de Laura Zmaranda
Cine spune că îngerii nu trăiesc pe pământ se înşală. Într-un atelier în care se simte esenţa puternică a lemnului crud, un simplu muritor plăsmuieşte fiinţe angelice. Cu fiecare aşchie căzută sub dalta sculptorului Demeter Joszeph, chipul Maicii Domnului şi al Mântuitorului prind formă, iar lemnul prinde viaţă. Este un miracol pe care numai un om cu un talent providenţial şi cu multă credinţă îl poate realiza.
Read more: Îngerii plăsmuiţi din lemnde Elena Şerban
Calistrat Hogaş este scriitorul român care ne-a purtat pe toţi în copilărie „Pe drumuri de munte”, prin intermediul cărţii sale. El s-a născut la Tecuci, la 19 aprilie 1847, în familia preotului Gheorghe Dimitriu. Scriitorul a primit numele Hogaş după porecla bunicului său. Venit pe lume într-o familie cu dragoste de carte, Calistrat a fost ajutat de părinţi să studieze. Astfel, după absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere din Iaşi, apoi a fost numit profesor la gimnaziul comunal din Piatra-Neamţ şi, la foarte scurt timp - director. În 1871 s-a căsătorit cu Elena Gheorghiu, pe care o alinta „Elencu”, împreună cu care a avut opt copii. De-a lungul anilor, Calistrat a predat la mai multe licee din Tecuci, Piatra-Neamţ şi chiar Alexandria. Hogaş şi-a început cariera scriitoricească în 1874, în ziarul „Corespondenţa provincial”, cu poezia „Legenda lăcrămioarei”. La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaş a debutat şi ca prozator în revista „Asachi”, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”. În 1907, la îndemnul lui Garabet Ibrăileanu, a început colaborarea la revista „Viaţa Românească”. Cinci ani mai târziu, la aceeaşi editură, i-a apărut prima ediţie a volumului „Pe drumuri de munte”, însă aceasta nu a ajuns la public. Abia ediţia din 1921, prefaţată de Mihail Sadoveanu, a putut fi citită de iubitorii de carte. Hogaş a murit la Roman, la 28 august 1917.
de Elena Şerban
- La 12 aprilie 1963 a primit cel mai râvnit premiu din cinematografie
Anul 1963 este anul care a marcat istoria cinematografiei mondiale. Pentru că, la 12 aprilie, un actor de culoare a primit Premiul Oscar pentru Cel mai bun rol principal masculin în producţia „Crini de câmp”. Este vorba despre Sidney Poitier. Anul acesta, cu 51 de ani mai târziu, actorul, împreună cu Angelina Jolie, a înmânat lui Alfonso Cuaron Oscarul pentru Cel mai bun regizor.
Read more: Sidney Poitier, primul Oscar de culoarede Elena Şerban
- Deschis la 12 aprilie 1992, parcul de distracţii de lângă Paris a bucurat până acum milioane de copii
Pentru toţi copiii din lume, personajele lui Disney sunt unele dintre cele mai iubite. Multe dintre cărţile copilăriei, dar şi filmele de desene animale au făcut ca imaginaţia copiilor să se dezvolte - fetiţele visează să fie Albă-ca-Zăpada, iar băieţeii să se joace cu Mickey Mouse sau Pluto. Aşa că pentru ei oamenii mari au inventat... Disneylandurile. Unul dintre ele, cel de lângă Paris, a fost deschis la 12 aprilie 1992, sub numele de Euro Disney. Titulatura a fost aleasă în cinstea apropiatei, pe atunci, introduceri a monedei unice europene, euro. Numele a fost însă schimbat apoi în Disneyland Paris în 1995.
Read more: Fenomenul Disneylandde Smaranda Grinţescu
- încălţăminte pentru vegani
Veganismul este un stil de viaţă adoptat de persoanele care nu doresc să consume sau să folosească produse provenite de la animale (carne, ouă, lactate, piele, lână, blană etc.). Pentru vegani, opţiunile în ceea ce priveşte îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt de multe ori limitate. Mai ales în cazul pantofilor, este greu de evitat pielea, în special atunci când avem nevoie de încălţăminte elegantă, office sau de iarnă. Din fericire, în ultima vreme au început să apară materiale şi tehnologii care oferă alternative ce nu implică sacrificarea vreunui animal.
