de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu
Incidența obezității a crescut cu 161% în Europa, din 1975. În aceste condiții, Parlamentul European a lansat recent o inițiativă menită că combată mai eficient această nouă epidemie, care antrenează riscuri majore pentru sănătatea publică a întregului continent și pune în pericol inclusiv generația următoare.
Proporția supraponderalilor a „explodat”
Cu ajutorul unui intergroup special, legislatorii din Uniunea Europeană vor urmări implementarea în sistemele sanitare și de sănătate publică ale statelor membre măsuri eficiente de combatere timpurie a obezității. Potrivit măsurătorilor Our World in Data, în 2016, 22.82% din populația blocului comunitar era obeză, față de sub zece procente cu 45 de ani în urmă. Epidemia de obezitate se manifestă cel mai îngrijorător în Malta, Ungaria și Lituania, în timp ce Austria, Italia și Danemarca au cea mai scăzută rată de creștere. Pe de altă parte, în Cipru, Irlanda și Portugalia, epidemia a crescut de patru ori din 1975, iar în Franța, proporția supraponderalilor a „explodat”, de la 8,8% la 21,6% în același răstimp.
Alai de boli grave
Pe direcția afecțiunilor foarte grave pe care le generează kilogramele în plus se numără diabetul de tip II - care crește cu aproape 50% în cazul acestor persoane - afecțiunile cardiovasculare și cancerul, în acest din urmă caz, pericolul sporind chiar și cu 41 de procente. În aceste condiții, obezitatea se află pe locul 5 din perspectiva cauzelor care generează mortalitate la nivel mondial. În Uniunea Europeană, Bulgaria și România au cele mai tragice statistici, cu peste 125 de decese la 100.000 de locuitori în primul caz și cu 109 persoane în cel de-al doilea. La foarte mare distanță se află Franța, cu 28 de decese generate de afecțiuni derivate din obezitate, la 100.000 de locuitori.
Copiii, victime inocente
Cele mai teribile statistici europene sunt în dreptul copiilor, în special la grupele de vârstă mai mici - unul din trei minori cu vârsta între 3 și 9 ani este supraponderal sau obez, arată un raport al Comisiei Europene, intitulat „Strategia UE pentru Drepturile Copilului”. Alarmant este faptul că cei mici sunt victimele inocente ale creșterii vizibilității junk-food, care beneficiază de un amestec letal de publicitate agresivă, în care intră deseori figuri publice populare și chiar influenceri-copii, și prețuri foarte accesibile. Și aici, cele mai afectate de fenomenul care expune tinerii de mai târziu la o serie de predispoziții de a dezvolta boli cronice fatale sunt state ca România sau Bulgaria. De asemenea, paradoxal în condițiile tradiției dietei mediteraneene, considerată cea mai eficientă din lume, fenomenul este în creștere și în rândul copiilor din Grecia, Portugalia, Spania sau Italia. La polul opus se află Belgia și Olanda.
Potrivit Parlamentului European, modalitățile de combatere a alegerilor alimentare nesănătoase implementate până în acest moment nu au dat rezultate și nu mai sunt suficiente