Main menu

header

514 3 1de Cătălina Tăgârță

Paleodieta reprezintă obiceiul oamenilor de a se hrăni la fel ca pe vremuri… ca acum câteva zeci de mii de ani. Dacă omul peşterii nu putea consuma ceva, nici cel din zilele noastre nu ar trebui să o facă. Așadar, dieta paleo include tot ce se poate vâna sau culege: carne, peşte, nuci, plante verzi, legume regionale și semințe. Deci, în niciun caz paste, cereale sau/și dulciuri.

Cerealele, vinovate de obezitate

Nu toate caloriile sunt „egale”. Spre exemplu, 400 de calorii din cipsuri au un efect diferit asupra corpului, în comparaţie cu 400 de calorii provenite din legume şi din proteine. Din fericire, dacă vă puteţi extinde orizonturile şi puteți elimina anumite tipuri de alimente din dietă, veţi renunţa pentru totdeauna la număratul caloriilor. Pe lângă faptul că dieta paleo vă permite să mâncaţi oricât de mult, în plus, veţi slăbi şi veţi câştiga masă musculară.

În urmă cu zeci de mii de ani, înainte să apară diversele „mâncăruri sănătoase pentru micul dejun”, strămoşii noştri trăiau ca vânători-culegători. Deşi a trecut foarte mult timp, genetica umană nu s-a schimbat prea mult de atunci. Homo sapiens de pe vremuri era înalt, musculos, agil, atletic şi versatil, pe când omul zilelor noastre este supraponderal, lent, stresat, nefericit, nedormit şi suferă de o grămadă de boli ce pot fi evitate. Potrivit susținătorilor dietei paleo, de vină ar fi agricultura. Odată cu apariția acesteia, oamenii s-au stabilit într-un loc și au format societăţi, rasa umană progresând până în punctul în care suntem azi. Adică, în loc să se consume în continuare carne, legume şi fructe de sezon, oamenii au devenit o specie dependentă de cereale - pâine, paste, orez, porumb etc. Medicii continuă să recomande includerea cerealelor în dietă, iar oamenii continuă să se îngraşe pe zi ce trece. Deci, problema e că trupurile nu s-au adaptat corect la consumul de cereale, mai ales că genele au rămas aproape neschimbate.

Conțin nu doar gluten, ci și lectine

514 3 2Cerealele sunt compuse din carbohidraţi, care sunt transformaţi în corp în glucoză, fiind folosiţi ca energie pentru diversele funcţii ale corpului - dar glucoza nu e folosită ca sursă de energie, ci e depozitată ca grăsime. Acum, majoritatea cerealelor conţin gluten şi lectine. Ce sunt şi în ce fel ne afectează? Iată răspunsul: glutenul e o proteină conţinută în secară, în grâu şi în orz. Se spune că o foarte mare parte a populaţiei actuale suferă de intoleranţă la gluten (de unde şi invazia de produse „fără gluten”). În timp, persoanele intolerante la gluten pot dezvolta o serie de afecţiuni medicale cauzate de consumul de gluten: dermatită, dureri de articulaţii, probleme reproductive, reflux gastric şi multe altele.

Lectinele sunt toxine naturale care există în cereale ca mod de apărare împotriva consumului! Aceste lectine nu prea agreează tractul gastrointestinal uman, motiv pentru care-l împiedică să se repare de la uzura normală, fenomen care, din nou, poate provoca tot felul de probleme.

Optați doar pentru zahărul din fructe

De asemenea, paleodieta presupune eliminarea aproape completă a zahărului din alimentaţie. Dacă nu consumaţi zahăr din fructe (fructoză), renunţaţi la ideea de paleodietă. Zahărul dă naştere unei creşteri bruşte de energie şi duce apoi la încetinirea metabolismului, se transformă în grăsime dacă nu e folosit imediat şi face tot felul de pagube în corp.

