de Gabriela Niculescu
Dacă ați pus câteva kilograme în plus și nu vă mai încap pantalonii, nu disperați. Înainte de a vă reînnoi garderoba trebuie să știți că a fost inventat lărgitorul de pantaloni.
Forțează talia treptat
Lărgitorul de pantaloni pare să fie instrumentul perfect care v-ar putea ajuta să încăpeți în hainele strâmte după mesele copioase. Această invenţie forţează talia pantalonilor dumneavoastră, dar o face treptat, astfel încât să nu-i distrugă. Dispozitivul prinde partea din față, acolo unde se află nasturii și fermoarul, astfel încât, în momentul întinderii, acesta să nu cedeze. Apoi, cu ajutorul unui mâner atașat pe un filet, puteți lărgi zilnic, timp de trei, patru zile, desfiletând câte o jumătate de centimetru, maximum un centimetru. Și fustele pot fi lărgite astfel. Chiar şi aşa, tot dieta rămâne soluţia ideală, însă este mai relaxant să știți că puteți câștiga doi, trei centimetri, în funcție de țesătură și de materialul folosit la croială.
Materialul ținut în tensiune câteva zile se va lărgi și nu va mai reveni la forma inițială, deci veți câștiga câțiva centimetri în talia hainelor