Main menu

header

710 3 3de Călin Popa şi Florinel Dumitru

Se apropie Sărbătorile de iarnă și multe persoane care țin la un stil de viață sănătos își vor pune din nou problema caloriilor consumate la mesele îmbelșugate alături de familie. Specialiștii atrag atenția că obsesia față de acest aport caloric este nejustificată.

„Curățarea forțată este o idee foarte proastă”

Sezonul Sărbătorilor îi pune pe mulți în postura de a câștiga câte ceva în greutate și asta pentru unii poate deveni o obsesie. Panica și măsurile pripite care se iau de cei speriați că au mâncat prea mult într-un interval scurt sunt neproductive, provoacă stres inutil și în final pot face mai mult rău, atrag atenția nutriționiștii. Aaron E. Carroll, specialist în nutriție la Școala de Medicină a Universității Indiana, spune că una dintre cele mai nepotrivite măsuri de după miniseria de mese îmbelșugate este detoxificarea cu orice preț: „Curățarea forțată este o idee foarte proastă. Lăsați metabolismul să-și facă treaba, aveți toate celelalte zile din an să urmați un regim sănătos. Mâncarea este ceva de care trebuie să vă bucurați, nu să vă îngrijorați”.

„Greutatea în plus nu se acumulează de la două-trei mese”

La rândul său, nutriționistul Liz Weinandy, de la Centrul Medical Wexner al Universității din Ohio, este de părere că atât timp cât nu mâncați sau nu beți până vi se face rău, ci doar depășiți puțin aportul caloric sau mâncați alimente pe care de regulă le evitați, totul poate trece fără urme și nu este nevoie să vă stresați. „Greutatea în plus nu se acumulează de la două-trei mese mai îmbelșugate. Panica legată de mâncare poate duce la o mentalitate de tip totul sau nimic, adică se detoxifică mai mult decât e cazul sau, dimpotrivă, dacă tot au stricat regimul, mănâncă în neștire până după 1 ianuarie. Ambele variante sunt total greșite. Cel mai simplu și mai natural este ca după mesele de Sărbători să vă întoarceți la regimul obișnuit”, recomandă specialista.