de Gabriela Militaru
Bradley Cooper și-a început cariera cu roluri de băiat cuminte, pentru ca mai apoi publicul feminin să-l transforme într-un sex-simbol. Departe de a se mulțumi doar cu statutul de bărbat frumos, actorul a continuat să accepte roluri dintre cele mai provocatoare pentru cariera sa, ajungând ca, la 40 de ani, să numere deja trei nominalizări la Oscar.
O carieră plină de transformări
În cei 15 ani de carieră, Bradley Cooper a jucat în peste 30 de filme. Dacă în unele dintre ele alura de bărbat atrăgător l-a ajutat să facă roluri demne de titlul de „cel mai sexy bărbat din lume” pe care revista „People” i l-a acordat în 2011, au fost și interpretări pentru care a fost nevoit să-și schimbe înfățișarea. Deși cei mai mulți dintre dumneavoastră nu-și mai amintesc, Cooper și-a făcut debutul actoricesc în serialul „Totul despre sex”. Avea 24 ani când a apărut într-un episod alături de Sarah Jessica Parker. Ca să pară mai matur, el a fost nevoit să-și lase părul și barba să crească. Doi ani mai târziu, Cooper a slăbit câteva kilograme și a apărut alături de Amy Poehler în „Wet Hot American Summer”, purtând părul într-o frizură școlărească, fără nicio legătură cu imaginea de bărbat fatal din prezent. Actorul a arătat la fel de tocilar și în 2006, alături de Jennifer Garner, într-unul dintre episoadele serialului „Alias”. Cooper purta ochelari și părul decolorat. Abia în 2009, odată cu rolul din „Marea mahmureală”, el a început să-și consolideze imaginea de sex-simbol. Amuzant și descurcăreț, Phil Wenneck (personalul jucat de Cooper) ne aduce, încet, încet, mai aproape de adevărata natură a actorului.
Şi-a pus părul pe bigudiuri pentru rolul din „Țeapă în stil american”
După succesul obținut cu rolul din „Scenariu pentru happy-end” (2012), în care Bradley Cooper a fost nevoit să exerseze privirea fixă și comportamentul unui bipolar, actorul a început pregătirile pentru „Țeapă în stil american” din 2013. În filmul stil gangster, Cooper joacă rolul unui agent FBI cu idei trăsnite. Pentru a recrea imaginea polițistului de acum 40 de ani, regizorul David O. Russell i-a sugerat lui Cooper că personajul său ar trebui să aibă părul creț. „Ne-am propus ca personajul să semene cât mai puțin cu mine. Ne-am gândit că ar fi bine să aibă părul cârlionțat”, a explicat actorul într-un interviu. Și, într-adevăr, personajul său, Richie DeMasso, poate fi văzut în film cu zeci de bigudiuri pe cap. Inițial, Cooper a încercat să poarte perucă, dar îl făcea să arate mult prea ciudat și a preferat altă variantă. „Într-o zi m-am hotărât să-mi cârlionțez părul, pentru că, dacă l-aș fi făcut permanent, nu aș mai fi putut să revin la forma inițială”, a spus el. Așa că hairstaylist-ul care s-a ocupat de coafura sa i-a pus 110 bigudiuri și l-a așezat sub o lampă încinsă 45 de minute pentru fiecare parte a capului. „Tot procesul a durat trei ore. Ne-a plăcut tuturor și am decis să folosim imaginea aceasta cu mine purtând bigudiuri și pentru film, pentru a face totul cât mai credibil”, a declarat actorul. Pentru un plus de efect, Cooper a folosit și spumă colorantă într-o nuanță mai închisă decât cea naturală pentru păr și pentru barbă. „Mulți jucători de baseball de la vremea aceea obișnuiau să-și încrețească părul, iar Richie DeMasso voia să arate exact ca ei”, s-a confesat Cooper.
Schimbare dramatică de look în „Omul elefant”
De pe marele ecran pe Broadway, Bradley Cooper a continuat să-și schimbe felul în care arăta pentru prestațiile sale actoricești. Recent, el și-a reluat rolul în piesa lui Bernard Pomerance „Omul elefant”, rol pe care l-a jucat când era elev și, mai târziu, în 2012, în Williamstown. John Merrick, personajul din piesă, este un englez cu infirmitate severă, care a devenit celebru tocmai pentru felul ciudat în care arăta, fapt ce i-a atras numele de „Omul elefant”. Bradley Cooper îl interpretează pe Merrick, refuzând totuși să fie machiat sau să poarte proteze. Din această cauză, actorul este nevoit să-și schimonosească fața în mod natural pe tot parcursul piesei. În plus, el a exersat mersul șchiopătat al lui Merrick, pentru a da intrepretării o notă cât mai reală. Cu o prestație remarcabilă, Cooper reușește să surprindă subtilitatea personajului său și să exprime ideea principală a piesei: meditația asupra dizabilității este mult mai profundă decât ne-am fi așteptat, iar apariția lui Merrick îl scoate pe acesta din limitările sociale impuse de boala sa, devenind astfel, pentru fiecare dintre noi, o oglindă care reflectă doar părțile frumoase ale sufletului.
S-a antrenat ca un atlet adevărat, de două ori pe zi
Rolul pentru care Bradley Cooper a suferit cea mai serioasă transformare este cel din „Lunetistul american”. Actorul îl interpretează pe Chris Kyle, un fost pușcaș american de aproximativ 105 kilograme, care a ucis aproximativ 160 de oameni în misiunile sale din Irak. El a decedat în 2013, după ce a fost, la rândul său, împușcat în Texas în timpul unui exercițiu armat. Astfel că Bradley a fost nevoit să se îngrașe mai mult de 18 kilograme. Întreaga pregătire pentru rol a necesitat un regim alimentar bogat în proteine și un antrenament special, compus dintr-un program intensiv de exerciții fizice. Cooper a rezistat eroic programului gândit special pentru el de antrenorul Jason Walsh. „Pe parcursul antrenamentelor, Bradley a demonstrat o voință fantastică, pe care rar o întâlnești la actori. S-a antrenat ca un un atlet adevărat, de două ori pe zi”, a explicat Walsh. Pentru a-și crește masa musculară, el a ridicat greutăți la cardio, a făcut fandări la abdomene, toate accesorizate cu batoane și cu băuturi energizante. Înainte și după fiecare sesiune de antrenament, Cooper a consumat un supliment proteic lichid, cunoscut sub numele de Plazma, o băutură care ajută organismul să facă față efortului fizic.
A consumat 8.000 de calorii pe zi
Într-un interviu acordat ziarului „New York Times”, actorul a mărturisit că, pe perioada antrenamentelor, consuma aproape 8.000 de calorii în fiecare zi. „A fost un adevărat șoc pentru corpul meu. Să mănânci pizza și prăjituri într-o zi e una, dar să introduci, zilnic, 8.000 de calorii în organism este cu totul altceva”, a spus el. Pentru a nu-și deregla metabolismul cu un aport prea mare de alimente la o singură masă, el mânca la fiecare 55 de minute. „A trebuit să ajung în punctul în care să cred că sunt Chris Kyle. La 83 de kilograme, cât aveam inițial, aș fi arătat ca un copil”, a explicat Cooper.