s-a născut și societatea Tinerimea Artistică, patronată de Regina Maria, din care făceau parte Arthur Verona, Ștefan Luchian, Jean Al. Steriadi, Constantin Artachino sau Fritz Storck.
Reședințele au fost decorate după gustul său
Case de vis. Așa își imagina copilul Maria locuințele sale: „O vedeam cu deosebite fețe, pentru că de-atunci eram o visătoare”. Lucru pe care l-a pus în practică în momentul în care a devenit suverană. Când a pus piciorul pentru prima dată în Palatul Cotroceni, ce fusese ridicat în secolul al XVII-lea cu funcție de mănăstire, peste tot domnea o atmosferă „greoaie, sumbră și excesiv de regală”. Dar situația nu a durat mult, pentru că Regina Maria, împreună cu sora sa Victoria (ce avea să devină Marea Ducesă a Rusiei), a pornit în prima sa aventură de decorare interioară. Așa au apărut „încăperile pline cu mobile sculptate și aurite, piei de animale, perne de mătase, rame de tablouri din argint și statuete de jad”. Salonul turcoaz era una dintre odăile preferate ale reginei. Și nu aveai cum să rămâi indiferent la pereții acoperiți de trandafiri din lemn sculptat și aurit sau la statuia de bronz înfățișând o fată cu o cruce puternic luminată ce trona în mijlocul camerei! Regina și-a pus amprenta și asupra mobilei, ce era acoperită cu broderii cu pene de păun, făcute de ea însăși, în timp ce podeaua era împodobită cu imense vaze cu flori și plante exotice. Spectaculos era și dormitorul Reginei Maria, „decorat în argint, cu tavanul ca de catedrală sculptat sub forma unor ramuri de copaci”, unde patul, o sofa joasă, „era acoperit cu o țesătură fină de argint, purpură și aur”. Pe partea opusă, deasupra unui cămin sub un tablou cu anemone albe pictat de Ducky (n.r.: Victoria, sora Mariei) se afla o inscripție: „Cândva a fost doar primăvară în inima mea”.
Vestimentaţia şi bijuteriile, piesele de rezistenţă
„De la vârsta de 5 ani eram o adevărată fiică a Evei în iubirea mea pentru haine frumoase”, mărturisea Regina Maria, ale cărei alte două mari pasiuni au fost bijuteriile și vestimentația. Cel mai iubite de regină erau piesele din dantelă, iar printre creatorii de modă la care apela pentru ținutele sale erau Paul Poiret, Coco Chanel sau Cheruit. În ceea ce privește bijuteriile, Regina Maria adora safirele, diamantele, rubinele, briliantele și perlele, care trebuiau neapărat să poarte semnătura Cartier. Regina purta, totodată, și bijuterii valoroase, moștenite de la mama și de la bunica sa, Regina Victoria. Din păcate însă, acestea au ajuns în timpul Primului Război Mondial în patrimoniul statului, apoi au fost date rușilor, alături de alte bogății ale României, în scopul de a fi păstrate, lucru ce a îndurerat-o profund pe regină, care spunea că ținuta nu are nicio valoare fără nestematele sale dragi.
Cel mai mare hobby: călăria
Părea că s-a născut pentru acest sport, călăria, spuneau unii critici ai vremii, în timp ce severul Rege Carol I încerca din răsputeri să o determine să renunțe la acest hobby. Dar indiferent ce spuneau unii sau alții, Maria nu putea rezista să nu iasă zilnic călare măcar câteva ore, această pasiune dându-i o forță și o bucurie nespuse. Mersul călare reprezenta pentru regină și o extraordinară distincție, ea mărturisind de câteva ori că regretă faptul că Ferdinand nu este un bun călăreț. Regina Maria respecta cu strictețe și vechile tradiții potrivit cărora regele și regina trebuie să meargă călare și nu cu trăsura. În opinia Alteței Sale, legătura dintre cal și călăreț nu dispare nici după moarte, calul mergând alături de stăpânul său spre eternitate, așa cum a făcut-o și în timpul vieții.