de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu
Lumea pare să nu se mai sature de tot felul de festivaluri. De la cele tradiționale, pe care turiștii și globalizarea le-au făcut celebre, la cele mai ciudate, care parcă au motive căutate cu tot dinadinsul, această lume pestriță pare să le cuprindă și să le permită pe toate - simboluri și bizarerii deopotrivă.
Read more: Festivaluri ciudate ale lumiide Valentin Țigău
Badea Cârțan a fost unul dintre marii precursori ai Unirii de la 1918. De copil, a învățat, odată cu scrisul, istoria neamului pe care l-a iubit și, mergând cu oile, într-o parte sau alta, în transhumanță, era nedumerit de ce, totuși, țara asta e împărțită în două. Motiv pentru care s-a dus și la Viena, să-l întrebe pe Împărat, ce țară-i asta, în mijlocul căreia a fost trasă o graniță? De atunci, i s-a înfiripat ideea de a merge la Maica Roma, cum spunea el, să-și afle rădăcinile. A reușit să obțină și sprijinul unor mari intelectuali ai vremii care, în ideea de a sprijini comunitățile de români din Ardeal, îi dădeau cărți pe care el le transporta în desagă, peste munți. Practic, era cel care le aducea „hrană vie”, care să le lumineze conștiința (a făcut și închisoare pentru aceste cărți, dar niciodată n-a renunțat la acțiunea lui).
Read more: „A coborât un dac de pe Columnă!“ Cum i-a uluit Badea Cârţan pe italienide Irina Ţolea şi Florica Pintea
Revenită în sala de spectacol, aflată încă în convalescență după o absență nedorită, producția culturală autohtonă se străduiește să întrețină un factor vital: relația cu publicul. Pentru care în noua stagiune se lansează noi spectacole și sunt readuse în lumina reflectoarelor producțiile de succes, cu protagoniști celebrii. În continuare vă prezentăm câteva evenimente din oferta culturală a săptămânii.
Read more: Premierele şi montările celebre asigură succesul în noua stagiunede Călin Popa şi Adrian Barna
Prezentă în nenumărate opere de science-fiction, muzica „spațiului cosmic” a devenit realitate pentru prima dată, grație cercetărilor derulate în cadrul Universității Plymouth, din Anglia.
Read more: Omul şi computerul cuantic au „creat“ muzică împreunăde Silviu Ghering şi Adrian Barna
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puţin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare şi curat al bogăţiilor şi frumuseţilor uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasade Camelia Onciu
Vodca este o băutură alcoolică populară, dar puțini știu că este şi ingredient pentru prepararea unor remedii de sănătate și frumusețe. În cantități mici, poate fi consumată pentru îmbunătățirea funcției inimii, aromatizată cu lămâie, ghimbir, piper roșu, scorțișoară, vanilie și alte fructe, ierburi sau condimente. Extern, e tratament pentru păr și piele.
Read more: Calităţile neştiute ale unei băuturi alcoolice populare: Vodcade Ştefania Băcanu
Alegerile locale s-au încheiat, dar lupta pentru un scaun la Primărie a fost una mai încinsă ca niciodată. Anul acesta, tot mai multe vedete din teatru, muzică, estetică medicală, sport şi chiar televiziune şi-au încercat norocul cu o listă de obiective bine conturate.
Read more: Vedetele din showbiz au apucat-o pe drumul spinos al politiciide Camelia Onciu
Unele fructe și legume sunt pline de pesticide, despre care se știe că sunt potențial toxice. Acesta este motivul pentru care este important să aflați cu ce e tratat fiecare aliment pe care îl cumpărați și care dintre ele poate fi periculos. Recent, a fost publicată o listă a alimentelor consumate pe scară largă cu concentrație mare de pesticide.
Read more: Care sunt legumele şi fructele cu concentraţie mare de pesticide?de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Aflat chiar lângă vârful Țării de Foc din Argentina, Golful Thetis este punctul sudic extrem în care putem ajunge, pe continentul american. Puțini oameni se încumetă să înainteze până acolo, dar, odată ajunși, se trezesc în fața unei minuni. Recent, un grup de exploratori temerari au scris istorie și dincolo de performanța lor în privința protejării naturii, au izbutit să pună capăt unui conflict între două țări, Argentina și Chile, care dura de mai bine de 40 de ani. Măreția Țării de Foc și a Golfului Thetis este, de departe, un exemplu istoric, social și dătător de speranțe în privința salvării ecosistemului.
Read more: Paradisul acvatic de la capătul Ţării de Foc, salvat de la moarte lentă: Golful Thetisde Sorin Dumitrescu şi Daniel Şuta
Cuvântul „semafor” provine din grecescul „sema” („semn”) şi „phoros” („care poartă”). Cu mult timp înainte ca oamenii să conducă automobile, căruțele trase de cai aglomerau intersecțiile și situația devenise periculoasă pentru pietoni. Potrivit BBC, John Knight, manager în industria căilor ferate, a fost primul care a sugerat ca și pe străzi să se folosească același tip de dispozitiv ca în cazul trenurilor. Căile ferate foloseau o cutie cu un semn mic care oscila între „permis” și „nepermis”. Noaptea, cutia era iluminată de o lampă cu gaz poziționată în apropiere. Singurul inconvenient era că trebuia operată manual. Primul semafor a fost poziționat pe Străzile Bridge și Great George în Westminster, în Londra, în 1868.
Read more: Primul semafor din lumede Andrei Dicu şi Adrian Barna
A fi „maestru” înseamnă, mai presus de toate, faptul că munca și geniul, deopotrivă, te înnobilează. Alexandru Ilinca, „singurul opincar profesionist din Oltenia”, face parte din acest grup select. Mai mereu îmbrăcat în port popular, trăiește înconjurat de unelte felurite şi de mormane de opinci. Undeva, la umbra Muzeului Satului, zâmbește cald şi istorisește tuturor celor interesaţi povestea satului oltenesc de odinioară şi a personalităților pe care... le-a „încălțat”.
Read more: Povestea uluitoare a opincarului Alexandru Ilinca: „I-am încălţat pe Prinţul Charles, pe Emmanuel...