de Silviu Ghering
Deși s-a agățat de viață cu forța talentului ei profund, viața i-a scăpat mereu printre degete. A murit de tuberculoză la numai 39 de ani, ani petrecuți mai mult printre morminte. Mormintele celor mai apropiate rude, mama, surorile, fratele... Charlotte Brontë s-a născut la 21 aprilie 1816, la Thornton, West Yorkshire, Anglia, a treia fiică dintre cei şase copii ai pastorului anglican Patrick Brontë şi a soției sale, Maria. Și-a pierdut mama la scurt timp după nașterea mezinei Anne. Cancer. Surorile mai mari, Maria și Elisabeth, aveau să moară la 10, respectiv 11 ani. Tuberculoză. În timpul școlii a strălucit doar la compunere liberă, deși era pasionată de studiu. După pension se întoarce acasă în vara lui 1832, cu masive cunoştinţe, în special de limba franceză şi de muzică. Trei ani a fost instructoare a surorilor sale Emily şi Anne. A revenit apoi la pensionul de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, nu încetase să scrie. Pleacă împreună cu sora sa Emily la Bruxelles, Belgia, ca să învețe limbi moderne, un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. Atmosfera de aici va deveni subiectul romanului „Profesorul”. Publică, împreună cu surorile sale, un volum de versuri. Nereușit. Nu se lasă şi se lansează fiecare individual - Charlotte cu „Profesorul”, Emily cu „La răscruce de vânturi” şi Anne cu „Agnes Grey”. Ale lui Anne şi Emily sunt publicate, dar al lui Charlotte nu. Stăruie, având mare încredere în talentul său. Aşa apare în 1847 romanul „Jane Eyre”, care este un succes încă de la apariţie. Nu se poate bucura de această reuşită deoarece îi moare fratele Patrick. La înmormântarea acestuia, sora Emily răcește, face tuberculoză și moare și ea la sfârșitul anului. În primăvara lui 1849, ultima soră, Anne, s-a stins și ea din viață, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit de tuberculoză, în timp ce era însărcinată. Avea numai 39 de ani.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: România frumoasă
de Silviu Ghering
Când spui Anthony Quinn îți vine în minte automat Zorba Grecul. Abuziv și nedrept, pentru că Anthony Quinn a creat alte zeci, sute de personaje fabuloase. Dar numai cu Alexis Zorba îl identifică lumea. Pentru că Anthony Quinn a fost Alexis Zorba. Bărbatul liber, fermecător, pitoresc și pătimaș. Forța sa vitală era primară, dar torențială, tulburătoare. În ciuda trăsăturilor fizice aspre, degaja un magnetism copleșitor, amplificat de umanitatea surprinzătoare ce răzbătea, paradoxal, prin privirea de smoală și vocea dură, cu tonalități ferme. Și când lumea se prăbușea în jurul său găsea puterea - și mai ales bucuria! - să „fenteze” complexitățile subtile ale vieții, nu de puține ori potrivnice. Dansul nebun și sfidător din finalul filmului definește nu numai pe Zorba Grecul, ci și pe „grecul” Anthony Quinn.
Read more: Grecul irlandezo-mexican: Anthony Quinn
de Silviu Ghering
Când spui Seneca, spui filosofie, spui Roma. Roma Antică. Deși Lucius Annaeus Seneca nu e roman. Nu s-a născut la Roma, nici măcar în apropiere, ci tocmai în ținuturile andaluze, la Corduba (Cordoba de azi). Cea mai romanizată regiune din mândra Hispanie, provincia Baetica. Era în preajma secolului I al erei noastre, anul 4 înainte de Hristos. A fost al doilea dintre cei trei băieți ai cavalerului-istoric-orator Seneca cel Bătrân și al frumoasei Helvia, descendenta unei nobile familii andaluze din vecinătatea Cordubei. Seneca cel Tânăr a fost adus la Roma din fragedă copilărie, sub îngrijirea devotată a unei admirabile mătuși, soția unui viitor guvernator al Egiptului. Ca tânăr discipol, Seneca admira mai mulți dascăli greci și latini. Cel mai prețuit dintre acești „directori de conștiință” va fi stoicul Attalus. Seneca-fiul se va atașa de gânditorii stoici, care propovăduiau făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate și curaj în fața greutăților și suferințelor vieții. Scopul stoicilor era libertatea sufletească, interioară, ca scut împotriva nedreptății și tiraniei. În vremea împăratului Tiberiu, într-o campanie de intimidare și represiune împotriva „opoziției stoice”, Attalus, profesorul lui Seneca, este alungat din Roma. Reacția lui Seneca a fost să părăsească și el capitala. A plecat la Alexandria, la mătușa sa, sora Helviei și soția guvernatorului Egiptului. A rămas acolo până în anul 31. Înțelepciunea sa a constat în voința de a-și găsi fericirea în virtute și nu în hazardul bogăției materiale. Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei și omeniei față de sclavi, față de gladiatori. A avut o viață agitată, care a inclus și un exil în Corsica pentru adulter cu nepoata împăratului Claudius. Întors din exil, a ajuns preceptorul lui Nero. Acesta, devenind împărat, l-a implicat în conjurația lui Pison și i-a poruncit să-și ia viața. Seneca și-a tăiat venele fără nicio tresărire. Avea 69 de ani și dădea un minunat exemplu de stoicism în acțiune.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: România frumoasă
de Laura Zmaranda
Învierea Mântuitorului este nu doar o mare sărbătoare creştină, ci şi un prilej de a descoperi poveştile artiştilor populari. Ne vom opri asupra poveştii doamnei Lucia Condrea (medalion), un nume ce rezonează puternic în lumea meşterilor tradiţionali din ţară, dar şi din afara graniţelor. Domna Condrea s-a născut într-un ţinut de poveste, cu tradiţii păstrate din strămoşi, iar destinul său a fost marcat de trăirea pentru frumos, de veşnica trudă a creaţiei. Mărturiseşte că încă din copilărie a deprins tainele închistrării ouălor şi a perfecţionat această tehnică de-a lungul anilor, astfel încât astăzi poate să „scrie pe coaja fragilului şi delicatului ou poveştile minunate ale tărâmului de basm numit Bucovina”. După ani întregi de muncă şi dăruire necondiţionată, în 2007 şi-a împlinit un vis. A deschis porţile unui muzeu dedicat ouălor încondeiate, unic în ţară şi poate chiar în lume, iar moştenirea pe care o lasă în urmă este nepreţuită prin frumuseţea, prin autenticitatea şi prin valoarea exponatelor. Vă invit să descoperim împreună comorile de la Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din Moldoviţa, Bucovina.
