de Roxana Istudor şi Eduard Popa
Foarte populară în SUA, dieta South Beach nu implică înfometare sau număratul obsesiv al caloriilor, în schimb garantează o scădere în greutate de până la șase kilograme în două săptămâni, plus alte beneficii.
În prima fază se mănâncă pe săturate
Dieta South Beach se remarcă în primul rând prin faptul că persoana care se apucă de acest regim nu trebuie să înceapă prin a face foamea sau a tăia de pe listă. Nici măcar porțiile nu trebuie micșorate, ceea ce îi face mult mai deschiși spre dieta South Beach pe cei care nu cred despre ei înșiși că au ambiția de a nu mai gusta nimic din plăcerile gastronomice ale vieții de dragul siluetei. Așadar, se poate mânca pe săturate, inclusiv gustări și deserturi. Este liber la carne de pui, curcan, pește, fructe de mare, legume, ouă, nuci și semințe și se elimină total pâinea, orezul, cartofii, fructele, pastele, bomboanele, înghețata, prăjiturile, alcoolul. Dressingul pentru salată este doar din ulei de măsline și această primă etapă durează 14 zile. La finalul perioadei ar trebui să aveți mai puțin cu circa cinci kilograme.
În etapa a doua slăbiți mai puțin, dar constant
Odată ce ați obișnuit organismul cu noul fel de a se alimenta și nu ați pornit la regim cu ideea că trebuie să vă înfometați sau să mâncați doar porții mici de verdețuri aburite care nu au niciun gust, este momentul să treceți la faza a doua a dietei South Beach. Este diferită de cea dintâi prin faptul că se poate menține până când ajungeți la greutatea visată. Acum deja observați că perspectiva asupra felului în care vă hrăniți s-a schimbat. Chiar și felul în care corpul a reacționat la noul fel de a mânca reprezintă un răspuns de corectare la nivelul metabolismului. Cu vechile obiceiuri alimentare greșite „afară din peisaj” nu mai trebuie să faceți altceva decât să mențineți acest stil. După un timp, puteți chiar să reintroduceți vechile elemente tăiate de pe listă și uneori să mâncați o prăjitură, un fruct, o felie de pâine sau să beți un pahar cu vin. Ideea este să nu vă întoarceți la aceste produse în fiecare zi. La finalul acestei faze, în funcție de timpul în care o mențineți, scăderea în greutate, chiar dacă nu va fi una spectaculoasă, este sigură și stabilă. Ați început, așadar, să slăbiți constant și sănătos.
Previne viitoarele fluctuații de greutate
Ultima fază a dietei South Beach poate începe în momentul în care ați atins ținta de greutate dorită. Odată ajunși aici, sunteți suficient de puternic și de convins de rezultate încât să vi se pară normal să vă alimentați ca în etapele anterioare. Acum vă hrăniți diferit pentru totdeauna, ceea ce garantează că nu vor interveni fluctuațiile care apar atunci când unele persoane țin un regim drastic pentru o perioadă, apoi pun kilogramele la loc. Cu dieta South Beach veți ști ce să faceți și dacă observați că greutatea începe din nou să urce. La cel mai mic semn, ajustați unde și cât trebuie în meniul zilnic. Pe lângă beneficiile pentru siluetă, nutriționiștii care recomandă dieta South Beach menționează îmbunătățirea circulației sangvine și o mult mai bună stare de sănătate a sistemului cardiovascular. În plus, organismul îşi va reveni după presiunile asupra glicemiei şi ale insulinei la care a fost supus înaintea acestui plan alimentar şi îşi va autoregla rezistența la insulină.
Dieta South Beach a fost gândită în anii 1990 de cardiologul american Arthur Agatston, care a testat-o pe el însuși
Un meniu complet
Dieta South Beach este foarte ușor de ținut, întrucât persoana care urmează acest plan alimentar beneficiază de mese consistente și de gustări delicioase. Iată un model de meniu zilnic:
- mic dejun: omletă din două ouă şi două feliuţe de bacon sau combinată cu broccoli, ciuperci sau ardei gras şi cafea/ceai/suc fără zahăr;
- gustare: un iaurt dietetic;
- prânz: o salată combinată cu grătar de pui, apă plată;
- gustare: nuci/migdale sau fistic;
- cină: legume proaspete, pui/ pește/vită;
- desert: compot, dulciuri pe bază de gelatină.