Multe persoane se vor întreba de unde își vor lua energia dacă nu vor consuma, zilnic, peste 300 de grame de carbohidraţi. Ei bine, corpul uman este conceput să funcţioneze cu cantităţi mult mai mici de carbohidraţi decât ați crede, aşadar, limitarea carbohidraţilor nu e o problemă. Când lipsesc carbohidraţii, corpul foloseşte grăsimea depozitată, într-un proces denumit ketogeneză. Pe scurt, corpul uman este destul de eficient în arderea grăsimilor. Deci, mai puţini carbohidraţi înseamnă mai puţină glucoză în corp, adică trupul va începe să ardă grăsimi ca sursă de energie.

Avantajul legumelor - au puține calorii

Nu toți carbohidraţii însă sunt răi, iar sursa ideală e reprezentată de legume, de cartofi dulci şi de fructe. De ce? Fiindcă aceste alimente există de la sine în natură şi nu trebuie procesate în niciun fel (spre deosebire de cereale) pentru a putea fi consumate. Un alt avantaj al legumelor este acela că puteţi consuma oricât de multe, fără să vă îngrăşaţi. Sunt foarte bogate în nutrienţi şi conţin puţine calorii (spre exemplu, şase porţii de broccoli conţin 180 de calorii şi doar 36 de grame de carbohidraţi, pe când o singură porţie de paste conţine 200 de calorii şi 42 de grame de carbohidraţi).

Vânătorii-culegători consumau carne cu încredere

Subiectul lactatelor e unul complicat, iar majoritatea adepţilor curentului paleo mai degrabă se feresc de ele. O bună parte din populaţia lumii suferă de intoleranţă la lactoză, iar cei care nu suferă de intoleranţă au cel puţin o formă de respingere a acesteia. De ce? Pentru că niciun alt animal din lume nu bea lapte după ce trece de stadiul copilăriei. Vânătorii-culegători nu duceau vitele după ei când călătoreau. Laptele era consumat doar de copii. La fel ca în cazul cerealelor, corpul uman nu a fost conceput pentru un consum ridicat de lactate. Așadar, dacă sunt eliminate din dietă cerealele, majoritatea alimentelor procesate şi lactatele, rămân doar produsele ce pot fi găsite în mod natural, respectiv: carnea roşie (de la animale hrănite cu iarbă, nu cu cereale, fiindcă acestea provoacă și la animale aceleaşi probleme ca la oameni), carnea de pasăre, peştele (de preferat sălbatic, căci mercurul poate fi problematic la peştele de crescătorie), ouăle (dar căutaţi-le pe cele îmbogăţite cu Omega-3), legumele (cât timp nu sunt prăjite excesiv, consumaţi oricât de multe), uleiurile (de măsline, cocos, avocado, orice e natural şi procesat la rece), fructele (conţin fructoză şi pot fi bogate în calorii, aşa că limitaţi-le dacă vreţi să slăbiţi). Apoi, mai puteți consuma cu încredere: nuci (bogate în calorii, deci sunt bune ca gustări, dar nu le consumaţi în cantităţi industriale) și tuberculi (cartofii dulci sunt mai bogaţi în calorii şi carbohidraţi, aşa că sunt buni de consumat după antrenamente intense, pentru refacerea nivelului de glicogen).

Dacă vi se pare greu să faceți din dietă un stil de viață, urmați dieta paleo în timpul săptămânii, iar în weekend acordaţi-vă o zi în care să consumați absolut tot ce doriţi

Grăsimile sănătoase nu trebuie să vă lipsească din farfurie

514 3 3Când vine vorba despre alimentație sănătoasă, mulți își pun întrebarea: „Cât trebuie să consum din fiecare nutrient în parte?” E foarte simplu. Încercaţi să aveţi o sursă bună de proteine la fiecare masă (ouă, porc, pui, peşte) şi nişte legume. Asta e tot. Dacă nu reuşiţi să consumaţi suficiente calorii într-o zi, adăugaţi nişte grăsimi sănătoase în dietă, câteva migdale sau nuci etc. Grăsimile trebuie să constituie o bună parte a dietei, dar cele sănătoase, luate din semințe, nu din slănină!