de Călin Popa şi Florica Pintea
Scăderea în greutate este o provocare pentru foarte multe persoane. Iar inamicul principal al procesului este primul gând: abținerea de la mâncare. Dar specialiștii afirmă că același rezultat poate fi obținut și altfel. Iată câteva trucuri prin care puteți slăbi fără să țineți dietă.
Broccoli pentru controlul glicemic
Nutriționistul britanic Rick Hay este de părere că poftele pot ruina orice rezultat al unei diete, iar satisfacerea lor poate ajunge să ne afecteze și mentalul, prin faptul că ne simțim vinovați, slabi etc. Așadar, de ce să le țineți în frâu? Puteți slăbi dacă sunteți la curent cu unele procese chimice din organism. Astfel, cheia unui echilibru interior optim este cromul, susține Hay: „În acest mineral sunt coagulate poftele noastre. Nivelul de crom îmbunătățește controlul glicemic, reduce nivelul zahărului din sânge și implicit poftele, în mod natural, fără să mai aveți sentimentul că trebuie să vă abțineți”. Așadar, discutați cu nutriționistul despre suplimente pe bază de crom sau luați mineralul din surse naturale cum sunt carnea, cerealele integrale și legumele, cu precădere broccoli, campion al conținutului de crom. O altă vitamină necesară în procesele chimice care să vă scape de poftele de necontrolat este vitamina B. Se găsește deopotrivă în suplimente și în legumele foarte colorate. Cu cât există mai multe nuanțe vegetale în farfurie, cu atât șansele ca aportul de vitamina B să crească și asta să însemne nu doar scădere sănătoasă și naturală în greutate, ci și menținerea unei sănătăți optime până la vârste înaintate.
Post intermitent
O altă modalitate simplă de a slăbi fără regimuri alimentare chinuitoare este postul intermitent. Folosit cu mare succes de vedete ca Beyoncé, Liv Tyler, Hugh Jackman sau Ben Affleck, acest sistem are suficiente variațiuni încât să-l puteți personaliza. Nu există restricții alimentare atâta vreme cât puteți să lăsați între mese un interval de 14-16 ore. Și este mult mai ușor decât ar părea dacă în acest calcul introduceți cele opt ore de somn. Iată un model: dacă ați luat cina la ora 20:00 și nu mai mâncați nimic până a doua zi la ora 10:00, ați ținut un post de 14 ore. Dacă săriți micul dejun în ziua respectivă și mâncați abia la prânz, ați postit 16 ore. Oamenii de știință care au studiat efectele postului intermitent afirmă că aceasta este maniera de a se hrăni folosită de strămoșii omului modern, care nu aveau hrana disponibilă la fiecare colț de stradă și al căror metabolism se adapta la perioade îndelungate fără alimentare. „Cu cât mai mult timp trece între mese, cu atât mai mare răgazul pentru organism să consume ce este de consumat, să curețe deșeurile și să se restarteze. Știința modernă a demonstrat că un interval de 14-16 ore între mese este optim pentru arderea grăsimilor și scăderea în greutate”, punctează Hay.
„Un regim alimentar echilibrat, cu alimente cât mai puțin procesate și din surse pe cât posibil naturale vă poate oferi nutrienții necesari pentru a elimina poftele și a scădea în greutate“ (Rick Hay, nutriționist)
Scorţişoara, deliciu cu beneficii
Un alt truc pentru scăderea naturală în greutate, fără diete riguroase și fără pofte care să vă zădărnicească efortul de la sală, este minu- nata scorțișoară. „Acest condiment conține un polifenol care contribuie semnificativ la reducerea nivelului de zahăr din sânge și implicit la micșorarea poftelor. Este ideal pentru scăderea sănătoasă în greutate și mai apoi pentru menținerea în parametri optimi și evitarea efectului de yo-yo, beneficii observate în special în cazul pacienților suferinzi de diabet de tip II și care se pot transfera și în cazul persoanelor care nu au această afecțiune”, arată Hay.