de Călin Popa şi Daniel Şuta
Pentru toate persoanele care constată prea frecvent că au uitat să-și pună telefoanele mobile la încărcat, specialiștii elaborează un tip de țesătură specială, din care pot fi create haine „inteligente”, ce pot furniza din mers alimentarea necesară unui smartphone.
Read more: Haine „inteligente“, care alimentează telefonul mobilde Silviu Ghering şi Adrian Barna
La 500 de metri de Mănăstirea Polovragi din comuna gorjeană cu același nume, se deschide, ca o poartă de dimensiuni impresionante, intrarea în peștera Polovragi. Cea mai mare „cavitate” din zona Munţilor Parâng şi Căpăţânii, cu lungime de aproape 10 kilometri, dintre care doar 800 de metri se pot vizita. Localnicii păstrează vie credința că zeul suprem din panteonul geto-dacic, marele lider spiritual Zamolxe, ar fi locuit în Peștera Polovragi. „Tronul” său este cel mai sacru loc din peșteră, la 350 de metri de la intrare, loc care, dincolo de „tavanul” din rocă, la suprafață, corespunde cu fosta cetate dacică „Cetățuia”.
Read more: Peştera Polovragi, refugiul lui Zamolxe şi al... liliecilor „cu potcoavă“!de Ștefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Fiecare semn, rid sau chiar aluniță pe care le avem la nivelul feței spun lucuri despre propria persoană pe care nici noi nu le știam. Practic, suntem ca o oglindă în fața celor din jur, mai ales dacă aceștia știu să le interpreteze. În plus, de-a lungul timpului, pot apărea alte semne sau linii fine care schimbă complet personalitatea, stilul de viață, modul de gândire și chiar drumul profesional. Ciprian Cucu, fizionomist și consilier în dezvoltare personală, ne-a explicat ce simbolizează toate aceste semne și ce se întâmplă dacă decidem să renunțăm la ele.
Read more: Fiecare trăsătură a chipului simbolizează ceva anume Fizionomist Ciprian Cucu: „Semnele faciale...de Simona Soare Ghișea şi Adrian Barna
Studiile demonstrează că alegerea modului în care este comunicat costul unui produs sau serviciu cântărește foarte mult în luarea deciziei de cumpărare. O mai bună înțelegere a psihologiei prețului reprezintă astfel cheia succesului pentru mulți dintre proprietarii de afaceri. Prețurile terminate în 9 sau în alte cifre impare, cele care au mai puține silabe, dar și cele ale unor produse mai ieftine care se află expuse lângă altele mult mai scumpe, sunt doar câteva dintre strategiile de marketing care conduc la creșterea vânzărilor.
Read more: Magia cifrelor din spatele cumpărăturilorde Călin Popa şi Adrian Barna
Unul dintre brandurile care au cucerit lumea accesoriilor, Ampersand As Apostrophe, are la bază principiul simplității, dublat de finisarea impecabilă a produselor și materialul de cea mai înaltă calitate din care sunt realizate piesele. În spatele inspirației și succesului popularelor modele de poșete și portofele multifuncționale stă designerul Jessica Park.
Read more: Jessica Park, creator al brandului Ampersand As Apostrophe: „Poşeta simplă şi funcţională rămâne...de Dana Buzăianu şi Florica Pintea
Anul care tocmai a trecut a stat sub semnul unei adaptabilități crescute pe toate palierele vieții personale, sociale și profesionale. Domeniul de recrutare nu face excepție și vine cu variante alternative care înlocuiesc interviul față în față. Astfel, compania de recrutare Best Jobs a lansat serviciul de încărcare a CV-ului video, o soluție unică pe piața muncii din România.
Read more: Noutate pe piaţa recrutării din România: CV-ul videode Călin Popa şi Daniel Şuta
Oamenii de știință caută de multă vreme planete care să poată găzdui viața. În ultimii ani, despre colonizarea spațiului se vorbește tot mai insistent și pare tot mai aproape momentul când omenirea va face marele pas. Dar în infinita sa întindere, Universul găzduiește și corpuri cerești cu condiții extreme, nu doar improprii vieții, ci de-a dreptul înspăimântătoare.
Read more: Planete de coşmarde Călin Popa şi Silviu Ghering
De multe secole, oamenii închid mesaje în sticle pe care le încredințează apelor mărilor și oceanelor, cu speranța că ele ar putea ajunge la destinație. În multe cazuri, descoperirea unui astfel de obiect a schimbat viața celor care l-au descoperit, poveștile adevărate ale acestui tip de „corespondență” părând scenarii de film.
Read more: Poveşti adevărate cu mesaje din sticlede Irina Țolea şi Silviu Ghering
Agenda evenimentelor culturale începe să se dezmorțească odată cu scăderea incidenței epidemiologice din unele zone ale țării. Alături de reprezentațiile online, spectacolele cu public revigorează o stagiune aflată în convalescență, puternic marcată de pandemie. Prezentate virtual ori în sala de spectacol, comedii celebre, drame romantice ori spectacole de operetă încearcă să mențină un echilibru în relația artist-spectator. În continuare vă recomandăm câteva evenimente care se disting în programul instituțiilor culturale din această săptămână.
Read more: Stagiunea prinde viaţă, având noi reprezentaţii prezentate în online şi la salăde Silviu Ghering şi Adrian Barna
Localitatea Zăbala este situată în partea de est a județului Covasna, în depresiunea Târgu Secuiesc, între orașul balneoclimateric Covasna (5 km) și municipiul Târgu Secuiesc (15 km), accesibilă atât pe DJ121, cât și pe cale ferată. Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala a fost fondat la începutul anilor 1970 de profesorul universitar Ferenc Pozsony, găzduită din 1974 într-o casă ţărănească ridicată la începutul secolului 20 și este parte a Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
Read more: Muzeul Ceangăiesc din Zăbala, tradiţii de la naştere la înmormântarede Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Îngheţarea propriilor emoţii şi, implicit, lipsa manifestării lor, ascund anumite dezechilibre adânc înrădăcinate, care pot fi moştenite, dar, cel mai des, se trag din anumite traume experimentate. Este un aspect care necesită atenţie deosebită, pentru că, altfel, afectează nu doar persoana în cauză, ci şi pe cei din jur. Psihologul Laura Maria Cojocaru (medalion) ne-a vorbit despre ce înseamnă lipsa emoţiilor, cum se manifestă pacientul şi ce repercusiuni pot apărea dacă nu se apelează la ajutor specializat.
Read more: Pacientul trăieşte în propria realitate fără a conştientiza problema Psiholog Laura Maria...