de Cătălina Tăgârță
Starea de bine este determinată în mare măsură de sănătate, iar de multe ori aceasta depinde de modul de nutriție. Tocmai de aceea este extrem de important să cunoașteți cât mai multe informații despre ce înseamnă alimentația sănătoasă, iar specialiștii în nutriție atrag atenția că moderația și variația sunt principalele atribute.
„Plăcerea de a mânca nu se obține doar din ghiftuială”
Hrana este unul dintre factorii de bază care influențează traiul în bine sau în rău. „Alimentația sănătoasă ne apropie binele și îndepărtează răul. Din păcate, putem constata că omul nu mănâncă în mod corect. Fie că nu știe, nu poate sau uită că plăcerea de a mânca se obține și din cumpătare, nu doar din ghiftuială. Așadar, optați pentru porții moderate, astfel încât să vă puteți ridica de la masă satisfăcuți, dar nu îngreunați. Transferat la nivel populațional, fenomenul devine alarmant, pentru că o națiune cu oameni care nu se hrănesc sănătos devine ea însăși nesănătoasă. În acest context, este esențial procesul permanent de educație nutrițională la toate vârstele, la toate nivelurile societății și prin toate mijloacele”, este de părere profesor universitar doctor Nicolae Hâncu, nutriționist și membru de onoare al Academiei Române.
Aport caloric corespunzător
Prezent în cadrul evenimentului „Nutriție, Sănătate, Longevitate”, specialistul a enunțat o serie de principii care ar trebui puse în practică indiferent de vârstă. Așadar, iată cum puteți deveni mai sănătoși și să aveți în același timp silueta dorită în doar câțiva pași simpli.
În primul rând, documentați-vă asupra conceptului de alimentație sănătoasă. Iată care sunt elementele de bază ale acesteia: asigurarea unui aport caloric corespunzător (echilibru caloric); acoperirea tuturor substanțelor nutritive în proporții adecvate (echilibru nutrițional); să nu depășiți un aport de sare de cinci-șase grame/zi; încercați să aveți un consum zilnic proporționat al celor cinci grupe alimentare: cereale și produse cerealiere, fructe și legume, lapte și produse lactate, alimente bogate în proteine (de origine vegetală și animală), alimente grase și produse zaharoase. Încadrați-vă în trei mese pe zi și două gustări la ore adecvate; consumați produsele cu calm, savurați mâncarea; nu uitați să aveți un aport de lichide de cel puțin doi litri zilnic și să consumați alcool doar în cantități moderate, și nu în mod frecvent.
Construiți-vă propria piramidă alimentară
Adaptați toate informațiile la propriul organism, căci nu doar obiceiurile alimentare sunt diferite, ci și gusturile, mediul de lucru, modul de relaxare, activitatea fizică. Aplicarea cunoștințelor despre alimentația sănătoasă este recomandat să fie făcută prin planificarea zilnică sau săptămânală. Pentru acest lucru, se pornește de la piramida alimentară și se construiește propria piramidă alimentară, bazată pe ce și cât mâncați din cele cinci grupe alimentare. Și țineți cont de faptul că cea mai practică metodă este planificarea scrisă.
Cei trei „S”, regulă de aur
Atunci când mergeți la cumpărături ar trebui respectate câteva sfaturi: să faceți o listă cu ceea ce vă trebuie, să luați o mică gustare înainte de a pleca spre magazine (când oamenilor le este foame, tind să se lase pradă tentațiilor alimentare), să citiți etichetele produselor și să nu cumpărați alimente despre care nu știți ce conțin. Când vine vorba despre pregătirea mâncării, cei trei „S” reprezintă regula de aur: Simplu, Sigur, Sănătos. Premisele unei alimentații sănătoase sunt produse sănătoase, pregătite fără prăjeli, fără sosuri și fără creme clasice. Pe de altă parte, puteți folosi noile tehnologii de gastrotehnie sănătoasă ca, de exemplu, vasele de gătit cu aburi și cele de teflon sau cuptorul electric.
Micul dejun trebuie luat doar acasă
În ceea ce privește programarea meselor, sunt recomandate trei mese principale pe zi și, la alegere, două-trei gustări. Micul dejun ar trebui luat constant acasă, nu în mașină, în drum spre serviciu, la locul de muncă sau pe stradă. Prânzul poate fi adaptat orarului de muncă, dar nicidecum omis, iar cina trebuie servită între orele 19:00 şi 21:00, nu mai târziu. A mânca noaptea în mod constant este un obicei nesănătos. Gustările sunt opționale, dar utile în evitarea senzației de foame intensă înainte de prânz sau cină.
E nevoie și de sport, și de renunțare la fumat
Oricând și oriunde v-ați afla, ar trebui să fiți însoțiți de alimentația sănătoasă. Abaterile de la reguli apar, de obicei, cu ocazia sărbătorilor religioase sau a meselor festive, dar este important ca aceste abateri să fie moderate, să nu se repete prea des și să fie urmate de recuperare nutrițională adecvată. Alimentația bio, probabil cea mai importantă componentă a stilului de viață sănătos, este cu adevărat eficientă atunci când este asociată cu elemente precum: activitatea fizică zilnică (30-60 de minute de intensitate moderată), starea de nefumător, moderația în consumul de alcool, somnul odihnitor.
Faceţi periodic verificări şi corectări
Dacă vă hotărâți să vă schimbați stilul de viață, foarte important e să faceți periodic verificări și corectări. Astfel, veți afla dacă deciziile luate vă sunt într-adevăr benefice sau, din contră, vă fac mai mult rău decât bine. Așadar, fiți atenți la starea de bine sau de rău, să nu existe semne de boală, să aveți o bună capacitate de muncă sau de efort fizic, să mențineți greutatea normală sau aproape de normal. Toate abaterile rezultate din verificarea anunţată ar trebui corectate, identificând cauza și modelând-o corespunzător. Aceste informații au fost prezentante în cadrul evenimentului „Nutriție, Sănătate, Longevitate”, manifestare dedicată informării medicilor de familie cu privire la promovarea unei alimentații sănătoase. Odată învățată, alimentația sănătoasă trebuie protejată de mesajele incorecte și chiar periculoase provenite de la pseudonutriționiști, de la jurnaliști nepregătiți sau chiar de la medici nedocumentați.