Main menu

header

506 3 2de Gabriela Niculescu

Tehnicile de nutriție ar putea fi complet revoluționate printr-o invenţie ce schimbă interacţiunea dintre mâncare şi gust. Mai exact, puteți mânca o legumă și să simțiți gustul unei fripturi suculente sau să consumați un fruct și să aveți senzația că mâncați o felie de tort. Acest lucru este acum posibil cu ajutorul unei farfurii inteligente, dar care ar putea fi produsă la scară largă abia în anul 2050.

O personalizați în funcție de preferințe

Invenția îi aparține unei tinere din Timișoara, care a reușit să ajungă cu proiectul său în finala unui concurs internațional la care s-au înscris 1.700 de participanți. Inventatoarea se numește Sorina Răsteanu, este masterand la Facultatea de Arte și Design și vrea ca obiectul să vină în ajutorul celor care sunt nevoiți să țină dietă. Ea își dorește acum să convingă toată lumea că mâncatul sănătos ar putea fi la îndemâna oricui... în viitor. Totul s-ar putea întâmpla cu ajutorul unei farfurii și al unui pahar care imită gustul oricărui sortiment de mâncare sau de băutură pe care vi-l doriți, prin intermediul conexiunii wireless la internet și cu ajutorul unui plasture în care este inserat un microcip. Iată explicația Sorinei: „Fiecare își personalizează farfuria în funcție de experiențele sale culinare, pentru că nu suntem la fel și nu avem aceleași plăceri. Odată ce am cumpărat-o, ne plasăm plasturii pe cap și descărcăm de pe internet experienţele noastre culinare «în» farfurie. Le denumim «cartofi prăjiți» sau «fursecuri», spre exemplu, și putem alege din lista pe care am personalizat-o în momentul în care vrem să imităm un gust anume.”

Conceptul a plecat de la un pahar cu apă

506 3 3Conceptul farfuriei inteligente își propune deci să revoluționeze orice masă pe care o luați. Spre exemplu, dacă aveți în farfurie mâncare sănătoasă, cum ar fi legume, invenția vă permite să simțiți chiar și gustul unei fripturi. Pentru a realiza acest lucru trebuie să lăsați deoparte vesela clasică și să o înlocuiți cu aceasta, a viitorului. Tânăra din Timișoara susține că reproducerea gustului şi a mirosului la nivel senzorial este posibilă din punct de vedere ştiinţific, fiind testată până acum pe cobai. Ideea a pornit tocmai de la pasiunea Sorinei pentru băuturile carbogazoase, motiv pentru care, iniţial, proiectul a plecat de la un pahar cu apă și a fost extins apoi la o farfurie.

  • Invenţia vă menţine în formă maximă, păstrându-vă în minte gustul şi aroma unor alimente delicioase, însă mai puţin recomandate

„Doi plasturi lipiţi la nivelul tâmplelor induc ideea că mâncaţi orice doriţi“

Doi plasturi lipiţi la nivelul tâmplelor şi conectaţi la farfurie v-ar putea crea ideea că mâncați orice doriți, deşi nu aveți acel aliment în faţă. Astfel, ați putea consuma chipsuri, floricele, prăjituri sau cartofi prăjiţi doar în gând, iar senzaţia de saţietate ar fi completă. În schimb, în farfurie ați avea doar alimente sănătoase. „Mă gândeam că cea mai importantă măsură de precauţie pentru organismul uman este alimentaţia, şi cum ar fi să ne putem înfrupta în continuare din mâncăruri nesănătoase, de care suntem mai mult sau mai puţin dependenţi, dar să ne bucurăm doar de gustul şi de mirosul lor, şi nu de tot adausul de grăsime, de coloranţi și de E-uri”, a declarat tânăra inventatoare despre modul în care a pornit ideea sa. Deocamdată, farfuria-minune rezolvă totul la nivel de miros şi de autosugestie, însă Sorina aşteaptă ca specialiştii în neuroştiinţe să revoluţioneze şi noțiunea gustului. În viitor, invenţia tinerei ar putea fi folosită în medicina nutriţionistă.