Main menu

header

de Ana Trifan

O aniversare, o petrecere, o masă de sărbătoare în familie - la prima vedere, aduc bună dispoziţie şi clipe minunate alături de cei dragi. Dar ce ne facem cu silueta, ameninţată de toate bunătăţile pe care le avem în faţă? Petrecerile înseamnă mâncare. Pentru unii, mâncatul este echivalent cu distracţia. Iată ce ar trebui să faceţi să alegeţi mâncărurile ce nu vă vor aduce un exces de calorii.

Consumaţi salate şi fructe
Umpleţi-vă stomacul cu mâncăruri sărace în calorii. Pentru a vă salva de mâncatul în exces şi de pofte, consumaţi multe salate şi fructe. Apoi aşteptaţi cel puţin un sfert de oră până să treceţi la carne, pentru ca deja să vă simţiţi sătui şi să nu mai fiţi tentaţi să consumaţi multe grăsimi. Săriţi peste „gustărele” precum chips-uri, biscuiţi săraţi sau alune. Alegeţi ce vreţi să mâncaţi! Fiţi pretenţioşi, nu vă apucaţi să gustaţi din toate. Nu vă lăsaţi influenţaţi să gustaţi din toţi cozonacii.

Mestecaţi bine!
Mâncaţi încet şi mestecaţi bine, pentru a consuma mai puţină mâncare. Ştiţi că e nevoie de cel puţin 20 de minute pentru a simţi senzaţia de saţietate după ce aţi mâncat ceva? Pentru a ajunge la acest stadiu nu trebuie să vă grăbiţi. Tăiaţi-vă bucăţi mici şi mestecaţi-le foarte bine, de 20 de ori pe fiecare parte a danturii. Implicaţi-vă într-o conversaţie interesantă, pentru a fi siguri că atenţia vă va fi distrasă de la ce aveţi în farfurie!

Nu vă aşezaţi lângă gurmanzi!
Aşezaţi-vă lângă persoane care ştiţi că mănâncă puţin. Chiar dacă mătuşa gurmandă şi verişorul care adoră fripturile în sânge vă trag în grupul lor, încercaţi să nu vă opriţi prea mult şi să faceţi un tur şi pe la cei pe care îi ştiţi atenţi la calorii sau mofturoşi la mâncare! Aşa vă asiguraţi că şi dumneavoastră veţi mânca mai puţin.

Încercaţi să întârziaţi!
Apăreţi mai târziu! Da, poate fi considerat nepoliticos uneori, dar în acest fel vă veţi asigura că toate mâncărurile bogate în grăsimi au fost deja consumate de pofticioşii care au ajuns la timp. Beţi multe lichide! Însă nu alcool sau sucuri carbogazoase, pline de zahăr. Alegeţi banala apă sau un ceai rece, ce vă va umple stomacul şi vă va da senzaţia de saţietate.