de Raluca Grințescu
Cunoscută ca dieta armatei israeliene, dieta Army a fost concepută în 1970, pentru a reduce rapid greutatea celor care erau înrolaţi în armată. Principiile de bază constau în simplificarea alimentaţiei astfel încât din două în două zile se consumă doar anumite tipuri de alimente. Trebuie să ştiţi că este o dietă hipocalorică şi că prezintă unele riscuri despre care vom discuta în articolul curent.
A fost concepută acum 40 de ani
Această dietă este una foarte rapidă în ceea ce privește scăderea în greutate şi puteți pierde până la zece kilograme în numai opt zile. Meniul de bază al dietei Army, conceput acum 40 de ani, era astfel:
- Primele două zile - se consumă doar mere, iar ca lichide sunt permise apă şi o cafea neîndulcită dimineaţa. Merele se consumă doar în stare proaspătă;
- Următoarele două zile - se consumă, în orice cantitate, doar brânză. Atenţie, nu şi caşcaval sau alte derivate din lapte. E indicată brânza de capră. Ca lichide sunt permise apa şi o cafea neîndulcită dimineaţa;
- Zilele cinci şi şase - în aceste două zile se continuă mesele proteice, însă veți consuma doar carne de pui fără pieliță. Aceleaşi lichide sunt permise.
Atenţie, carnea de pui se consumă doar fiartă, la cuptor sau pe grătar, singurele condimente permise fiind sarea, piperul şi cele obţinute prin uscare. În niciun caz nu se combină carnea cu ulei sau cu alte alimente şi evident nu se prăjeşte;
- Ultimele două zile - în aceste două zile aveţi voie să mâncaţi doar salată verde, singurele condimente permise fiind cele naturale. Nu se va consuma ulei şi niciun alt aliment. Salata este considerată bogată în vitamine şi în fier. Aceleaşi lichide ca şi până acum aveţi voie să le consumaţi.
Riscuri
Ca întotdeauna, înaintea începerii unei diete este indicat să cereţi sfatul medicului. Să vedem care ar fi riscurile:
- în primul rând, este o dietă pentru slăbire rapidă şi deci va avea toate riscurile pierderii rapide în greutate;
- e un regim hipocaloric şi poate induce, la persoanele cu risc, scăderi bruşte de glicemie şi stare periodică de rău;
- nu este indicată persoanelor cu avitaminoze.
Cum o puteţi îmbunătăţi
Iată ce puteți face astfel încât să minimalizaţi riscurile şi totodată să vă bucuraţi de efectele rapide privind scăderea în greutate:
- puteţi administra suplimente alimentare cu vitamine şi cu minerale;
- încercaţi să dormiţi minimum opt ore pe noapte;
- reduceţi numărul ţigărilor fumate dacă sunteţi fumători - fumul inhalat reprezintă un toxic pentru organism şi vă poate face mult rău în această dietă;
- nu repetaţi dieta la intervale mai mici de trei luni;
- revenirea la un meniu normal se face treptat, de preferabil prin salate de legume cu pește sau cu brânză în următoarele două zile după dietă, precum şi cu supe.
Pentru efecte maxime, această dietă ar trebui combinată cu aproximativ două ore de sport pe zi