de Cristina Tache
Sărbătorile de Iarnă reprezintă momente de tihnă, în care stăm mai mult acasă, în jurul mesei, alături de familie. Masa de Crăciun, la noi, la români, este încărcată cu tot felul de bunătăţi din care ne înfruptăm, uneori peste măsură. Însă, preparatele „greoaie” pot avea efecte negative asupra corpului nostru: kilograme în plus, senzaţie de balonare şi chiar indigestii. Pentru a preîntâmpina toate aceste probleme este bine să ţineţi cont de câteva sfaturi. Nutriţionista Mihaela Bilic ne-a oferit anumite indicaţii despre cum să ne alimentăm în perioada Sărbătorilor, pentru a putea să ne bucurăm de momentele frumoase.„Înlocuiţi carnea de porc cu cea de curcan”
- Cum ar trebui să arate masa noastră de Crăciun ca să nu „câştigăm” câteva kilograme în plus?
- Crăciunul este o sărbătoare îmbelşugată şi grea. Dar cred că ar fi mai simplu să mâncăm de-a lungul unei zile alimentele pe care le-am pune în mod normal la o masă de Crăciun. Adică aperitivele la micul dejun, ciorba şi sarmalele la prânz, iar friptura la cină. Dintre toate preparatele specifice Crăciunului, piftia este cea mai dietetică. Dacă este preparată din carne nu foarte grasă şi gelatină nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea noastră. Dacă înlocuim carnea de porc cu cea de curcan, este şi mai bine, pentru că vom avea un preparat cu adevărat dietetic.
- Cu ce trebuie să asociem carnea, pentru a nu ne pune sănătatea în pericol după perioada postului?
- După cum spuneam, puteţi opta pentru friptura de curcan, pentru că este mult mai sănătoasă şi are şi o valoare calorică mai scăzută. Carnea este bine să fie asociată cu legume de orice fel, pentru a facilita tranzitul intestinal. De asemenea, trebuie consumate şi produse ce cresc aciditatea gastrică (sucuri de fructe, oţet), pentru că proteinele se digeră mai uşor în combinaţie cu acestea. Persoanele care suferă de hipertensiune arterială trebuie să consume cât mai puţine mezeluri şi afumături, pentru că acestea conţin multă sare şi le pot afecta starea de sănătate.
„Renunţaţi la bufetul suedez”
- Cum putem evita dereglările digestive cauzate de mesele îmbelşugate din această perioadă?
- Dacă aţi ţinut post o perioadă mai lungă, este bine ca trecerea la alimentele bogate în proteine, lipide şi glucide să se facă progresiv. În cazul în care acest lucru nu este posibil, măcar să se limiteze cantitatea de mâncare. Să se consume câte puţin din fiecare preparat. Eu aş recomanda gospodinelor să nu mai pună toate platourile cu mâncare pe masă, ci să servească porţii pentru fiecare mesean. Astfel, nu există pericolul să mâncăm excesiv dintr-un fel de mâncare. În timpul mesei, apa trebuie consumată în cantităţi mici şi dese, pentru a menţine sistemul digestiv activ şi pentru a evita deshidratarea, ce încetineşte metabolismul.
„Uitaţi de torturile pe bază de cremă de unt”
- Există vreo metodă prin care să preparăm într-un mod mai sănătos mâncărurile specifice Sărbătorilor?
- Sarmalele să nu fie pregătite din carne gata tocată, ci să luăm o pulpă de vită sau de porc şi să o tocăm noi, după ce am îndepărtat urmele albe de grăsime. Carnea împănată conţine multă grăsime saturată ce se depune foarte uşor în organism şi poate duce la creşterea lipidelor din sânge (trigliceride şi colesterol), fiind periculoasă, în special pentru persoanele cu boli cardio-vasculare. La salata boeuf se poate pune mai puţină maioneză, legumele doar să fie unse şi nu înecate în sos. Orice lingură cu ulei sau zahăr în minus are efecte benefice. Dacă vrem un desert, putem prepara ceva pe bază de fructe sau pandişpan, adică cu mai puţin zahăr. Să uităm de torturile pe bază de cremă de unt şi să alegem răul cel mai puţin rău.
- Obezitatea infantilă este în creştere. Cum trebuie educaţi copiii în privinţa alimentaţiei, mai ales că de Crăciun primesc multe dulciuri?
- Din păcate, această problemă este tratată superficial. Bunicii, părinţii, vecinii dau copiilor dulciuri, un lucru total greşit. Probabil va fi nevoie să mai treacă un secol ca să se scrie pe pungile de zahăr că dăunează grav sănătăţii, cum s-a întâmplat la ţigări. Copiii au de suferit, pentru că organismul lor se obişnuieşte cu anumite alimente, iar când vor creşte vor fi într-o continuă cură de slăbire. Părinţii trebuie să dedice timp pentru a implementa o alimentaţie corectă în viaţa copiilor. Întreaga familie trebuie să adopte un stil de alimentaţie sănătos. Copiii obişnuiţi de mici să mănânce zahăr vor deveni mai târziu dependenţi de dulciuri şi vor fi predispuşi la îngrăşare. Dulciurile pot fi înlocuite cu fructe, dar nici acestea nu trebuie consumate în exces, ci doar ca gustări, de două ori pe zi. Trebuie să se reţină că zahărul este un pericol pentru copii!