de Gabriela Militaru şi Florica Pintea
Frumoasa Teri Hatcher este una dintre cele mai active actrițe ale momentului. Nu doar că filmează și participă la evenimente, dar ea obișnuiește să facă mult sport pentru cauze nobile. În ciuda faptului că a trecut prin două divorțuri și este, în prezent, mamă singură pentru fiica sa de 19 ani, actrița se simte mai bine ca niciodată. Motivul? Teri spune că și-a găsit echilibrul în muncă și în prietenii cu care se înconjoară. Ca să nu mai vorbim despre genele sale, care o ajută să arate minu- nat la 52 de ani.
„Echilibrul mă face mai puternică, mai concentrată și mai fericită decât orice mărime de rochie”
Teri Hatcher spune că frumusețea unei femei nu vine neapărat din felul în care se îmbracă sau de la vreo trăsătură fizică, ci, mai curând, de la faptul că se simte sănătoasă. „Când fac sport cum trebuie, când dorm bine și când mă întâlnesc cu persoanele dragi, mă simt cea mai frumoasă. Echilibrul mă face mai puternică, mai concentrată și mai fericită decât orice mărime de rochie”, spune ea. Asta nu înseamnă însă că actrița, în vârstă de 52 de ani, își neglijează în vreun fel aspectul fizic. Ba dimpotrivă, ea și-a creat ritualul de menținere a aspectului tânăr al pielii, care nu încetează să dea roade. De exemplu, Teri bea multă apă. Asta o ajută să aibă un ten hidratat și ține ridurile la distanță. Iar pentru cei care se întreabă care este secretul pielii sale stălucitoare, răspunsul este destul de neașteptat. Teri Hatcher obișnuiește să pună vin roșu în apa în care face baie. Acesta are proprietatea de a fi un foarte bun antioxidant, care ajută la menținerea elasticității pielii și a circulației sângelui la nivelul acesteia, fapt ce previne apariția semnelor de îmbătrânire. Actrița recomandă un pahar mare cu vin roșu la o cadă cu apă și eventual câteva petale de trandafiri pentru a obţine un miros plăcut. Apoi, relaxare timp de 20 de minute, și corpul se simte deja mult mai bine. Teri le sfătuiește pe femei să nu se sperie dacă vinul formează anumite sedimente în cadă, pentru că și acestea sunt foarte folositoare. „Eu le culeg din apă și le folosesc pe bază de exfoliant”, dezvăluie ea. Singurele abateri de la ritualul său natural de înfrumusețare sunt cele câteva sesiuni de Botox la care a apelat încă din 2006. „Mama mi-a spus că, dacă te simți tânără pe interior, nu este nicio dramă să faci cumva să arăți mai tânără și la exterior. Nu de alta, dar, în caz contrar, riști să nu te recunoști în oglindă”, a explicat ea.
Are grijă ca machiajul să arate cât mai natural
În ciuda speculațiilor, actrița din „Neveste disperate” insistă că Botoxul este singura unealtă artificială pe care o folosește uneori în lupta cu trecerea timpului. Teri are dezavantajul de a dezvolta „pungi sub ochi”, iar Botoxul o ajută în acest sens. Altfel, actrița își datorează aspectul plăcut faptului că se bazează pe regula „mai puțin înseamnă mai mult”. De aceea, atunci când folosește machiaj, de exemplu, are grijă ca totul să arate cât mai natural. Make-up artistul său personal, Don Malot, obișnuiește să-i dea o notă de tinerețe aplicând pe ten o bază luminoasă, ceea ce face ca pielea să arate mai proaspătă și mai sănătoasă. Pentru a crea un plus de eleganță, el adaugă o umbră de fard în nuanțe cafenii strălucitoare pentru a-i pune în evidență ochii căprui. Nelipsitul creion dermatograf și puțină mascara, un ruj în culori nude, și Teri este pregătită să strălucească la orice eveniment. Cât despre podoaba sa capilară, actrița insistă că părul scurt o dezavantajează, drept pentru care a ales să-l poarte lung. Teri nu s-a mai tuns scurt de 30 de ani, iar de câțiva ani, tot Don Malot este responsabil pentru buclele acesteia. Sfatul pe care stilistul i-l dă actriței este acela că o femeie trecută de 40 de ani ar trebui să nu renunțe la părul lung, pentru că acesta are avantajul de a neutraliza orice semn de îmbătrânire. De asemenea, pentru a-și păstra podoaba capilară într-o stare cât mai bună, Teri a luat ca regulă de aur sfatul lui Don de a nu exagera cu produsele chimice, întinsul părului cu placa sau coafarea acestuia.
