de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Pierderea în greutate este mai ușoară pentru unii decât pentru alții. Care sunt secretele pentru a scăpa de kilogramele în exces și pentru a menține apoi rezultatul atât de greu obținut pe termen lung? Un nou studiu dezvăluie regulile de aur ale succesului regimului alimentar, provenite de la cei care au reușit să-și atingă scopul de a slăbi.
Perseverență în fața eșecurilor
Cercetătorii de la Universitatea Politehnică din California au folosit inteligența artificială pentru a analiza cele mai bune sfaturi de la peste 6.000 de oameni care au reușit să evite să-și pună kilogramele la loc după un plan de dietă de succes. Pe de o parte, cercetarea a reliefat faptul că doar unul din cinci americani este capabil să mențină pierderea în greutate pe termen lung. Pe de altă parte, s-a relevat un set de reguli care i-au ajutat pe cei care au izbutit. „Una dintre cele mai impresionante descoperiri a fost modul în care cei care mențin pierderea în greutate au descris perseverența în fața eșecurilor. Acestea nu au fost descrise ca atare, ci au fost văzute ca o întrerupere temporară în drumul spre scopul final. Mulți dintre cei care mențin pierderea în greutate au descris revenirea pe drumul cel bun la următoarea masă sau a doua zi și măsurarea succesului general pe baza obiectivelor pe termen lung”, explică autorul studiului, profesorul Suzanne Phelan.
Lupta pentru sănătate
După studierea datelor a mii de membri ai faimoasei rețele Weight Watchers, care au slăbit mai mult de 20 de kilograme și au menținut rezultatul timp de cel puțin trei ani, precum și după analizarea a mii de răspunsuri la chestionare, cercetătorii au grupat răspunsurile pe subiecte, folosind tehnologia de învățare automată. Ei au descoperit că problemele de sănătate, cum ar fi diabetul și afecțiunile cardiace, principalele cauze de deces, au fost motive foarte răspândite pentru care oamenii doresc să slăbească. Sănătatea și aspectul s-au dovedit, de altfel, factori majori de motivare. De asemenea, îngrijorările vizavi de mobilitate și de posibilitatea de a duce un stil de viață activ au reieșit ca fiind predominante în menținerea rezultatelor pe termen lung. În același timp, o altă abilitate esențială care a reieșit din cercetare este percepția că un stil de viață sănătos și evitarea (re)îngrășării implică monitorizarea constantă a aportului de alimente.
„Călătoria de slăbire” îmbunătăţeşte aspectul
Într-o lume centrată pe imagine, nu este de mirare că printre cele mai puternice motivații ale celor care au dat jos zeci de kilograme printr-un efort susțint a fost aspectul. Același mod de a gândi i-a determinat pe cei mai mulți să nu renunțe la calea pierderii de kilograme și la efortul de a menține rezultatul obținut. Autorii studiului afirmă că descoperirile lor ar putea ajuta consilierii să revizuiască subiectele pe care le subliniază atunci când lucrează cu persoane supraponderale. „Ca intervenționist și cercetător al stilului de viață, sunt încântată să mă gândesc la cum să promovez perseverența, să încurajez urmărirea aportului alimentar și să recomand, pe baza datelor cercetării, schimbările importante în timpul călătoriei de slăbire”, explică Phelan.
Stabilirea unui plan realist
Scăderea în greutate nu este un lucru uşor, dar trebuie neapărat să includă un plan de pierdere în greutate realist, recomandă cei care au reușit să slăbească. Dacă ţelurile sunt imposibile, șansele de a da greș sunt foarte mari. Rezultatele nu apar prin înfometare sau urcatul pe cântar de multe ori pe zi, ci prin măsuri simple și pe termen foarte lung, eventual chiar definitive, cum sunt urcatul scărilor, mersul pe jos, renunțarea, măcar treptat, la alimentele nesănătoase. De asemenea, se recomandă controlul cât mai strict al porţiilor de mâncare, deoarece consumul unei cantităţi corecte este esenţial în scăderea în greutate. Iar alegerile alimentare trebuie să fie centrate pe legume, fructe, cerealele integrale şi carne slabă.
Sprijin din partea apropiaților
Cercetarea americană a evidențiat faptul că persoanele care au reușit nu doar să slăbească, ci și să scape definitiv de kilogramele în plus s-au bazat pe sprijinul apropiaților. Atunci când o persoană trece la dietă, rezultatele pot fi mult accentuate de susținerea morală din partea celor din jur, rude, prieteni sau membri ai unor grupuri de suport, care îi pot feri să cadă pradă tentațiilor alimentare, mai ales după perioade mai lungi de restricții. Pe de altă parte, cei care au reușit afirmă că și în caz de cedare în fața unor alimente nesănătoase, nu este neapărat o tragedie atâta vreme cât reîntoarcerea la obiceiurile sănătoase se petrece rapid.
Obiceiuri alimentare fixe
Nutriționiștii și persoanele care au reușit să scadă în greutate recomandă la unison câteva obiceiuri alimentare fixe pe drumul spre succesul dietei. Astfel, este important să nu se sară peste micul dejun, întrucât este cea mai bună cale prin care persoana aflată la regim poate rămâne eficientă pe tot parcursul zilei. Este, de altfel, și momentul în care pot fi consumate cerealele integrale, fructele uscate, iaurtul sau sucurile naturale de fructe şi legume, stoarse pe loc. De asemenea, este foarte important în fiecare zi necesarul integral de nutrienţi: proteinie, lipide şi glucide, plus vitamine şi minerale, care nu se pot obţine decât din consumul a cel puţin 20 de alimente diferite, zilnic. O varietate mare de ingrediente garantează acoperirea integrală a necesităţilor. Concret, una dintre reguli este ca două alimente cel puțin să fie înlocuite cu altele „noi”, în fiecare săptămână. Un alt bun obicei alimentar al celor care au izbutit să ajungă la greutatea dorită este planificarea meniului cu mai multe zile înainte, astfel încât să se cumpere exact ceea ce trebuie. În felul acesta crește aportul de fructe şi legume de sezon.
Fără mâncare de la ora 21:00!
Printre regulile de aur ale succesului dietei, cei care au izbutit să ajungă la rezultatul scontat și să-l perpetueze menționează mâncatul în liniște și fără grabă ori distragerea atenției. Într-o lume care se schimbă cu viteză, indiferent de program sau de felul de a fi, organismul are nevoie tot de 20 de minute până la instalarea senzației de sațietate. De asemenea, un vechi sfat al nutriționiștilor s-a dovedit viabil pentru cei care au transformat adoptarea unei diete într-un real succes: nu mâncați seara! Alimentele consumate după ora 21 :00 se întorc cu siguranță împotriva siluetei. Nu în ultimul rând, cei care au reușit rapid să renunțe la zahăr, una dintre cele mai dificile încercări pe drumul spre izbânda dietei, s-au dovedit și cei mai performanți în atingerea țelului.