de Călin Popa şi Florica Pintea
Un regim bazat în principal pe shake-uri a fost testat în Marea Britanie și a dat rezultate atât de spectaculoase în cazul pacienților cu diabet de tip II, încât autoritățile intenționează extinderea acestei diete - care generează o scădere în greutate ce face boala să intre în remisie - la scară națională.
Remisie după un an
Mii de persoane din Anglia cu diabet zaharat de tip II vor beneficia de șansa de a încerca gratuit un plan de scădere în greutate, cu ajutorul dietei cu shake-uri. Potrivit experților din cadrul sistemului național de sănătate din Marea Britanie, NHS, studii de anvergură au arătat că trecerea la acest tip de dietă lichidă cu conținut scăzut de calorii poate face ca boala să intre în remisie. O serie de pacienți cu această afecțiune au beneficiat deja de un prim stadiu al proiectului, astfel încât persoanele care suferă de diabet de tip II, care au o greutate nesănătoasă și au fost diagnosticate cu această afecțiune în ultimii șase ani vor fi luate în considerare pentru schema de regim. Rezultatele primului studiu clinic derulat de NHS au arătat că jumătate dintre cei care au urmat dieta au înregistrat remisia diabetului după un an. „Scopul meu pentru primele opt săptămâni ale dietei cu shake-uri a fost să pierd 5% din greutatea mea corporală - ceea ce am realizat în șase săptămâni - și în total am slăbit peste zece kilograme. Diabetul meu de tip II este acum în remisie și nu mai trebuie să iau niciun medicament. Sunt foarte încântat”, detaliază Bev, unul dintre primii pacienți care au beneficiat de acest program, citat de BBC.
Se „topesc” până la șapte kilograme în câteva săptămâni
Pentru persoanele care vor să scadă în greutate, shake-urile proteice reprezintă o formulă de dietă care permite pierderea a până la șapte kilograme în câteva săptămâni. Conceptul dietei cu shake proteic este relativ simplu - prin consumul a două porții pe zi, este accelerat metabolismul și se obține pierderea kilogramelor în plus. Shake-urile proteice pot include proteine din lapte, zer, cazeină, ou, soia sau orez și trebuie alese în funcție de obiectivul urmărit, care poate fi acela de a crește masa musculară sau de a pierde grăsime. În primul caz se optează pentru shake-urile cu conținut mare de proteine, în cel de-al doilea se optează pentru formula de shake cu puțini carbohidrați. Înlocuirea meselor cu shake-uri proteice duce la un proces științific numit termogeneză, prin care corpul începe să ardă calorii în plus, generând mai multă căldură.
Regimul cu shake-uri bogate în proteine și conținut scăzut de carbohidrați susține pierderea în greutate doar dacă este urmat planul complet
O formulă „de mijloc“ pentru menţinerea pierderii de... „tonaj“
Ca în orice dietă, pierderea în greutate generată de regimul cu shake proteic poate fi temporară și greu de susținut. Așa că se poate opta pentru o formulă de mijloc, care include și alte mese sănătoase alături de aceste shake-uri, astfel încât pierderea kilogramelor să se mențină pe termen lung (cereale integrale, verdeață, salate, ouă, pește legume). Un model de plan dietar poate arăta astfel: ora 8:00 - un shake bogat în proteine și fibre pentru micul dejun; ora 10:00 - o mică gustare (fructe proaspete, legume crude cu humus sau nuci și semințe); ora 12:00: un prânz complet, sănătos (salată cu spanac, avocado, migdale feliate, năut, merișoare și pui la grătar sau somon); ora 15:00 - o altă gustare mică (o mână cu migdale, iaurt neîndulcit sau un ou fiert tare); ora 18:00 - un shake proteic înlocuitor de cină.