„Sunt o persoană care pune pe masă ceea ce culege direct din pământ”
Aceeași filosofie a naturaleței o aplică Teri Hatcher și atunci când vine vorba despre dieta sa zilnică. Deși, la un moment dat, a fost criticată pentru faptul că este prea slabă, ea insistă că tot ceea ce face este să mănânce sănătos și că se simte perfect cu regimul său alimentar. „Pentru mine, nutriția nu are legătură cu greutatea. Nu mă gândesc niciodată la dietă”, spune actrița, care atrage atenția că principalul argument al unui regim de viață echilibrat este energia. Cu cât mănânci mai sănătos, cu atât vei avea mai multă forță și poftă de viață. De aceea, actrița preferă ca ori de câte ori are timp să gătească acasă. „Nu mănânc prostioare cum ar fi chipsuri, pop-corn sau mâncare procesată. Sunt o persoană care pune pe masă ceea ce culege direct din pământ. Gătesc numai cu unt sau cu ulei de măsline și am grijă să am un aport suficient de proteine și de legume”, a explicat Teri. Deși nu s-ar zice, actrița își permite să servească inclusiv mese copioase atâta vreme cât acestea constau în produse naturale. „Ador să mănânc un cotlet de miel, prăjit mediu la interior și cu o crustă delicioasă la exterior. Asezonez cu spanac, varză creață şi quinoa”, detaliază Teri rețeta sa preferată. Iar dacă asta vă face poftă, ce părere aveți de varză călită cu ceapă? „Asta este garnitura mea preferată pentru pește, peste care adaug puțin sos salsa și câteva felii de avocado”, exemplifică actrița. Cât despre minuturi preparate de Teri, ea recomandă „jambalaya”, un fel de mâncare americană cu influențe spaniole și franțuzești, care constă în bucățele de carne rumenite lângă care se adaugă orez organic, ardei roșu, ceapă, țelină, trei feluri de cârnați și creveți. După ce carnea este prăjită, se adaugă restul de ingrediente fierte, se condimentează cu mix Cajun (paprika, oregano, sare, usturoi granulat, piper și boia de ardei iute) și se gătesc împreună la foc mic.
Aleargă zilnic, înoată şi merge la călărie
Iar dacă delicatesele pe care le prepară ar putea vreodată să-i provoace probleme cu kilogramele, Teri Hatcher are soluția salvatoare: foarte mult sport! În tinerețe, actrița a fost majoretă, apoi a luat cursuri de dans, iar în prezent nu se lasă mai prejos să alerge pentru cauze nobile. În ultimii ani, ea a fost nelipsită de la maratonul organizat de Sean Penn pentru a atrage fonduri pentru victimele cutremurului din Haiti sau de la Triatlonul de la Malibu. Pentru a fi în formă perfectă, actrița nu doar că aleargă zilnic, dar înoată de câteva ori pe săptămână și merge și la călărie. În plus, Teri adoră plimbările pe munte ca exercițiu cardio. Ideea de bază a antrenamentului său este să alterneze exercițiile pe care le execută, pentru că altfel se plictisește foarte repede. Așa se face că actrița se antrenează inclusiv dansând la bară. „Știu că sună amuzant, dar este un exercițiu foarte bun pentru mușchi. Dansul la bară îți dă multă încredere în tine. Pur și simplu realizezi că nu dansezi la bară pentru un bărbat, ci pentru a te simți tu bine cu corpul tău”, explică actrița, care pentru relaxarea corpului și a minții merge deseori și la sala de Yoga sau de Pilates.