de Elena Şerban
Slăbitul este ţelul celor mai multe dintre reprezentantele sexului frumos. Cea mai eficientă soluţie este sportul, însă acesta ajută numai dacă se modifică şi regimul alimentar. În afara acestor metode există şi o serie de trucuri, descoperite, în timp, de nutriţionişti, care ajută la pierderea kilogramelor în plus. Astfel, conform specialiştilor, anumite alimente sau obiceiuri micşorează pofta de mâncare.
Mai sătui cu fistic
Fisticul este una dintre gustările cele mai potrivite în timpul zilei. Motivul? Oferă o senzaţie de saţietate care durează mult timp, susţin cercetătorii din cadrul unei universităţi din Illinois, SUA. Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care iau câte o gustare care include fistic, de două ori pe săptămână, au un risc mai mic de a câştiga în greutate decât cele care nu mănâncă aceste fructe.
Mărunţiţi alimentele
Tăiatul alimentelor în bucăţi foarte mici poate fi o metodă eficientă de a slăbi. Acest lucru este posibil deoarece creierul este păcălit că mănâncă mai mult, când, de fapt, stomacul este hrănit mai mult timp, însă cu bucăţi mai mici. Acest truc este unul eficient, deoarece saţietatea e influenţată şi de percepţiile vizuale.
Împrieteniţi-vă cu seminţele de in
Seminţele de in sunt printre puţinele seminţe ce se pot lăuda cu un foarte mare conţinut de fibre. Mulţumită acestui lucru, ele contribuie la instalarea unei foarte rapide senzaţii de saţietate şi ajută la menţinerea unei digestii corespunzătoare. De aceea este bine să puneţi seminţe de in peste aproape orice fel de salată, mai ales că ele nu au decât 35 de calorii la o lingură cu produs. De asemenea, seminţele de in conţin şi acizi graşi Omega 3, care protejează inima.
Atenţie la haine!
Din punct de vedere al vestimentaţiei, fie vă îmbrăcaţi în haine comode, pentru a vă fi mult mai uşor să vă mişcaţi, fie purtaţi haine foarte strâmte, astfel încât să fiţi permanent impulsionaţi să slăbiţi. În cazul în care optaţi pentru prima variantă, trebuie să ştiţi că un sondaj realizat în cadrul Universităţii din Wisconsin, SUA, a arătat că cei care s-au îmbrăcat în blugi au făcut, într-un anume interval de timp, cu 491 mai mulţi paşi decât cei care au optat pentru o vestimentaţie oficială sau mai incomodă. Pe de altă parte, faptul că alegeţi, spre exemplu, o pereche de blugi strâmţi poate să fie un permanent stimul.
O altă variantă prin care aţi putea fi ambiţionat mereu să slăbiţi este să vă cumpăraţi haine cu un număr mai mic. În acest fel, veţi renunţa la o mare parte din alimente, doar de dragul de a intra în hainele respective.
Motivaţi-vă!
Vă aduceţi aminte cum erau privite pe plajă doamnele sau domnişoarele slabe? Parcă toţi bărbaţii de pe plajă aveau ochi doar pentru ele. Nu e aşa că vreţi să fiţi una dintre ele? O motivaţie mai bună nici nu vă trebuie. Aceasta poate fi una dintre cele mai bune. Vara e aproape, aşa că apucaţi-vă cu străşnicie de exerciţii.
Spălaţi-vă pe dinţi cât de mult puteţi
În afară de faptul că e un obicei deosebit de bun pentru igiena orală, curăţarea danturii se dovedeşte eficientă şi în curele de slăbire, deoarece gustul mâncărurilor este serios modificat imediat după periaj. În al doilea rând, menta taie din apetit.
Nu mergeţi la cumpărături flămânzi
Senzaţia de foame pe care o resimţiţi ar putea să vă determine să cumpăraţi tot ce se găseşte prin magazin. Produsele alimentare pe care poate nici nu le mâncaţi, de obicei, e posibil să-şi găsească loc în coşul dumneavoastră. Şi astfel kilogramele se adună unul după altul. Aşadar, mâncaţi înainte de a pleca la cumpărături.
Faceţi-vă manichiura des
Cercetătorii americani susţin că manichiura realizată cât mai des ajută femeile să nu se îngraşe din două motive: pe de o parte, pentru că nu le vine să îşi murdărească unghiile băgând mâna în diverse pungi cu cartofi prăjiţi, snacks-uri sau alte gustări unsuroase, iar, pe de alta, deoarece mirosul acetonei elimină dorinţa de a mânca.
Cântăriţi-vă în fiecare zi
Pentru multe femei, cântarul nu e chiar cel mai bun prieten. Iată însă că acest „instrument de tortură” pentru plinuţe se poate transforma în cel mai bun prieten. Dacă vă veţi cântări în mod regulat, puteţi da jos mai multe kilograme decât dacă nu faceţi acest lucru. Potrivit unuia dintre studii, cei care şi-au măsurat greutatea zilnic sau săptămânal au pierdut mai mult cu 5-8 kg decât cei care au verificat acest aspect mai rar. Se pare că motivul îl reprezintă faptul că, observând cantitatea înregistrată de cântar, organismul are tendinţa de a nu mai accepta alimente.
De reţinut! Apa, lichidul vital al vieţii, este indicată să fie băută în orice moment al zilei. Nu doar pentru că hidratează, ci şi pentru că taie senzaţia de foame, dar şi nevoia de „ceva dulce“.