Read more: Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea“ „Dintre toate obiceiurile româneşti, închistratul ouălor...
de Gabriela Niculescu
Maramureșul istoric este un loc idilic, de poveste și, odată ce-ai ajuns în inima sa, nu-ți mai vine să te dai dus. Pentru toți aceia care au pășit în oricare dintre cele patru zone etno-folclorice ale sale, Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului sau Țara Codrului, obiceiurile au lăsat minunate amprente sufletești. Paștele, în acest spațiu mângâiat de Dumnezeu, este unic, încărcătura energetică a datinilor te transpune într-o lume desprinsă de agitația vieții, mai aproape de sine, de valorile spirituale și morale, de Divinitate. Descoperiți-i magia!
Read more: Tradiţii şi obiceiuri pascale din sufletul Maramureşului
de Silviu Ghering
Yesterday... Hey, Jude... Let It Be... Yellow Submarine... Love Me Do... I Want To Hold Your Hand... All You Need Is Love... Michelle... Lady Madonna... Ob-La-Di, Ob-La-Da... Back In The USSR... cine nu a ascultat măcar o dată bijuteriile unor pletoși tineri și rebeli din Liverpool, care în anii ’60 făceau istorie în muzica mondială? Nu ar ajunge un ziar întreg pentru povestea Beatles-ilor. Legenda Beatles-ilor. Căci au devenit o legendă care va dăinui cât va dăinui și muzica lor. Forever. Pentru totdeauna.
Read more: Yesterday, a fost odată BEATLES...
de Andrei Dicu
Ca să scrii o biografie îţi trebuie corzi de alpinist pentru a cutreiera sufletul omului, cu grija de a nu-l călca în picioare. Sunt biografii care bucură, care dor şi care cântă. Ciudat, de data asta, Gică Petrescu nu cântă, ci ne oferă trandafiri, cu graţia şi cu romantismul tipic perioadei interbelice. Pentru că Nemuritorul Gică Petrescu a trăit permanent între lumi, iubindu-ne, dăruindu-ne şi, în acelaşi timp, respectându-se. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea maestrului, motiv pentru care ne reamintim cu drag de eleganța ce i-a definit existența.
Read more: La 2 aprilie, serbăm Centenarul legendarului artist Gică Petrescu Vocea din urechea lui Dumnezeu
de Silviu Ghering
Fiu al unui inginer italian, naturalizat francez, și al unei franțuzoaice, Émile Zola s-a născut la Paris, la 2 aprilie 1840. A rămas orfan de tată la 7 ani, iar copilăria și adolescența i-au fost marcate de lipsuri materiale severe. Din școala primară, Émile era pasionat de literatură. Citea enorm, și marea sa ambiție era să devină scriitor profesionist. Încă de la 10 ani afirma cu precocitate că scrisul este adevărata sa vocație. În clasa a VI-a compune deja un roman despre cruciade. Deși mama sa visa pentru el o carieră de avocat, la vârsta de 16 ani a fost silit să accepte o slujbă de mic impiegat al vămii, fără să-și fi terminat studiile și fără să-și fi luat Bacalaureatul. Devine însă, după numai câteva luni, librar și începe să colaboreze episodic, apoi regulat, la rubricile de critică literară și artistică ale mai multor ziare din nordul Franței, dar și din Paris. Practică un jurnalism polemic, în care nu ezită să-și devoaleze aversiunea față de cel de-al Doilea Imperiu și față de Napoleon al III-lea. Evoluează încet spre socialism, se angajează în lupta socială, își riscă libertatea, cariera și chiar viața când publică manifestul său „J’acusse!” („Acuz!”) pe prima pagină a cotidianului parizian „L’Aurore” (13 ianuarie 1898). Articolul, formulat ca o scrisoare deschisă către președintele Franței, acuza Guvernul de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, închis pe nedrept pentru spionaj. Este judecat pentru calomnie și condamnat la închisoare, dar evită pedeapsa, exilându-se în Anglia. Datorită lui Zola, procesul lui Dreyfus a căpătat, în scurt timp, o dimensiune națională, împărțind societatea între susținătorii Bisericii și ai Armatei reacționare și așa-numiții „dreyfusarzi”, liberali și reformiști. Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor și un simbol al dreptății. Cuvintele sale, „Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”, au rămas emblematice. A scris romane celebre precum „Germinal”, „La paradisul femeilor” sau „Bestia umană”. Moare la 62 de ani, la 29 septembrie 1902, la Paris, din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon de la un coș de fum blocat.