Main menu

header

982 3 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Dat fiind consumul foarte mare la nivel mondial de numeroase „variante” de suc de portocale, unele care conțin ingrediente care nu sunt tocmai sănătoase, oamenii de știință au testat diferența dintre efectele consumului de suc de portocale 100% pur în comparație cu băuturi îndulcite cu zahăr sau „sucuri de portocale”, asupra apetitului, a aportului alimentar și a răspunsului glicemic. Rezultatele au fost cel puțin relevante.

Diferențe semnificative de „compensare calorică”

Cercetătorii de la Universitatea Metropolitană din Toronto, Canada, au derulat un studiu care a distanțat sucul de portocale integral pur de toate celelalte tipuri de băuturi care duc cu gândul la delicioasele citrice. Studiul a fost finanțat de Departamentul de Citrice din Florida, SUA, a fost publicat în revista Nutrients și a analizat, în paralel, emoțiile și caracteristicile senzoriale asociate cu acest tip de suc. Un lot de voluntari adulți, cu greutate normală, a fost împărțit în trei grupe - una a consumat suc 100% pur de portocale, alta băuturi derivate, iar participanții din cea de-a treia, apă. Experții au descoperit că aportul de calorii prin ajustarea consumului anterior, așa-numita „compensare calorică”, a fost mai mic la subiecții care au băut 100% suc de portocale, comparativ cu celelalte băuturi derivate. Concret, din perspectiva rezultatelor, sucul de portocale pur nu a putut fi egalat decât de apă, nu și de vreuna dintre variantele de sucuri de portocale altele decât cel proaspăt stors.

Același gust bun, dar cu plus de vitamina C și flavonoide

În cadrul aceluiași studiu, cercetătorii canadieni au pus în evidență faptul că nivelurile de glucoză din sângele voluntarilor care au consumat suc de portocale pur au fost mai scăzute. „Concentrațiile de glucoză din sânge pe tot parcursul zilei au fost mai reduse după consumul de suc de portocale 100% pur în comparație cu băuturile pe bază de portocale și cu voluntarii care au consumat apă”, arată cercetarea. „În timp ce un număr de linii directoare dietetice recomandă reducerea aportului de zahăr din toate sursele, rezultatele noastre au sugerat că sucul de portocale 100% pur poate fi benefic. Acesta este asemănător cu o băutură îndulcită cu zahăr prin faptul că are zaharuri libere și zaharoză - fructoză și glucoză legate între ele -, dar în același timp aduce organismului vitamina C și flavonoide”, explică Nick Bellissimo, profesor nutriționist la Toronto Metropolitan University.

Sucul de portocale natural 100% produce o energie care duce la scăderea semnificativă a necesarului de carbohidraţi

„Organismul poate face diferența între zaharurile naturale și cele adăugate“ (Ilana Muhlstein, dietetician și nutriționist din Los Angeles)

Consum mai mic de carbohidraţi

Participanții la studiu care au consumat băuturi de portocale au mâncat mai mult la prânz decât cei din grupul cu suc de portocale 100% pur. „În mod interesant, energia din sucul de portocale a fost compensată la următoarea masă - voluntarii și-au scăzut consumul de alimente la prânz cu o cantitate similară cu energia din sucul de portocale. Participanții la cercetare din grupul care a consumat suc de portocale 100% pur au însumat mai puține calorii, în primul rând prin scăderea aportului de carbohidrați”, arată Bellissimo, care a confirmat că acest efect asupra aportului de energie și a răspunsului glicemic și caloric al organismului a persistat pentru tot restul zilei.