de Raluca Grințescu
Dieta cu orez a fost creată după ce nutriţioniştii au analizat foarte bine ce intră în dieta asiaticilor, recunoscuţi pentru felul în care arată. Regimul cu orez asigură o scădere a masei corporale incredibil de mare şi este considerată una dintre dietele care asigură o purificare a organismului, având în vedere că orezul este folosit şi pentru detoxifiere.
Scoate toxinele din organism
Dieta cu orez presupune însă un control imens de sine! Este una dintre dietele care dă impresia că organismul se slăbeşte, însă, de fapt, nu face decât să elimine din corp toate substanţele care duc la depunerea de grăsimi şi care afectează foarte mult ficatul. Astfel, prin dieta cu orez, dacă este respectată în totalitate, veţi reuşi să slăbiţi cel puţin 13 kilograme în decurs de 30 de zile. Asta presupune totodată eliminarea din dieta zilnică a prăjelilor, a cărnii şi a pâinii, iar lichidul care trebuie consumat este în exclusivitate apă. Totodată, consumul de cafea trebuie eliminat total.
Tipul I (dieta pe 7 zile)
În prima zi a dietei, consumaţi în exclusivitate, de trei ori pe zi, orez fiert în orice cantitate. Beţi numai apă.
A doua zi presupune introducerea de fructe la micul dejun. Nu aveţi voie să consumaţi însă banane şi struguri. Astfel, la micul dejun mâncaţi două fructe şi un bol de orez fiert. La prânz şi la cină consumaţi orice legumă care conţine amidon, precum orez, cartofi sau cereale, fierte. Porțiile nu trebuie să depăşească 500 de grame.
Următoarele cinci zile consumaţi cel puţin o dată pe zi, de preferabil la micul dejun, lactate fără pâine. Celelalte mese trebuie să fie compuse în exclusivitate din orez fiert. Porţiile nu trebuie să depăşească 500 de grame.
Tipul II (meniul exact pe 7 zile)
Al doilea tip de dietă cu orez presupune introducerea unor alimente proteice, după cum urmează:
Ziua I
Micul dejun: 250 ml lapte degresat cu 50 g cereale integrale;
Gustare: un ou fiert;
Prânz: o porţie de orez cu o porţie de legume fierte. Mâncaţi până la saturare;
Cină: orez cât să vă săturați şi 200 ml iaurt degresat.
Ziua 2
Micul dejun: 200 ml iaurt degresat cu 50 g cereale integrale;
Gustare: două mere;
Prânz: orez cât doriți şi 200 g grătar de vită;
Cină: orez şi legume fierte cât doriți.
Ziua 3
Micul dejun: o portocală şi două ouă fierte tari;
Gustare: 200 ml iaurt degresat;
Prânz: orez cât doriți şi 200 g piept de pui fiert;
Cină: orez şi legume fierte cât doriți.
Ziua 4
Micul dejun: 250 ml lapte degresat cu 50 g cereale integrale;
Gustare: un grepfrut;
Prânz: 100 g pește la grătar şi orez cu legume fierte cât doriți;
Cină: orez cât doriți plus 200 ml iaurt degresat.
Ziua 5
Micul dejun: 200 ml iaurt degresat cu 50 g cereale integrale;
Gustare: două ouă fierte tari;
Prânz: 200 g vită la grătar şi orez cât doriți;
Cină: orez cât doriți şi două portocale.
Ziua 6
Micul dejun: 200 ml iaurt degresat şi 50 g cereale integrale;
Gustare: doi morcovi cruzi, mari;
Prânz: orez cu legume fierte cât doriți;
Cină: 100 g piept de pui la grătar şi orez cât doriți;
Ziua 7
Micul dejun: o portocală şi două ouă fierte;
Gustare: două mere;
Prânz: orez cât doriți şi 200 g grătar de pește de apă sărată;
Cină: orez cât doriți şi o cană cu iaurt degresat.
Fiecare dintre cele două tipuri de meniuri în dieta cu orez se ţin cu o pauză de o zi, o dată la șapte zile. În acea pauză încercaţi să consumaţi doar alimente proteice (carne, lapte, ouă, brânzeturi, soia).
Pierdeți 14 kilograme în 60 de zile
O altă dietă care vă ajută să slăbiți și este extrem de ușor de urmat este cea cu orez nefiert. În perioada în care ţineţi acest regim alimentar nu trebuie să consumați anumite alimente, nici să vă contabilizați numărul de calorii zilnice, nici să vă înfometați și nici chiar să faceți exerciții fizice extenuante. Pentru a slăbi aproximativ 14 kilograme, în funcție de propriul metabolism, trebuie să țineți dieta cu orez nefiert timp de 60 de zile. Pe această durată nu aveți voie să consumați pâine, dulciuri, sare în exces și alcool. Singurul sport obligatoriu în aceste două luni este mersul pe jos zilnic, timp de 30 de minute, într-un mod cât mai alert, pentru a arde 200-300 de calorii. Dieta propriu-zisă se referă la ingerarea dimineața, pe stomacul gol, în prima zi, a unui bob de orez (cu un pic de apă). Veți continua a doua zi cu două boabe, a treia zi cu trei boabe, și tot așa, până veți ajunge în cea de-a 30-a zi, când veți înghiți 30 de boabe. În următoarele zile, numărul lor scade progresiv, cu unul mai puțin în fiecare zi. Succesul dietei ține și de faptul că ritualul se face zilnic la aceeași oră. Dacă dieta a avut succes, dar totuși nu ați atins numărul de kilograme dorite, puteți să o repetați, dar nu mai devreme de șase luni. Cura cu orez nefiert se ține de cel mult două ori pe an și nu este recomandată persoanelor care suferă de diferite boli cronice.
Ştiați că...
... orezul brun conţine uleiuri nesaturate care ajută la scăderea colesterolului?
... orezul se foloseşte şi la realizarea unor medicamente, a amidonului, a berii şi a alcoolului? Paiele de orez reprezintă, la rândul lor, materie primă pentru fabricarea hârtiei şi a cartonului;
... prin consumul de orez nedecorticat, brun, se pot preveni bolile de inimă, diabetul şi complicaţiile acestora, bolile de rinichi şi obezitatea?
... orezul protejează celulele cutanate de agresiunile exterioare, întârzie îmbătrânirea şi îngrijeşte pielea grasă? Amidonul din orez este folosit în fabricarea cosmeticelor, spre exemplu pudre sau şampoane.