Main menu

header

789 3 1de Ştefania Băcanu

World Class România vine în întâmpinarea celor care vor să facă mişcare, cu un program de antrenamente în aer liber, sub îndrumarea celor mai buni şi iscusiţi antrenori. Horaţiu Dumitrescu (foto) este unul dintre ei. Cu o experienţă de peste 15 ani ca antrenor de fitness, fost sportiv de performanţă, actualmente manager în cadrul World Class România, a explicat în ce constă un astfel de antrenament, cum se desfăşoară şi tot ce ar trebui să ştie cei care vor să se înscrie în acest program.

„Folosim echipamentul nostru, complet dezinfectat”

- În ce constă noul program iniţiat de World Class?

- Training Outdoor este un program menit să vină atât în întâmpinarea membrilor World Class România, cât şi a celorlalţi oameni, care aflând de existenţa acestui program, să se poată antrena în com- pania unor specialişti în domeniu, respectiv trainerii companiei noastre. Garantăm, prin acest program, cele mai bune condiţii de siguranţă, chiar dacă ne vom antrena în parcuri. Antrenorul va veni cu echipamentul lui, de la sistemul TRX, până la gantere, benzi elastice sau saltea, complet dezinfectat înainte şi după fiecare antrenament. Noi vrem să oferim cel mai bun serviciu, într-un mediu liber, cu accesoriile antrenorului şi condiţia fizică a fiecărui participant, pe care colegii mei, antrenorii, o vor constata, în momentul întâlnirii cu acesta.

- De la ce a pornit această idee?

- Am ajuns aici datorită dinamicii prin care trecem cu toţii zi de zi, atât membrii cluburilor, cât şi noi, antrenorii, şi din dorinţa de a le oferi oamenilor un echilibru între muncă şi stresul cotidian, printr-o serie de antrenamente, stimulând, astfel, eliberarea endorfinelor. Acest plan de activităţi outdoor a fost gândit, în fapt, de o bună perioadă şi, acum, s-a ivit momentul oportun de a fi implementat, venind astfel mai aproape de cetăţeni, de membrii World Class şi de toţi cei care sunt doritori de mişcare, până la redeschiderea cluburilor de fitness.

„Este nevoie de o alimentaţie corectă, mişcare şi refacere”

789 3 2- Care este scopul acestui proiect?

- Această pandemie, termen folosit la nivel mondial, a adus o schimbare a atitudinii vizavi de mişcare. După această perioadă, oamenii sunt orientaţi către mişcare, pentru a creşte imunitatea şi a putea evita ulterioarele îmbolnăviri, indiferent de natura lor. Drept urmare, pentru a obţine acest lucru, nu este nevoie doar de o alimentaţie sănătoasă, ci şi de mişcare, acestea fiind două dintre cele trei componente principale, alături de refacere, care duc la un stil de viaţă sănătos. Deci, pe scurt, scopul acestui proiect este de a veni în sprijinul celor care doresc să facă mişcare, însă nu ştiu de unde să înceapă.

- Sunt antrenamente personalizate?

- Da, antrenamentele sunt personalizate şi asta nu înseamnă doar antrenament unu la unu, el poate fi realizat într-un grup de două, trei, chiar patru persoa- ne. Deja la mai mult de patru persoane, dacă acestea au niveluri diferite de fitness, este greu chiar şi pentru un antrenor foarte bine pregătit să poată gestiona cu brio antrenamentul. Părţile implicate hotărăsc dacă antrenamentele sunt individuale sau de grup, dar antrenorul este cel care trebuie să aibă ultima sugestie. Dacă două persoane vin să se antreneze împreună şi după evaluare se constată că sunt tipologii de persoane cu preferinţe diferite de antrenament, atunci discutăm despre personalizarea şi individualizarea programului sub alte forme. Indiferent de variantele alese, în grupuri mici sau individual, scopul nostru, al antrenorilor, este de a educa cât mai multe persoane cu putinţă în direcţia unui stil de viaţă sănătos.

„Recomandarea noastră este minimum trei ore pe săptămână”

789 3 3- Cât durează şi câte sunt indicate pe săptămână?

- Durata antrenamentului nu este diferită de cea din sală, între 30 şi maximum 60 de minute, în funcţie de condiţia fizică a clienţilor, dar şi de alţi factori externi, cum ar fi temperatura de afară. Câte zile pe săptămână, este un aspect pe care cei doi sau grupul, împreună cu antrenorul, îl vor decide de comun acord. Recomandarea noastră este minimum trei antrenamente pe săptămână, iar în cazul celor care au alte nevoi, un maraton, de exemplu, unde trebuie să scoată un anumit timp, se pot face şi antrenamente zilnice. De aceea, în cazul persoanelor cu obiective bine definite, planul de antrenament este mult mai profund.

- Care sunt paşii?

- Clientul aplică pe site-ul World Class România, la secţiunea dedicată acestui proiect, după care va fi contactat de antrenor, se discută despre locaţia unde doreşte să se antreneze, despre ce parc este vorba şi, de aici încolo, în funcţie de evaluarea pe care i-o va face antrenorul, încep antrenamentele. Cum decurge antrenamentul? Se vor întâlni de ficare dată la ora stabilită, antrenorul îşi programează antrenamentul pe platfoma noastră internă, pentru ai putea fi bifate şedintele din pachetul achiziţionat.

„După această perioadă, oamenii sunt orientaţi către mişcare, pentru a creşte imunitatea şi a putea evita ulterioarele îmbolnăviri, indiferent de natura lor“

„Antrenamentele pot fi de tonifiere, cardio sau combinaţii între mai multe tipuri de exerciţii“

- Şi tu faci parte din proiect?

- Practic am fost şi voi contiuna să fiu unul dintre susţinătorii proiectelor vandabile şi eficiente pentru omenire. Orice lucru util pentru un grup de oameni, oricât ar fi de mic, pentru mine înseamnă că trebuie realizat, continuat şi dezvoltat. Este o catenă a serviciilor pe care noi le oferim, un proiect inedit, nou, pe care îl încercăm şi vom vedea cum va decurge, sperând ca feedback-urile să ne poată ajuta să aprofundăm şi această latură. Antrenamentele pot fi de tonifiere, cardio sau combinaţii între mai multe tipuri de exerciţii. Ca specialist în domeniu, recomand răbdare şi cumpătare, în momentele de aşteptare şi de apariţie a rezultatelor bine meritate. Nu pot să spun decât ţineţi-vă de treabă, fiţi echilibraţi şi controlaţi!

- Ai avut situaţii în care ai remediat situatii medicale?

- Da, am avut diverse cazuri. Momentan, lucrez cu oameni cu probleme medicale, care pot fi de mai multe feluri, survenite în urma unor accidentări, sau dobândite în cadrul unui mediu profesional neprietenos, stat la birou în poziţii incorecte, în urma cărora apar problemele reumatologice. În acest sens, menţionez că se pot executa diferite forme de antrenament pentru reducerea durerilor sau corectarea poziţiilor incorecte ale coloanei vertebrale, unde se întâlnesc cele mai dese probleme. Am avut şi cazuri de obezitate. Lucrez şi cu sportivi de performanţă care au avut intervenţii chirurgicale şi au nevoie de recuperare musculară. Sunt mulţi antrenori în World Class care au terminat Kinetoterapia şi care se ocupă, zilnic, să rezolve problemele medicale, ce apar în urma intervenţiilor chirurgicale.