Read more: Modă şi compasiune pentru animalede Elena Şerban
Cunoscută în întreaga lume pentru vocea sa deosebită şi stilul bel canto pe care l-a îmbrăţişat în cei aproape 50 de ani de carieră, Montserrat Caballé a venit pe lume la 12 aprilie 1933, în Barcelona. Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé i Folc a învăţat să cânte la Conservatorio Superior di Liceo. După terminarea liceului şi-a continuat studiile de canto la Milano, având parte de un debut de senzaţie în 1965, în rolul lui Mimi din Boema de Puccini, pe scena Teatrului de Operă din Basel, Elveţia. Marea schimbare în cariera artistei catalane a avut loc în 1965, când a înlocuit-o pe soprana Marilyn Horne într-un spectacol la Carnegie Hall din New York. A fost începutul unei cariere ieşite din comun, întinsă pe aproape cinci decenii, timp în care a cântat pe cele mai importante scene ale lumii: Metropolitan Opera din New York, Covent Garden (Londra), Grand Opéra (Paris), Teatro alla Scala (Milano). Datorită timbrului său deosebit de frumos, Montserrat este alintată de iubitorii de operă cu numele de La Superba. Spre deosebire de alte cântăreţe de operă, numele lui Montserrat a devenit cunoscut nu doar iubitorilor de muzică cultă. Asta după ce în 1988 a înregistrat un album alături de celebra trupă Queen.
Read more: La superba Montserrat Caballé- anunţ umanitar
Dacă aţi vedea-o pe stradă aţi spune că Alexandra (17 ani) este un copil ca oricare altul, care după orele de la liceu merge acasă şi se apucă de temele pentru a doua zi sau care visează la lucruri măreţe. Însă nu-i deloc aşa. Pe umerii fetei atârnă griji grele, care îi fac multe nopţi albe. Ambii părinţi sunt paralizaţi, iar copila şi fratele său, Ionuţ (18 ani), nu ştiu ce să mai facă pentru ei.
Read more: Alexandra are părinţii paralizaţi şi bunica bolnavăde Smaranda Grinţescu
- Topul celor mai extravagante gadgeturi eco
A fi eco nu înseamnă şi a cheltui mulţi bani, însă, pentru ecologiştii milionari, totul este relativ, iar a da peste 370.000 de euro pe o bicicletă nu pare a fi un lucru nebunesc. Este greu pentru majoritatea dintre noi să ne imaginăm cum poate cineva să dea sume impresionante de bani pentru o pereche de papuci de casă, o maşină electrică sau o masă solară, indiferent de cât de „verzi” sunt acestea. Haideţi să vedem care sunt cel mai incredibil de scumpe produse ecologice care au fost puse la vânzare vreodată.
Read more: Jucării scumpe pentru miliardaride Dana Purgaru
Se spune că cei care nu-şi cunosc cu adevărat istoria riscă să repete greşelile. Daniel Roxin e pasionat de leagănul civilizaţiei româneşti, a publicat mai multe cărţi, printre care „Spiritul dacic renaşte” (2012), filme documentare precum „Dacii - Adevăruri tulburătoare” şi „Dacii - noi dezvăluiri”, ambele în 2012, este realizatorul emisiunii „Adevăruri tulburătoare” pe Naşul TV şi redactor-şef al site-ului www.adevaruldespredaci.ro şi organizează conferinţe în care îşi expune descoperirile. Unele dintre dovezile pe care le aduce la lumină contrazic în totalitate ceea ce se studiază în şcoli la istorie, şi de aceea popularitatea tânărului pasionat este în creştere.
Read more: Daniel Roxin: „Românilor li se ascunde în mod deliberat trecutul“de Elena Şerban
Un om mare şi la propriu, dar mai ales la figurat. Un cancelar cu care Germania se poate lăuda oricând. Un om politic demn de cărţile de istorie, mai ales că pe timpul mandatului său a avut loc reunificarea celor două Germanii. Helmut Josef Michael Kohl a fost cancelar al Germaniei nu mai puţin de 17 ani, între anii 1982 şi 1998 din partea creştin-democraţilor.
Read more: Helmut Kohl - Cancelarul unificăriide Andrei Dicu
La 27 martie 1968, celebrul cosmonaut sovietic Yuri Gagarin murea într-un accident controversat. După mai bine de 45 de ani, timp în care dosarul său a fost secretizat, omenirea a aflat de la un fost coleg al lui Yuri, Alexei Leonov, o versiune credibilă a cauzei dispariţiei primului om care a zburat în spaţiul cosmic. Misterul decesului lui Gagarin a dus la elaborarea unor teorii ale conspiraţiei, printre ipoteze numărându-se cea a sinuciderii, dar şi cea a unei coliziuni cu un OZN!
Read more: Misterul morţii lui Yuri Gagarin, primul om care a zburat în spaţiu