Main menu

header

de Maria Petrache

Congelatorul poate fi cel mai bun prieten al persoanelor aflate la dietă sau cel puţin aşa susţin nutriţioniştii britanici, care au alcătuit lista alimentelor congelate ce au efecte benefice asupra curelor de slăbire. Iată care sunt acestea, în rândurile următoare.

Mazărea
Cu efecte benefice asupra sănătăţii, această leguminoasă poate fi asortată cu orice preparat culinar, pentru a îmbunătăţi aportul de vitamina C, de acid folic, de proteine şi de fibre. Mazărea contribuie şi la scăderea coeficientului indicelui glicemic şi, astfel, la menţinerea energiei în organism pentru mai mult timp. Ea conţine mai multe vitamine decât cea proaspătă, deoarece producătorii o congelează într-un interval de maximum două ore şi jumătate de la recoltare, în aceste condiţii reuşind să păstreze captive în boabe toate calităţile lor nutriţionale.

Spanacul
„Întăritorul” lui Popey Marinarul reprezintă o bună sursă de fier, ce de multe ori lipseşte din organismul persoanelor aflate la dietă. Partea bună este că are un conţinut caloric foarte scăzut. Britanicii consideră că spanacul congelat este mai bun decât cel proaspăt. Testele recente au demonstrat faptul că, la două zile după recoltare, spanacul îşi pierde deja 75% din conţinutul de vitamina C, în timp ce spanacul congelat îşi pierde doar 25% din acest conţinut pe parcursul întregii durate de congelare.

Broccoli
„Conopida verde” este bogată în vitaminele A, B şi C, fiind foarte indicată persoanelor alergice la produse lactate, deoarece conţine calciu. Broccoli este o legumă uşor de preparat, fiind declarată printre cele mai sănătoase. Nu trebuie să lipsească din dietele severe, pentru că reechilibrează organismul, dându-i vitalitate. În plus, cercetătorii au demonstrat că broccoli previne cancerul la sân.

Zmeura
Pentru cei care şi-au aprovizionat congelatorul cu zmeură, felicitări! Tocmai aţi câştigat cea mai mare porţie de sănătate! S-a demonstrat că substanţele conţinute de fruct au puteri antioxidante de 50 de ori mai mari decât căpşunile! Mai mult, zmeura este o sursă bogată în vitamina C, în magneziu, în cupru şi în calciu. Vă ajută să slăbiţi rapid, plăcut şi sănătos!

Afinele
Congelate imediat după recoltare, afinele îşi păstrează intact conţinutul de vitamina C şi de antocianin, un antioxidant extrem de important pentru organism. Boabele de afine luate direct din congelator au gust de şerbet, dar, spre deosebire de acesta, nu conţin atât de mult zahăr şi nici nu au atât de multe calorii. Ele pot fi amestecate cu lapte, smântână sau iaurt, pentru a prepara un mic dejun sănătos.

Chipsurile
Chipsurile congelate sunt mult mai sărace în grăsimi (în medie, 4,2% grăsimi), comparativ cu cartofii prăjiţi preparaţi în casă (în medie, 6,7% grăsimi), tranformându-le astfel într-o alternativă mai sănătoasă şi mai convenabilă pentru persoanele care îşi supraveghează cu atenţie greutatea. Chipsurile industriale congelate conţin cu 33% mai multă vitamina C decât clasicii cartofi prăjiţi.

Acadelele
Produse destinate nu doar copiilor, acadelele congelate reprezintă o alternativă valabilă pentru momentele în care o persoană simte nevoia de a gusta ceva dulce. În plus, cele mai multe dintre ele conţin mai puţin de zece calorii!
Peştele oceanic
Peştele oceanic congelat imediat după capturare îşi păstrează prospeţimea şi reprezintă alimentul ideal, sărac în conţinut caloric, putând fi preparat la grătar sau în baie de aburi şi servit alături de cartofi fierţi şi de legume proaspete.