Main menu

header

785 3 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Un studiu de dată recentă a relevat faptul că vestele cu greutăți pot fi de folos dincolo de cunoscuta lor abilitate de a îmbunătăți antrenamentele fizice, mai precis pe direcția eforturilor de a slăbi, întrucât aceste articole au demonstrat capacitatea de a scădea masa corporală.

Peste 1,6 kilograme în trei săptămâni

O vestă cu greutăţi este unul dintre cele mai versatile articole pentru fitness, în special pentru antrenamentele de rezistență. Pe lângă beneficiile pentru forță și creșterea masei musculare, potrivit experților de la Universitatea din Gothenburg, Suedia, vestele cu greutăți au capacitatea de a reduce grăsimea și masa corporală. În urma unui studiu clinic extins, s-a constatat faptul că în trei săptămâni, participanții care au purtat cele mai grele astfel de piese au pierdut peste 1,6 kilograme din greutate, în timp ce voluntarii care au purtat vestele ușoare au slăbit circa 300 de grame. „Foarte interesantă a fost descoperirea că reducerea grăsimii în cazul persoanelor care au slăbit cu ajutorul acestor veste nu a inclus și pierderea de masă musculară, aceasta rămânând intactă”, detaliază specialistul Claes Ohlsson.

Schimbă „mecanismul de citire” care reglează apetitul

Potrivit experților suedezi, efectul purtării vestelor cu greutăți mai mari au depășit ceea ce se observă pe parcursul experimentelor care includ antrenamente fizice pe termen scurt. Studiul a pus în evidență faptul că purtarea acestor veste schimbă „mecanismul de citire” al organismului, care reglează apetitul și care devine foarte scăzut atunci când o persoană petrece foarte mult timp în poziția așezat. Vesta cu greutăți sporește această „citire” și astfel intervine scăderea în greutate. „Încă nu am reușit să determinăm dacă reducerea grăsimii se rezumă la cea subcutanată sau se extinde și asupra celei periculoase, abdominale, care este asociată cu afecțiunile cardiovasculare”, punctează specialistul John-Olov Jansson.

Ardere accelerată a caloriilor

Pentru persoanele care folosesc vesta cu greutăți în timpul antrenamentelor, efectul de creștere a rezistenței se datorează faptului că se depune un efort mai mare și este nevoie de mai mult oxigen. Pe lângă consumul unui număr sporit de calorii, atunci când există mai multă greutate în timpul efectuării exercițiilor, corpul furnizează un plus de putere musculară, pentru a se adapta. O altă serie de urmări benefice ale utilizării vestei cu greutăți pentru fitness sunt cele pe direcția sistemului cardiovascular, care are de câștigat de pe urma surplusului de oxigen, obținându-se o întărire a rezistenței plămânilor și o îmbunătățire rapidă și vizibilă în funcționarea sistemului circulator. În plus, potrivit unor studii recente, antrenamentul cu veste cu greutăți crește flexibilitatea și mobilitatea, previne osteoporoza prin aportul la creșterea densității osoase și contribuie la adoptarea unei posturi corecte a corpului.

Cercetătorii suedezi studiază în prezent implicațiile asupra scăderii în greutate a purtării vestei cu greutăți pe perioade mai lungi de trei săptămâni