Main menu

header

808 3 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Are 41 de ani, o frumusețe nordică incontestabilă, o carieră demnă de toată admirația și este faimoasă în toată lumea pentru felul în care i-a dat replica lui Arnold Schwarzenegger în „Terminator 3. Supremația roboților”.

Antrenament cu arme, lupte de stradă și arte marțiale

808 3 2Kristanna Loken arată cu mult mai tânără decât vârsta pe care o are în acte. Fost model, actrița cu strămoși norvegieni a crescut la o fermă de produse organice, apoi mama sa, model, a îndreptat-o spre această carieră. Kristanna s-a remarcat rapid, iar pasul spre actorie a venit firesc. În anul 2003, în fața perspectivei de a juca rolul unei „Terminatoare” alături de Arnold Schwarzenegger, în celebra serie, Kristanna a trecut la treabă. Și nu oricum, ci cu antrenamente serioase. „Am ridicat greutăți, m-am antrenat cu arme, am făcut arte marțiale de tip militar, Krav Maga, forme de lupte de stradă cu o mulțime de lovituri cu coatele, genunchii și capul. Am avut multe lovituri și vânătăi pe parcursul filmărilor, dar nimic grav”, își amintește Kristanna. Timp de cinci luni, câte trei ore pe zi, „Terminatoarea”, care a cucerit întreaga lume, s-a antrenat temeinic, până a obținut forma dorită pentru rol. „De multe ori m-am simțit frustrată și am vrut să renunț și să mă apuc de altceva. Dar după 15 secunde, mi-am dat seama că nimic nu se compară cu actoria”, spune Kristanna.

„Am pus șapte kilograme de masă musculară”

808 3 4Pregătită de antrenorul care lucrează cu Gillian Anderson, John Cusak, Jeff Goldblum sau Owen Wilson, Kristanna a fost supusă unui regim sever, deopotrivă nutrițional și fizic. „Pe parcursul sesiunilor de efort, corpul Kristannei s-a transformat rapid, din cap până în picioare”, își amintește antrenorul Philip Goglia. Pe lângă exercițiile de forță, actrița a efectuat și foarte mult aerobic, pentru a-și alungi musculatura. Antrenamentele au mai inclus pedalat, hiking, exerciții cardio. „Când fanii seriei «Terminator» au aflat că urma să joc în filmul lor preferat, s-au întrebat cum o să reușesc să-i fac față lui Arnold. Așa că m-am concentrat pe a face cât mai multe antrenamente”, povestește actrița. Conștientă de importanța nutriției, Kristanna a început cu acest tip de recomandări. „Voiam să pun pe mine musculatură, dar nu să apar masivă. Cu ajutorul alimentației și al exercițiilor, am pus șapte kilograme de masă musculară”, își amintește Kristanna, care adaugă că degeaba face cineva o mie de genuflexiuni pe zi dacă mănâncă pizza, rezultatele nu se vor vedea niciodată.

Dietă bogată în proteine

Vedeta a trecut la o dietă bogată în proteine, cu carne de pui, pește și curcan. O serie de teste ale sângelui au indicat că actrița metabolizează mult mai bine proteinele și grăsimile decât carbohidrații, astfel încât din meniul său au dispărut aproape complet cartofii sau orezul alb. „La început, preocupată de forma fizică în care trebuia să intru și ca să scap de grăsime, am început să nu prea mai mănânc. Dar mitul acesta a fost demolat de exercițiile făcute profesionist, care schimbă corpul. Dacă nu-i dai organismului suficiente calorii pentru antrenament, mușchii se degradează, iar starea generală se va înrăutăți”, detaliază vedeta. Producția care a făcut-o celebră în toată lumea i-a definit destinul actoricesc până astăzi. „«Terminator 3» a fost o experiență incredibilă. Am învățat o mulțime de lucruri de la Arnold - precizia în scenele de luptă, interacțiunea cu echipa și atitudinea de seriozitate maximă”, declară actrița. Întregul efort de a ajunge la o formă fizică spectaculoasă s-a văzut și în rolul Brunhilda, din „Inelul nibelungilor”, producție în care a jucat la un an după „Terminator” și în care Kristanna a arătat tot arsenalul de pricepere în mânuirea armelor, precum și un fizic de excepție. La momentul lansării, filmul a atins un record de încasări.

„Când am pofte, aplic controlul porției”

808 3 3Kristanna Loken a păstrat ca stil de viață tot ceea ce a învățat pe parcursul pregătirii rolului din „Terminator 3. Supremația roboților”. În viața de fiecare zi, vedeta se concentrează pe alimentele cu un bogat conținut nutrițional, se ferește de junk-food și de hrană procesată și este foarte atentă să evite carbohidrații. „Țin o dietă curată, prefer moderația atunci când vine vorba despre hrană și consum zilnic legume și fructe”, povestește Kristanna. De asemenea, și gustările dintre mesele luate cu religiozitate la ore fixe sunt tot sănătoase - nuci, iaurt, semințe. „Uneori îmi mai este poftă de câte ceva interzis, dar aplic controlul porției și totul este în regulă”, adaugă actrița. Când vine vorba despre fructe, Kristanna preferă să le mănânce, nu să le… bea. „De asemenea, nu mă ating de fructe uscate, pentru că au prea mult zahăr”, detaliază actrița.

Ore lungi de călărie și meditație

808 3 5Kristanna Loken menține în rutina zilnică toate trucurile unui look perfect, pe care le-a învățat pe vremea când era aspirant în modelling și pe care le aplică în continuare. Își îngrijește cu atenție buclele ondulate natural, iar în răstimpuri își scurtează părul până la nivelul umerilor, pentru a-l regenera. De asemenea, actrița preferă să fie tot timpul ușor bronzată, aceasta fiind aproape o semnătură de look când vine vorba despre felul în care Kristanna își pune în evidență superbii ochi albaștri. De asemenea, este cunoscut faptul că unul dintre secretele de make-up la care apelează „Terminatoarea” este un plus de blush pe pomeți, ceea ce îi accentuează trăsăturile frumoase, dar cu expresie provocatoare, severă, care au consacrat-o. În același timp, actrița menține un stil de viață care implică mult aer liber, ore lungi de călărie, meditație și… solitudine. „Îmi place mult să fiu singură, să nu depind de programul altcuiva și nici altcineva să nu depindă de mine”, punctează vedeta.

„Când am filmat scena nud din «Terminator 3» am simțit un flux de adrenalină. Mergeam goală pe stradă și îmi doream ca trupul meu să fie perfect. Am încercat să rămân cât de detașată permitea personajul“

Tatuaj pe… călcâi

Kristanna Loken este implicată în mai multe proiecte cinematografice, întruchipând acel gen de personaj feminin puternic, care stă la baza imaginii sale. Aduce în toate filmele în care apare un stil propriu, care pare fără vârstă, și o serie de tatuaje interesante, fiecare cu încărcătură simbolică. Pe glezna Kristannei există un tatuaj cu un cal în galop, simbol al libertății, iar pe încheietura mâinii actrița are desenate Luna și stelele. „Acestea reprezintă filosofia mea despre timp, care nu este nimic mai mult decât o constrângere impusă de societatea care vrea să știe în orice clipă unde este omul”, mărturisește Kristanna. Un al tatuaj, de pe călcâi, reprezintă un înger păzitor. „Am și un tatuaj cu simbolul amerindian al puterii, iar pe umăr un semn cu încărcătură personală”, adaugă actrița.