de Elena Nedelcu
În ultimul timp există tot mai multe persoane care adoptă un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie săracă în grăsimi animale. O dietă cu un conţinut scăzut de grăsimi, bazată pe plante, poate micşora colesterolul şi protejează organismul de boli. Un exemplu de o astfel de dietă este Raw Vegan, ce constă în consumul de alimente crude, vegetariene. În România sunt puţine persoane care au adoptat un astfel de stil de viaţă, în schimb, peste hotare, numeroase vedete trăiesc în stil vegetarian crud. Kim Basinger, Shania Twain, Brian Adams, Brigitte Bardot şi mulţi alţii preferă să trăiască sănătos şi plăcut, fără să consume alimente de provenienţă animală.
Consumaţi alimente crude
Termenul „vegan” se referă la vegetarienii care au eliminat definitiv orice aliment de provenienţă animală (lapte, ouă, brânză) şi care susţin protejarea animalelor de orice fel de abuz. Dacă vi se pare extremă această alegere, puteţi să optaţi pentru dieta Raw Vegan, pe care să o ţineţi atât timp cât credeţi de cuviinţă. Prin acest regim alimentar bazat doar pe alimente crude, se urmăreşte detoxificarea trupului prin eliminarea în primul rând a cărnii, apoi a brânzeturilor şi, în general, un trai sănătos bazat pe fructe şi legume, fibre şi cereale. Chiar dacă ideal ar fi să nu fierbeţi sau să coaceţi legumele, acest lucru este aproape imposibil, tocmai de aceea se recomandă consumul într-o proporţie de 80% a alimentelor crude.
Produsele îşi păstrează nutrienţii
În dieta Raw Vegan se consumă fructe, legume, seminţe crude sau germinate, cereale, uleiuri vegetale presate la rece, plante medicinale şi sucuri proaspete. Principalul beneficiu al acestei cure este faptul că alimentele îşi păstrează valorile nutriţionale şi nu se alterează, aşa că puteţi să mâncaţi orice, pentru că silueta dumneavoastră nu va avea de suferit. Prin gătire se distruge majoritatea conţinutului de vitamine, minerale şi proteine şi se formează în schimb particule otrăvitoare de acizi anorganici.
Beţi lapte se soia şi mâncaţi tofu!
Dacă sunteţi convinşi să urmaţi dieta Raw Vegan şi să renunţaţi, pentru un timp sau definitiv, la carne, lapte şi ouă, trebuie să urmaţi câţiva paşi esenţiali în această transformare. Primul pas ar fi să începeţi să consumaţi cât mai puţină carne, dacă se poate o dată pe săptămână, apoi o dată pe lună, până veţi ajunge să renunţaţi definitiv la aceasta. Următorul pas constă în consumarea în cantităţi cât mai mici a laptelui, a produselor lactate şi a ouălor şi înlocuirea acestora cu variantele vegetale. De exemplu, laptele poate fi substituit cu lapte de soia, tofu poate ţine locul brânzei, iar iaurtul poate fi înlocuit cu iaurt de soia.
Nicio zi fără seminţe, ulei, fructe şi oţet de mere
Pentru o dietă echilibrată, trebuie să consumaţi, pe lângă fructe şi legume proaspete, şi diferite feluri de nuci, seminţe sau uleiuri. Prin urmare, din cămară nu trebuie să vă lipsească următoarele alimente:
- caju şi migdale crude pe care le veţi folosi la sosuri, creme, blaturi de prăjituri, batoane sau supe;
- miezul de nucă, deoarece este mai uşor de procurat şi mai ieftin decât al celorlalte oleaginoase;
- seminţele de in (aurii sau maro) au un efect curativ şi ajută la „legarea” compoziţiei diferitelor preparate;
- fructe deshidratate precum curmale, smochine sau stafide, care pot fi îndulcitori naturali pentru diferite creme sau deserturi;
- uleiul de palmier ajută la închegarea unor deserturi;
- oţetul de mere este singurul tip de oţet folosit;
- condimente uscate precum oregano, busuioc, lavandă, cimbru, mărar, tarhon, scorţişoară, nucşoară şi cardamom.
