de Gabriela Militaru
Tânăra speranță a cinematografiei Margot Robbie a venit pe lume acum 26 de ani, în Australia. După o copilărie destul de modestă, în care a fost nevoită să lucreze până la epuizare pentru a se putea întreține, frumoasa blondă și-a început cariera artistică la 17 ani. Actrița a devenit din ce în ce mai cunoscută după rolul din serialul „Vecinii” și mai târziu în „Pan Am”. Au urmat apoi aparițiile din „Era și timpul!” și apogeul, rolul din „Lupul de pe Wall Street”. În prezent, frumoasa actriță este distribuită în mai multe pelicule care își au premiera anul acesta, printre care „Legenda lui Tarzan” și „Brigada sinucigașilor”.
„Țin lingurile înmuiate în ceai negru pe ochi timp de câteva minute”
Margot Robbie este, după cum singură spune și demonstrează, puțin obsedată de ritualul său de înfrumusețare. Pentru a le oferi o mostră din ce înseamnă rutina sa zilnică, actrița a filmat un material de câteva minute ca preambul la recenta sa apariție pe coperta revistei „Vogue”. Filmulețul realizat de Ariel Schulman și de Henry Joost o surprinde pe actriță într-o dimineață în apartamentul său imaculat în timp ce își aplică tratamentul „psihotic” de întreținere. Și când zicem „psihotic” ne gândim într-adevăr la Christian Bale și frenetismul cu care își îngrijea pielea în „Psihoză americană”, fapt pe care de altfel ni-l și sugerează subtil și cu o undă de amuzament Margot Robbie. În fragmentul filmat, actrița spune că în fiecare dimineață în care își simte fața umflată obișnuiește să-și țină ochii acoperiți cu două linguri lăsate peste noapte la frigider. „Țin lingurile înmuiate în ceai negru pe ochi timp de câteva minute”, explică ea. Și pentru a nu pierde vremea, dar și pentru puțin dramatism actoricesc, Margot purcede la sesiunea de yoga de dimineață, ținând încă lingurile lipite de ochi. Actrița adoră să mediteze dis-de-dimineață pentru a se simți energizată pe durata întregii zile. După yoga, urmează dușul, care îi reîmprospătează pielea, dar și părul, deși, aparent, actrița nu s-a mai spălat pe cap de ani buni. „La duș folosesc o loțiune care curăță porii în profunzime, după care aplic o soluție exfoliantă pe bază de alge albastre-verzi. Dar nu îmi amintesc când mi-am spălat ultima oară părul. Cu toate produsele pe care le aplic pentru piele, părul meu beneficiază și el de curățare, deci practic pot să spun că se spală singur”, spune ea. „Apoi aplic o mască-minune cu acid glicolic, pe care o las să acționeze timp de zece minute”, continuă actrița. După ce masca își face efectul, o putem urmări pe Margot Robbie cum îndepărtează masca precum și-ar jupui o a doua piele, obținând un ten vizibil mai luminos. La final, actrița folosește un tonic facial pe bază de placentă „pentru strălucirea pe care o au femeile în ultimul semestru de sarcină”, explică ea.
„Sunt în stare să mănânc numai morcovi trei zile”
Dacă rutina de înfrumusețare facială a fost prezentată ca fiind un ritual, când vine vorba despre dietă, Margot Robbie recunoaște că nu este deloc adepta moderației. Actrița spune că uneori nu se poate abține de la mâncărurile sale preferate care sunt cartofii prăjiți și burgerii sau de la băuturile favorite (berea și vinul). De aceea, din când în când nu rezistă tentațiilor. „Dacă totuși trebuie să pozez în costum de baie, sunt în stare să mănânc numai morcovi trei zile. Sunt destul de extremistă când vine vorba despre dietă”, recunoaște ea. Totuși, atunci când nu are pofte ciudate și nici viața sa nu este dată peste cap din cauza filmărilor, Margot are un regim echilibrat, care nu include grăsimi saturate, mâncăruri fast-food, băuturi dulci sau ciocolată. Iată câteva exemple de alimente și combinații ale acestora pe care le servește actrița pe parcursul unei zile:
Mic dejun: terci de ovăz cu mure sau un smoothie cu napi și mere;
Prânz: grătar de pui cu orez negru sau salată de macrou cu roșii și castraveți;
Cină: ton cu cartofi dulci sau sote de legume cu tăieței de orez.
Mare parte dintre exerciții se bazează pe antrenamentul specific hocheiului
La 26 de ani, Margot Robbie poate să trișeze la dietă nu doar pentru că vârsta i-o permite, dar și pentru că îi place să facă sport. Actrița compensează dedarea la delicii culinare prin lungi sesiuni de cardio, alergat și prin unul dintre hobby-urile sale, hocheiul. De fapt, mare parte dintre exercițiile pe care le face se bazează pe antrenamentul specific hocheiului. Înainte de antrenamentul propriu-zis, Margot Robbie face o ușoară încălzire de zece minute de jogging. Urmează apoi sesiunea de mișcare compusă din fandări laterale pe ambele picioare (câte 12 repetări pe fiecare picior) și ridicări de greutăți cu picioarele (de asemenea, câte 12 repetări pe fiecare picior). Pentru brațe, actrița realizează ridicări de greutăți la piept. Interesant la antrenamentul lui Margot este faptul că, deseori, actrița preferă ca totul să se desfășoare în aer liber. Ea a fost văzută de nenumărate ori alergând în parc, pedalând bicicleta pe stradă și chiar ridicând pietre în loc de greutăți. În plus, ea adoră să facă yoga. Potrivit apropiaților, acest gen de antrenament o ajută pe actriță să fie în formă fizică perfectă pentru rolurile din filme care o solicită foarte mult.
Cascadoare amatoare în propriile filme
Recent, David Ayer, regizorul care a distribuit-o pe Margot Robbie în rolul Harley Quinn din „Brigada sinucigașilor”, a povestit cum actrița insistă să-și facă singură cascadoriile. „Nu a fost nevoie să o menajez niciodată, are un fizic foarte puternic. Nu-ți vine să crezi ce cascadorii poate să facă”, a spus el. Într-una dintre secvențele pentru care Margot nu a dorit să folosească un cascador, a trebuit să sară de pe o motocicletă, iar regizorul s-a declarat mai mult decât mulțumit de felul în care ea a reușit să execute cascadoria. Margot Robbie acceptă să facă tot felul de acrobații, dar refuză vehement să fie pusă la cură de slăbire forțată pentru a intra în pielea unui personaj. Așa se face că actrița nici nu a vrut să audă că trebuie să scape de câteva kilograme pentru a intra în pielea personajului Jane Clayton în „Legenda lui Tarzan”. Motivul este pe cât de amuzant, pe atât de interesant. „Este prima oară când practic locuiesc în Londra și vreau să încerc toate restaurantele”, a fost explicația sa. S-ar putea deci ca Margot, vestită pentru încrederea de sine (pe care a dovedit-o apărând goală în „Lupul de pe Wall Street”) să nu considere oportun să fie nevoită să țină dietă atâta vreme cât crede că între fizicul său și al personajului Jane nu există mare diferență. Asistăm probabil la o nouă generație de actrițe, care își cunosc valoarea și sunt vehemente cu lucrurile în care cred.