de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Un studiu de dată recentă a pus în evidență faptul că persoanele supraponderale care adoptă un regim bazat exclusiv pe plante pierd în medie 7 kilograme după trei luni, grație eliminării grăsimilor, brânzei și cărnii roșii.
Aport caloric redus și un conținut mai mare de fibre
Cercetătorii de la Spitalul Universitar din Copenhaga au analizat rezultatele a 11 studii științifice privind legătura dintre dietele vegetariene și pierderea în greutate, care au implicat sute de adulți supraponderali sau suferinzi de diabet de tip II. În comparație cu persoanele care nu și-au schimbat dieta și au continuat să mănânce carne și produse de origine animală, vegetarienii studiați au pierdut primele 7 kilograme în 12 săptămâni. „Dietele vegane duc la pierderea în greutate, deoarece sunt asociate cu un aport caloric redus și un conținut mai mare de fibre alimentare. În plus, studiul atestă faptul că adoptarea unei diete vegetariene timp de cel puțin 12 săptămâni poate duce și la îmbunătățirea nivelului de zahăr din sânge și, prin urmare, poate fi de folos în gestionarea diabetului de tip II”, detaliază specialistul Anne-Ditte Termannsen. Analiza asupra efectelor dietelor vegetariene și vegane a fost prezentată la Congresul European pentru Obezitate de la Maastricht, Olanda.
Detoxifică și diminuează colesterolul
Kilogramele în plus sunt asociate cu o multitudine de probleme de sănătate, inclusiv cu riscul de complicații musculo-scheletice, boli de inimă și cel puțin 13 tipuri de cancer. Cele mai recente date ale Sistemului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) arată că majoritatea adulților - 64% - sunt fie supraponderali, fie obezi. Se estimează că tratarea bolilor legate de obezitate costă NHS 6 miliarde de lire sterline pe an. Și în SUA circa 73,6% dintre adulți sunt considerați fie supraponderali, fie obezi. În aceste condiții, care sunt beneficiile certificate ale dietei vegetariene? În primul rând, cu cât se consumă mai multe fructe şi legume, cu atât mai puţine toxine acumulează organismul, iar asta asigură o mai bună stare de sănătate, vitalitate şi tonus. De asemenea, cei care adoptă acest tip de regim au colesterolul mai scăzut decât cei care consumă carne și lactate. Pe de altă parte, potrivit unui studiu derulat în Belgia, adoptarea unei diete vegetariene sau vegane reduce la minimum şansele unei persoane de a suferi un atac de cord sau de a deveni supraponderală.
Rata metabolismului de repaus este mai mare la vegetarieni, ceea ce înseamnă că adoptarea acestui regim accelerează arderea grăsimilor
Alimente uşor de digerat
Potrivit rezultatelor unor studii de specialitate, persoanele vegetariene au o stare psihică mai bună decât cele care consumă carne și lactate. Practic, consumul exclusiv de legume și fructe generează semnificativ mai puține schimbări bruște de dispoziție și scade rata depresiei. Unul dintre motive, potrivit specialiștilor, pare a fi tocmai faptul că alimentele vegetale sunt uşor de digerat şi menţin metabolismul într-o bună stare de funcţionare. Totodată, potrivit rezultatelor unei cercetări derulate la Universitatea Oxford, vegetarienii prezintă riscul cel mai scăzut de a dezvolta cataractă odată cu înaintarea în vârstă. Nu în ulimul rând, consumul exclusiv de legume și fructe aduce organismului vitamine și minerale importante, care mențin sănătatea și tinerețea pielii.