Sucurile verzi, bogate în vitamine
În timpul dietei Raw Vegan trebuie să vă hidrataţi la fel de mult ca în orice dietă. Numai că, pe lângă apa cea de toate zilele, se recomandă şi consumul unui pahar cu suc verde. Acesta este preparat din apă şi legume sau fructe verzi şi este o bombă de vitamine, antioxidanţi, minerale, enzime vii şi aminoacizi. Pentru a absorbi în mod corect toţi aceşti nutrienţi din plantele verzi ar trebui să le mestecaţi timp de 30 de minute. Cum nu aveţi la dispoziţie atât timp şi mai ales răbdare, sucurile sunt cea mai bună soluţie. În categoria plantelor verzi bune pentru suc intră: spanacul, broccoli, salata verde, gulia împreună cu frunzele, frunzele de ridiche, urzica, leurda, grâul, orzul sau ovăzul încolţit, merele verzi, rucola, pătrunjelul, coriandrul sau varza.
Mixarea frunzelor în blender ajută la descompunerea perfectă a celulelor, eliberându-se astfel nutrienţii şi vitaminele. Un pahar pe zi cu suc verde îmbunătăţeşte tractul digestiv, ajută la pierderea în greutate şi normalizează nivelul zahărului din sânge.
Supă-cremă de spanac
O supă gustoasă şi uşor de preparat, indicată celor care vor să încerce sau deja au apucat-o pe calea vegetarianismului, este supa-cremă de spanac negătită. Aveţi nevoie de: 1/2 kg spanac, 1/2 avocado bine copt, 4 castraveţi feliaţi, 2 dovlecei feliaţi, 2 roşii tăiate cubuleţe, 1 tulpină de ţelină, 1 căţel usturoi, 1 ceapă verde, 1 lingură cu zeamă de lămâie, sare şi un pahar cu apă. Totul se mixează în blender şi se serveşte cu ulei de floarea-soarelui.
Pâine Raw din făină integrală
Pentru această pâine aveţi nevoie de: 2 căni cu făină integrală, 1 cană cu tărâţe de grâu, 1/4 cană cu făină din seminţe de in, 2 linguri cu seminţe de susan, sare, 3 linguri cu ulei şi apă. Se pun toate ingredientele într-un bol şi se adaugă apă caldă, treptat, până se formează aluatul. Întindeţi o foaie subţire de 1 cm şi tăiaţi-o pătrăţele mici. Puneţi aceste bucăţele tăiate într-un aparat special care deshidratează şi... gata pâinea!
Cântăreaţa Shania Twain (foto) a ales un stil de viaţă lacto-vegetarian, bazat pe alimente sănătoase care îi oferă energie şi o menţin activă. „Nu mănânc carne, peşte ori ouă. Nu am fost niciodată o mare consumatoare de carne, însă acum am mai multă energie. Mănânc foarte mult tofu şi beau shake-uri din soia şi fructe în fiecare dimineaţă”, a declarat aceasta despre regimul alimentar pe care îl urmează. O altă vedetă care a lăsat deoparte consumul de carne este şi Brian Adams. Acesta a declarat: „Am devenit vegetarian acum 20 de ani din motive de sănătate. Oamenii nu înţeleg de ce sunt vegetarian, însă nu sunt un misionar, ci pur şi simplu am propria mea viziune despre ceea ce funcţionează pentru mine. De exemplu, sunt zvelt datorită dietei mele. Când văd bărbaţi şi femei de vârsta mea cu burţile atârnându-le peste pantaloni îmi doresc ca cineva să fie în stare să le explice beneficiile unei diete şi faptul că sunt intoxicaţi şi blocaţi din cauza lucrurilor pe care le-au mâncat”.
Sfat! După ce aţi devenit vegetarieni, treptat, de două ori pe săptămână, mâncaţi o dată pe zi, la o masă, alimente crude, până veţi ajunge să le consumaţi în proporţie de 80%.