de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
Creierul uman este echipat cu un calculator de calorii încorporat, care poate împiedica o persoană să mănânce prea mult și să acumuleze kilograme, cu toate consecințele nefaste asupra sănătății pe care le împlică greutatea în exces.
Inteligență nutrițională încorporată
O echipă de specialiști de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au realizat o cercetare în urma căreia a rezultat faptul că fiecare persoană poate evalua în mod inconștient cât mă- nâncă, cu ajutorul unui contor al caloriilor care există în creierul uman. Acest sistem le permite oamenilor să-și ajusteze aportul în consecință, indiferent că meniul este alcătuit din paste cu brânză sau dintr-o salată săracă în calorii, notează Daily Mail. „Cercetarea a arătat că suntem mai deștepți când vine vorba despre mâncare decât s-a considerat până acum. Ani buni am crezut că oamenii mănâncă fără să gândească alimente bogate în calorii, dar, în mod remarcabil, acest studiu indică un grad de inteligență nutrițională prin care oamenii reușesc să ajusteze cantitatea de alimente cu densitate energetică ridicată pe care o consumă”, punctează specialistul Annika Flynn, unul dintre autorii cercetării.
„Punct de cotitură” către porții mai mici
Studiul a implicat o grupă de adulți sănătoși, cărora li s-a oferit, timp de patru săptămâni, o varietate de mese special preparate, cu densități calorice diferite, de la un sendviș cu salată de pui până la biscuiți cu smochine sau terci cu migdale. Rezultatele au arătat că există în cazul fiecărei persoane ceea ce a fost numit un „punct de cotitură”, în care oamenii care consumă alimente bogate în energie trec, în mod subconștient, la porții mai mici. „Această cercetare conferă un plus de greutate ideii că oamenii nu sunt niște creaturi pasive care mănâncă în exces, ci au capacitatea de discernământ în a modera cât de bogată în energie trebuie să fie masa pe care o consumă”, explică profesorul Jeff Brunstrom, co-autor al studiului.
Creierul uman are un grad înalt de inteligenţă nutriţională
„Acest studiu dezvăluie o complexitate ascunsă a modului în care oamenii interacționează cu alimentele moderne, bogate în energie“ (Jeff Brunstrom, Universitatea Bristol)