de Ana Trifan
Probabil credeți că, dacă vă măsurați și vă cântăriți cu regularitate, asta vă ajută să vă păstrați mai ușor silueta. Dar se pare că acest lucru nu este valabil pentru persoanele care au despre ele impresia că sunt grase ori sunt caracterizate de cei din jur ca atare.
Consolarea cu mâncare
Oamenii de știință au descoperit că persoanele care cred despre ele că au mai multe kilograme decât ar trebui iau în greutate mai repede decât cele care sunt împăcate cu silueta lor. Și asta pentru că cei care se văd drept plinuți tind să mănânce mai mult, pe fond de stres, ceea ce face ca kilogramele să se depună mai repede. „Atunci când realizezi că ești supraponderal are de cele mai multe ori ca efect o stare de stres care face ca alegerea unui stil de viață sănătos să fie mult mai dificilă”, a declarat doctorul Eric Robinson, de la Universitatea din Liverpool. Astfel, aceste persoane tind să-și găsească o consolare consumând mai ales alimente bogate în zahăr și în grăsimi.
Să nu mai pomenim de kilograme!
Studiul a mai subliniat și greșelile pe care le fac organizațiile publice care se ocupă cu promovarea unui stil de viață sănătos, dar și presa, atunci când încearcă să ajute oamenii să slăbească. „Ai crede că atunci când faci o persoană să realizeze că are un surplus de kilograme o ajuți să adopte un stil de viață mai sănătos și să piardă în greutate”, a mai spus autorul studiului. Însă se pare că acest lucru nu este deloc valabil. Presiunea psihică pe care o simt cei vizați îi face să deschidă și mai des ușa frigiderului și să consume chiar mai mult decât ar fi mâncat dacă nu li s-ar fi atras atenția asupra greutății pe care o au.
Cercetătorii insistă că, în primul rând, trebuie combătută stigmatizarea de către societate a persoanelor plinuțe. Aceștia au mai indicat că multe persoane nici măcar nu depășesc greutatea corporală ideală, dar ajung să mănânce mai mult din cauza stresului provocat de promovarea ca model de siluetă ideală a unor persoane care sunt foarte slabe.
Oamenii de știință britanici implicați în această cercetare au mai spus că ideal ar fi ca oamenii să fie încurajați să adopte în general un stil de viață sănătos, fără a fi atenționați asupra greutății pe care o au.
Certurile din cuplu dăunează siluetei
Certurile cu partenerul nu sunt dăunătoare doar relației, ci și siluetei, susține un nou studiu. Nemulțumirile sentimentale duc la secretarea unui hormon numit grelină, care stimulează apetitul, ceea ce face ca persoanele implicate să se repeadă la frigider și să se consoleze cu dulciuri și junk-food.
Același studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Ohio a mai arătat că de acest lucru sunt afectate mai ales persoanele cu o greutate normală sau ușor supraponderale, dar nu și obezii.
Anterior, s-a arătat că persoanele cărora le este foame sunt mai agresive și își pierd mai ușor răbdarea, pentru că atunci când cineva nu mănâncă destul, creierului îi lipsește energia necesară pentru exercitarea controlului.
Cercetătorii speră ca studiile lor să ajute la înțelegerea modului în care problemele dintr-o căsnicie ajung să se reflecte negativ și asupra sănătății fizice a partenerilor.
Ideal ar fi ca oamenii să fie încurajați să adopte în general un stil de viață sănătos, fără a fi atenționați asupra greutății pe care o au