de Gabriela Niculescu
După zilele de festin culinar din timpul meselor de Paște, inevitabil, mulţi dintre dumneavoastră ați început deja să vă gândiți la o nouă dietă şi la soluţii de detoxifiere. Chiar dacă această dorinţă are scopul de a aduce multiple beneficii organismului, în multe cazuri, dietele după Sărbători devin îndeosebi drastice, astfel că ajung să facă mai mult rău decât bine propriului corp. Nutriţionistul Vera Daghie (foto) ne-a prezentat regulile cel mai importante de care trebuie să ţineți cont atunci când începeți o nouă dietă după ospăţul festiv.
„Răbdarea, cheia pentru o dietă corectă”
Orice dietă de succes începe cu setarea unor obiective realiste, care se pot integra cu uşurinţă în ritmul dumneavoastră cotidian. „Nu vă suprasolicitaţi organismul din start, nu vă impuneţi restricţii alimentare drastice şi reţineţi că cele mai importante sunt rezultatele pe termen lung. Aşa-numitele «cure de slăbire fulger», deşi pot avea efecte vizibile rapide, în interiorul organismului produc schimbări la nivelul metabolismului, ce pot da naştere efectului yo-yo specific dietelor hipocalorice. Aşadar, echilibrul rămâne literă de lege pentru o dietă corectă, care vă va ajuta să slăbiţi frumos şi sănătos. Nu uitaţi că, odată cu procesul de slăbire, nu doar metabolismul este cel afectat, ci şi pielea suferă transformări prin care îşi poate pierde elasticitatea, iar singura modalitate prin care puteţi preveni acest lucru este să slăbiţi treptat”, a explicat specialistul în nutriţie.
„Nu renunţaţi la pâine!”
Chiar dacă în timpul dietei, şi nu numai, este indicat un consum cât mai scăzut de pâine şi de alţi carbohidraţi, două felii de pâine integrală nu vă vor afecta silueta. „Pâinea rămâne un aliment de bază, întrucât organismul are nevoie de produse făinoase care asigură o concentraţie importantă de proteine, de glucide, de lipide şi de minerale. Așadar, nu renunțați la pâine!”, spune doctor Daghie.
„Este o mare greșeală să evitați cina”
Atât timp cât alegeți corect ora şi produsele pe care le includeți în alimentaţia de seară, cina nu poate fi considerată inamicul siluetei. „Este o mare greșeală să evitați cina. Printre alimentele care pot constitui o cină lejeră şi sănătoasă pentru siluetă vă recomand tonul, somonul sau sardinele, carnea de pui şi de curcan, fileurile de peşte, nucile, orezul brun sau chiar şi pastele din cereale integrale. În ceea ce priveşte ora cinei, aceasta variază, însă o regulă rămâne de sine stătătoare: nu mâncaţi cu mai mult de două ore înainte de somn”, vă sfătuiește doctor Vera Daghie.
„Schimbările drastice vă afectează metabolismul!”
Există o vorbă populară care spune că nimic nu-i bun în exces. Aceasta se aplică și regimurilor alimentare. „Dacă după belşugul de Paște vă reduceţi drastic porţiile, metabolismul şi întregul organism vor fi bulversate de aceste schimbări, iar dezechilibrele nu vor întârzia să apară. Vă veți confrunta cu fluctuaţii de greutate, cu creşteri nejustificate în greutate sau cu mărirea colesterolului. Priviţi mai degrabă dieta ca pe un regim de viaţă sănătos, menit să ajute la echilibrarea meselor şi la asigurarea unui nivel constant de calorii zilnice. Dacă aţi «păcătuit» şi aţi mâncat dulciuri şi cartofi prăjiţi este doar un hop peste care trebuie să treceţi, important este să nu renunţaţi la noul program alimentar. Pentru a sprijini lupta cu kilogramele în plus şi pentru a evita oscilaţiile nedorite de greutate, foarte comune dietelor care nu sunt realizate corect, vă pot recomanda suplimente naturiste ce conțin inulină. Acestea sunt lipsite de toxicitate și au beneficii importante nu doar asupra managementului greutăţii, ci şi asupra tranzitului intestinal şi a metabolismului. Avantajele presupun: scăderea poftelor alimentare, reducerea apetitului, menţinerea senzaţiei de saţietate o vreme îndelungată, reducerea numărului de calorii, îmbunătăţirea metabolismului şi energizarea organismului”, conchide nutriționistul.
Hidratarea joacă un rol esențial în procesul de slăbire: doi litri de apă pe zi vă ajută să obțineți rezultatele dorite. Deshidratarea împiedică scăderea în greutate, forțând organismul să-și creeze depozite