de Dana Georgescu
Un bărbat din China, exasperat de kilogramele în plus, a decis să adopte o măsură neobişnuită pentru a slăbi. Acesta a purtat zilnic pe cap o piatră.
Măsură drastică la obezitate
Chinezul Cong Yan a făcut mişcare în fiecare zi, timp de patru ani, cu piatra pe cap şi a reuşit să scape de multe kilograme. Greutatea cântărea aproximativ 40 de kilograme. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a devenit cunoscut în oraşul său natal, Jillin, pentru antrenamentul ieşit din comun. Cong Yan a adoptat această rutină atunci când a ajuns la pragul de 115 kilograme, o greutate mult prea mare pentru înălţimea sa de numai 1,65 metri. Ba, mai mult, bărbatul nu s-a mulţumit să ducă pe cap 15 kilograme, ci, cu timpul, „povara” a fost înlocuită cu pietre din ce în ce mai grele.
În fugă, cu povara pe... cap
În primul an, acesta a parcurs 1,5 kilometri zilnic şi a reuşit să slăbească 30 de kilograme. În 2016, el a început să meargă câte trei kilometri zilnic şi să facă în acest timp mişcări de box şi chiar să alterneze mersul cu alergatul. „La început am vrut doar să încerc acest exerciţiu, pentru că este mai sănătos să faci mişcare decât să iei pastile de slăbit. Şi a funcţionat din plin”, a declarat chinezul. Acesta a mai dezvăluit că va face demersuri pentru a intra în Cartea Recordurilor cu ideea sa ciudată de dietă.