Main menu

header

607 3 1de Roxana Istudor

Reclamele la gustări, pe care copiii de vârste foarte fragede le văd zilnic în timpul emisiunilor preferate, „au o influență mai mare decât v-ați putea imagina asupra evoluției obiceiurilor lor alimentare”, arată CNN, citând cel mai recent studiu în domeniu.

Rezultate îngrijorătoare

Cercetarea de dată recentă, apărută în publicația „Pediatrics”, arată că impactul reclamelor la așa-numitele snacks-uri este îngrijorător nu doar la grupele de copii mai mari, ci și la cei mai mici, chiar în vârstă de 2 ani. Acesta este primul studiu care atestă faptul că publicitatea la produse nesănătoase reprezintă un risc major pentru evoluția ulterioară a celor foarte mici. „Per ansamblu, vizionarea reclamelor la produse nesănătoase îi învață pe copii să răspundă la semnalele exterioare în loc să le asculte pe cele interioare, care vin de la organism, despre starea de sațietate sau de foame. Acest tip de reacție poate genera obiceiuri alimentare nesănătoase, contribuind astfel la obezitate”, explică profesor Jennifer Emond, de la Școala de Medicină a Colegiului Dartmouth, autoare a studiului.

Potențial dăunător

60 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani au fost lăsați să vizioneze emisiunile preferate, în timpul cărora un grup a urmărit reclame la snacks-uri, altul la produse nealimentare. Li s-au pus la dispoziție gustări și s-a măsurat cât le era de foame la momentul începerii vizionării. Rezultatele observațiilor au fost relevante pentru potențialul dăunător al re- clamelor la produse nesănătoase, întrucât copiii au consumat chiar și gustări cu care nu erau familiarizați, ajungând astfel la un număr semnificativ mai mare de calorii față de cei care urmăriseră alt gen de reclame. În aceste condiții, coroborând rezultatele cu cele ale studiilor derulate pe alte categorii de vârstă ale copiilor, cercetătorii afirmă că în prezent au un tablou general al efectelor negative ale publicității și al potențialului acesteia de a-i deprinde pe cei mici cu obiceiuri alimentare nesănătoase.

Spectrul obezității

Potrivit unui Raport pe 2015 al Centrului pentru Obezitate al Universității Connecticut, circa 40% dintre reclamele la mâncare și la băuturi nealcoolice pe care le văd inclusiv copiii de toate vârstele sunt pentru produse nesănătoase. Urmare a dezvoltării obiceiului de a mânca necontrolat și nesănătos, obezitatea în rândul copiilor americani s-a triplat în ultimele trei decenii, devenind în prezent cea mai mare amenin- țare pentru sănătatea lor. În aceste condiții, rolul părinților devine crucial în a-i determina pe copii să se îndrepte spre alegerile bune. „Toate aceste reclame influen- țează copiii. Dacă ar fi la produse sănătoase, sarcina părinților ar fi mai ușoară, dar, în condițiile actuale, în care atâtea sunt pentru produse nesănătoase, sarcina adulților este mult mai dificilă”, arată Marlene Schwartz, director al centrului.

„Studiul nostru a demonstrat efectul puternic al publicității de a declanșa obiceiuri alimentare nesănătoase de la cea mai fragedă vârstă“ (profesor Jennifer Emond, Școala de Medicină a Colegiului Dartmouth)

Părinţii au rol crucial în direcţionarea spre alegeri benefice

Publicitatea are potențialul de a schimba alegerile copiilor. O demonstrează cercetările care au arătat că atunci când reclamele sunt la produse sănătoase, apetitul copiilor de a alege felii de mere sau de morcovi crește și de trei ori, notează publicația „Pediatrics”. „Cu cât sunt mai informați părinții asupra impactului publicității, cu atât îi pot ajuta mai mult. Nu este suficient doar să fie informați, ci și să poată discuta cu copiii lor ceea ce văd la televizor și, atunci când le pregătesc gustări pentru orele în care își urmăresc emisiunile preferate, aceste gustări să fie alegeri benefice”, explică profesor David Just, de la Universitatea Cornell.