de Cătălina Tăgârţă
Primarul sectorului 4 din Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, a trecut testul răbdării în ultimul an. Acesta a înţeles că kilogramele în plus nu fac bine sănătăţii, aşa că ţine o dietă disociată, care l-a ajutat să slăbească aproximativ 54 kg. Gurmand din fire, edilului nu i-a fost deloc uşor să renunţe la preparatele tradiţionale româneşti, la sărmăluţe şi la cozonac, mai ales de Sărbători, dar s-a resemnat rapid la gândul că va arăta mult mai bine.
„Nu am voie niciun fel de pâine”
- În 2009, chiar înainte de Crăciun, când toată lumea se pregătea de mese festive şi de petreceri, dumneavoastră aţi hotărât că e timpul să ţineţi o dietă. Ce v-a determinat să faceţi asta?
- De 20 de ani am probleme cu motoraşul (n.r. - inima), iar medicii mă cam speriaseră în ultima vreme, aşa că trebuia să iau o decizie cât mai repede pentru a-mi regla metabolismul şi hipertensiunea arterială. Ca să răspund la întrebare, tocmai apropierea Sărbătorilor de iarnă şi mesele festive tradiţionale au constituit un moment prielnic pentru testarea voinţei, a puterii de abţinere. Am vrut să mă asigur că atunci când îmi propun ceva reuşesc cu orice preţ, iar această dietă, care este destul de strictă, nu mi-a „zdruncinat” convingerea.
- Câte kilograme aţi reuşit să daţi jos în această perioadă, de când aveţi meniu special?
- În urma meniului special impus de dietă, pe care-l ţin de mai bine de un an, am slăbit aproximativ 54 kg.
- Care sunt, aşadar, regulile jocului?
- E bine să reamintesc faptul că dieta mea este personalizată. Însă pot spune că e foarte important să nu sar niciodată peste orele stabilite pentru mese şi să nu mănânc nimic, dar absolut nimic după ora 19:00. Acesta-i marele secret. Apoi, nu am voie să consum prăjeli, dulciuri, sucuri, apă minerală, alcool şi nici pâine, indiferent de care ar fi ea. Pentru mine, pâinea a devenit istorie.
Fructe mănânc doar o dată la două săptămâni
- Am înţeles că nu vă sunt permise nici fructele. E adevărat?
- Da. Şi fructele sunt interzise, mai puţin două grepfruturi sau lămâi, dar nu mai mult de o dată la două săptămâni.
- În privinţa lichidelor ce ne puteţi spune?
- Trebuie să consum neapărat peste doi litri şi jumătate de apă (lichide) pe zi.
- În ce constă, mai exact, regimul pe care-l ţineţi?
- Dieta nu este deloc complicată, cel puţin la prima vedere, numai că trebuie să fii perseverent. În prima şi a doua săptămână am consumat doar peşte şi carne fiartă, la grătar sau la cuptor, de cinci ori pe zi, la ore fixe. În următoarele două săptămâni am micşorat cantitatea de carne şi am introdus în meniul zilnic legumele verzi. Aşadar, am mâncat tot de cinci ori pe zi, la aceleaşi ore dinainte stabilite, dar în această perioadă am avut voie şi carne, şi legume. Atenţie, însă! Am spus doar legume verzi, pentru că cele roşii au conţinut mare de carbohidraţi, care e interzis în acest regim. În săptămânile a cincea şi a şasea, pe lângă cele cinci mese formate din carne şi legume verzi, doar o dată pe zi aveam voie să beau şi un iaurt degresat, iar în săptămâna următoare am luat regimul de la capăt şi am continuat tot aşa până în ziua de azi. E o dietă disociată, nu foarte drastică, dar care trebuie respectată cu sfinţenie.
„Sunt gurmand din fire, dar am reuşit să renunţ la cozonac”
- Care au fost cele mai mari „sacrificii” pe care le-aţi făcut? La ce alimente, care vă plăceau foarte tare, aţi fost nevoit să renunţaţi?
- Sunt un gurmand din fire, dar am reuşit să renunţ la ceea ce îmi plăcea foarte mult: cozonacul, slănina şi alte preparate tradiţionale româneşti.
- În toată această perioadă n-aţi avut niciun moment în care să vă doriţi să reveniţi la vechiul stil alimentar, să vă răsfăţaţi puţin?
- Momente au existat, dar am găsit puterea necesară să trec peste ele.
- Combinaţi cumva dieta şi cu sport?
- Vara, sportul practicat şi preferat este mersul pe bicicletă. Dar, ţinând cont de faptul că suntem în plin sezon rece, iar meseria mea cere mult mers pe jos şi multă alergătură mă mulţumesc cu asta.
- Până când intenţionaţi să mai ţineţi regimul?
- O să ţin regimul, cu siguranţă, până voi atinge raportul optim înălţime-greutate sau până ajung cel puţin la 120 kg. Pentru înălţimea mea, de un 1,83 m, va fi destul de bine. Oricum, nu voi scăpa în totalitate nici după aceea, deoarece am fost avertizat că va trebui să ţin un regim de menţinere timp de vreo doi ani. În caz contrar, tot efortul depus va fi în zadar.
- Ce-i sfătuiţi pe cei care doresc să slăbească?
- Celor care vor să slăbească le recomand să îşi dorească asta cu adevărat! În plus, de când am apelat la un specialist am înţeles că dieta trebuie să fie una personalizată, mai ales dacă se doreşte un rezultat benefic pe o perioadă lungă.
- Ne puteţi spune cam cum arată meniul primarului sectorului 4 într-o zi obişnuită?
- Să încercăm. De exemplu, într-o zi din a treia săptămână de regim pot consuma astfel: la ora 8:00 dimineaţa, omletă din ouă de prepeliţă cu şuncă, făcute într-o tigaie specială, pentru care nu se foloseşte ulei. La acest regim nu există limită pentru cantităţi, aşa că nu contează numărul de ouă sau gramajul mâncării. La 10:00 consum puţin piept de pui preparat la cuptor, la grătar sau fiert, la 12:30 mănânc ciuperci sau legume la grătar (dovlecei, vinete, ardei gras), pe la ora 15:00, puţină pulpă de vită, iar seara, la 18:30, un iaurt sau puţină brânză de vaci cu verdeaţă, castravete şi ceapă.
- În decembrie 2009, când a început să ţină regimul, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cântărea 203 kg, iar în prezent, după ce a slăbit, greutatea sa a ajuns la 149 kg.