de Georgiana Mihalcea
În lumea modernă, corpul nostru este supus la un stres continuu și la poziții incomode care îi afectează buna funcționare. Fie că vorbim despre orele în șir pe care le petrecem pe un scaun, în fața unui calculator, sau de numeroasele ore petrecute în trafic, la volan, într-o poziție incomodă, toate acestea ne afectează postura și libertatea de mișcare. Sedentarismul și stresul zilnic își pun amprenta pe poziția corectă a coloanei vertebrale. Iar o coloană vertebrală aflată într-o poziție nefirească, provoacă dureri de spate și alte inconveniente. Despre cum putem corecta toate aceste lucruri, am stat de vorbă cu Tiberiu Vintiloiu (medalion), creatorul conceputului Postural Alignment.
„Integrează mișcări și poziții din practica Yoga, Pilates, Functional Training, Fitness, precum și Animal Flow”
- Cine este Tiberiu Vintiloiu, omul din spatele acestui program?
- Cuvântul caracteristic ce mă îmbracă din cap până în picioare este filozof. Trăiesc în cunoaștere și mereu mă întreb de ce se întâmplă așa lucrurile, care este cauza. Ulterior, după ce aflu, încep să aplic informațiile în viața mea și a celor care mă înconjoară. Sunt tată, soț, antreprenor și iubitor de animale, am hobby-uri pescuitul, mersul cu bicicleta și joaca cu Kayla, fiica mea. Experiențele fizice, emoționale și mintale în rolurile mai sus-menționate sunt cele ce m-au adus să creez programul Postural Alignment și apoi să îl îmbunătățesc continuu.
- Ce este Postural Alignment?
- Postural Alignment este o metodă simplă și eficientă prin intermediul căreia facilitatorii certificați reușesc să readucă buna funcționare biomecanică a corpului uman în doar zece şedințe. Rezultatele sunt durabile în funcție de dorința clientului de a participa proactiv la ședinte. Filozofia constă în alinierea corpului pe sol și conștientizarea faptului că mintea conduce corpul, nu invers. Programul reprezintă o premieră la nivel național. Conceptul Postural Alignment are rădăcini străvechi în practici de aliniament, echilibru, autodezvoltare și eliberare. Antrenamentul este complex și integrează mișcări și poziții din practica Yoga, Pilates, Functional Training, Fitness, precum și Animal Flow.
„Motto-ul nostru este: Foloseşte mintea, nu mușchiul!”
- Ce îl face unic în România?
- În 2016, când am pus bazele acestui concept, nimeni nu vorbea despre postură în România, chiar și la nivel mondial erau puțini în acest domeniu. Unicitatea constă în principalele două beneficii: educație posturală și simț al corpului. Nu poți conduce corpul fără să îi cunoști direcțiile de deplasare, formele de mișcare și plasamentul corect. Simțul este „nectarul” către care îi încurajăm mereu pe clienții noștri să muncească. Practica fizică are o filozofie de acțiune ce urmărește cumulul și identificarea a cât mai multor simțuri, numărul repetărilor este irelevant. Chiar nu încurajăm munca brută, ci detaliul și finețea. Chiar acesta este motto-ul nostru: „Folosește mintea, nu mușchiul!”.
- În ce constau întâlnirile cu facilitatorul?
- Facilitatorii realizează evaluarea posturală, în timpul căreia identifică cauzele și încep să elimine imediat din micile greșeli ce duc la o postură greșită. Cele zece ședințe sunt programate câte una pe săptămână și durează 90 de minute fiecare. În cadrul acestor întâlniri, prin exercițiile de conectare minte-corp, detensionare musculară, educația Postural Alignment și relaxare, facilitatorul începe să lucreze conștient la noua formă a corpului. Aplicarea și reinformarea constantă și conștientă va rescrie postura corect la nivel inconștient. După ultima ședință, postura este naturală, fără ca mușchii să o acționeze, deoarece aceasta va veni din interior la exterior, de la inimă, suflet, minte către corp/mușchi.
„Abordăm multe probleme: de la cifoză la educarea respirației”
- Care este principalul obiectiv?
- Obiectivul antrenamentului Postural Alignment este acela de a obține o postură corectă prin întărirea musculaturii și alungirea coloanei vertebrale, vă va face conștient de sine, ca o meditație continuă. O postură corectă favorizează starea de bine a întregului organism. Durerile de spate, greutatea în mișcare, diversele tensiuni la nivelul mușchilor - sunt cauzele directe ale unei posturi defectuoase. Astfel, la finalul sesiunilor de antrenament, corpul ajunge să se simtă tânăr și plin de viață. Un corp frumos nu este ascuns de haine, că a venit momentul să vă conduceți corpul. Le spun pacienților mei acest lucru, unii mă înțeleg, alții nu, dar tot o zic: „Noi nu suntem corpul, noi suntem cel din corp”.
- Ce spun clienții despre beneficiile obținute?
- Cred că principalul și cel mai concret avantaj afirmat de majoritatea beneficiarilor este: „Am înțeles cum să stau drept și cum să aplic asta în fiecare clipă”. Cât despre starea de bine fizică, mintală și emoțională îi invit de urmăritorii voștri să citească recenziile primite pe pagina noastră, Postural Alignment. Nu pot scrie mai bine decât ei. Ei sunt adevăratul nostru „ambasador”.
- În ce afecțiuni poate aduce îmbunătățiri?
- Avem clienți cu trei hernii de disc și unii care își doresc să arate mai bine fizic, pur și simplu. Acoperim o mare parte din toate problemele de sănătate: de la dureri de genunchi, scolioză, cifoză și chiar banalul platfus, până la mersul copiilor pe vârfuri și expansiunea cutiei toracice, educarea respirației.
„Redă o aptitudine mărită în mișcări și lipsa durerii articulare”
- Dacă nu avem vreo afecțiune, ne putem înscrie la antrenamente?
- Desigur. Mulți din cei care vin la evaluare, când le arătăm cum este, de fapt, plasamentul corect și se observă în oglindă, afirmă că nu sunt ei. Programul nostru reconectează legăturile neuro-musculare, asigură o mai bună poziționare și conectare, oferă flexibilitate și control mai bun al mișcării și redă o aptitudine mărită în mișcări și lipsa durerii articulare.
- Există anumite contraindicații?
- Da, sunt și contraindicații. Dacă medicul recomandă unei persoane limitarea la mișcare, nu poate efectua exercițiile noastre. Și mai sunt unele persoanele care cred că le știu pe toate și nu acceptă noi informații și, evident, nu putem lucra cu ei.
„De curând am ajutat un tânăr de 16 ani să-şi recapete vitalitatea“
- Ne puteți descrie, pe scurt, unul dintre cazurile rezolvate cu succes?
- Chiar de curând am avut un băiat de 16 ani pe care l-am ajutat. La evaluare, avea corpul căzut și lipsit de vitalitate și voce ce abia se auzea și mergea cu picioarele încrucișate. Înainte de a-l învăta să stea corect, l-am (re)învățat să meargă, pentru că energia corpului era atât de stătută în el, încât cerea mișcare dinamică, să fie pusă în acțiune. Exerciții fizice nu îl ajutau! Doar 90 de minute pe săptămână nu erau de ajuns, dar, dacă a început să meargă corect și eficient, i-au fost implicați toți mușchii. Un corp căzut și inert nu este o cauză și nici adresarea directă către corp nu este rezolvarea. A căuta dedesuptul fiecărei nevoi de mișcare și exprimarea băiatului au făcut ca acesta să fie acum un alt om.