de Gabriela Niculescu
Oana Ioniţă sau Bebeluşa Oana, aşa cum o ştiţi majoritatea de la „Cronica Cârcotaşilor”, este o fire foarte energică şi ambiţioasă. În urmă cu nouă luni a adus-o pe lume, prin cezariană, pe Isabele, primul său copil. La patru luni de la naştere, Oana şi-a reluat activităţile fizice, iar acum este într-o formă de invidiat, deşi nu pune preţ pe o alimentaţie strictă şi sănătoasă. Ne-a împărtăşit secretele sale şi ne-a povestit depre proiectul său de suflet. Astfel am aflat că nu o putem vedea doar la Prima TV, în fiecare miercuri, de la ora 20:30, ci şi la Dance Planet, propria sală de dansuri, inaugurată în data de 15 septembrie.
„Mi-am revenit după patru luni de la naştere”
- Cum ai reuşit să revii la forma fizică de dinainte de sarcină într-un timp atât de scurt?
- Mi-am revenit după patru luni de la naştere, deşi ar fi trebuit să încep mişcarea ceva mai devreme. Doctorul mi-a dat voie să fac efort fizic, dar mi-a fost teamă pentru operaţia de cezariană. Era destul de riscant şi am preferat să aştept să mă recuperez în totalitate. Am început cu pilates, apoi am reluat cursurile de dans la sala la care am predat înainte şi aşa mi-am revenit.
- Câte ore de sport faci pe săptămână?
- Până acum am făcut sport doar de două ori pe săptămână, iar ca să fiu într-o formă fizică bună, trebuie să fac mişcare de cel puţin patru ori. Acum, că am început activitatea la sala mea, fac zilnic sport şi mă bucur că am un motiv în plus să mă mobilizez.
- Înainte de naştere, cât efort făceai?
- Am predat cursuri de dans până în luna a cincea de sarcină, iar în ultima perioadă le susţineam de două ori pe săptămână. În mod normal, de-a lungul timpului, ţineam cursuri de patru ori pe săptămână.
- Faci masaje pentru întreţinere?
- Ador masajele, dar în ultima perioadă n-am mai avut timp de ele. Le-am lăsat puţin deoparte, pentru că-mi dedic timpul fiicei mele, Isabele. Până de curând făceam masaj o dată pe săptămână, anticelulitic şi de relaxare, dar m-am ocupat intens şi de Dance Planet şi n-am mai apucat să mă răsfăţ.
„Oamenii au nevoie de sport şi pe timp de criză”
- De ce ai optat pentru deschiderea unei săli de dans şi de ce acum, în această perioadă de criză?
- Criză nu este niciodată. Noi o conştientizăm altfel. Sunt oameni care au foarte mulţi bani, dar criza este făcută pentru a merge mai departe şi pentru a te lupta mai mult. Cine vrea să câştige bani câştigă oricând. Eu nu am făcut această sală pentru bani, ci pentru mine. Şi de ce în aceste vremuri? Pentru că oamenii au nevoie oricând de sport, şi pe timp de criză, iar abonamentele sunt mai ieftine decât în multe locuri. Chiar dacă sunt Bebeluşa Oana, persoană publică, am făcut „pachete” la preţuri pe care să şi le poată permite oricine, să poată veni cine doreşte la orele de dans.
- Ce le oferi celor care vin la orele tale de dans?
- Distracţie care se împleteşte cu muncă. Atunci când m-am gândit la acest concept, Dance Planet, am vrut ca omul să vină să se destindă şi să lucreze cu el lucruri inedite. Prin dans accesăm anumite informaţii ale creierului pe care la birou nu le solicităm. Apoi, exerciţiile de coordonare sunt foarte bune nu doar pentru corp, ci şi pentru creier. Mereu amintesc de beneficiile pe care le aduce mişcarea pentru psihicul uman. Este fundamental să ştim că sportul ne oferă o stare de bine. De obicei, oamenii care trec printr-o perioadă foarte grea a vieţii lor se apucă de sală. De exemplu, fetele care rămân singure simt că au nevoie să se tortureze, să sufere, şi se duc la sală, iar când ajung acasă se simt bine. E un fel de terapie. Prin dans câştigi şi rezistenţă fizică pe care o simţi şi atunci când urci scările şi te simţi bine când ieşi într-un club, că ştii să te mişti şi să te distrezi. Dansul te ajută să apreciezi altfel viaţa.
„Cred foarte mult în semnele pe care ni le dă corpul nostru”
- Ai un regim alimentar sănătos?
- De când eram la Liceul de Coregrafie, ştiu că mă obligau profesorii să ţin cure de slăbire şi am încercat să ţin cu pufuleţi sau cu tot felul de prostii. Nu am timp acum să mă concentrez asupra regimului alimentar, în schimb, dacă fac sport, toate toxinele sunt eliminate. Şi acum mănânc la fel ca înainte. Important este să am grijă să scot ceea ce nu-i face bine organismului prin mişcare. Mănânc carne, uneori şi puţină grăsime, ce îmi cere corpul, ce are el nevoie. Problemele apar din cauza faptului că noi stăm toată ziua la calculator şi nu mai avem timp de sport, de aceea ne îngrăşăm. Metoda mea de slăbire este prin dans. Nutriţia este importantă, dacă vreau să mă ţin de un regim sănătos, pot s-o fac. În schimb, eu nu fumez, nu consum deloc alcool şi băuturi acidulate, nu mănânc pâine, nu-mi plac dulciurile, doar când am o zi foarte grea mănânc două pătrăţele de ciocolată, altfel nu, şi beau multă apă plată.
- Ce părere ai despre vegetarianism şi despre cei care au adoptat acest regim de viaţă?
- Este unul bun pentru ei, dacă aşa se simt bine, înseamnă că organismul lor are nevoie de acest regim. Eu cred foarte mult în semnele pe care ni le dă corpul nostru, trebuie doar să le ascultăm şi să nu-l obligăm să facă ce nu simte că poate. Eu am mulţi prieteni vegetarieni şi le e foarte uşor să ducă acest stil de viaţă.
- De ce ar trebui cineva să vină la sala ta şi nu la alta?
- La sala mea nu se face fitness. Eu consider că lucrul cu aparatele, cu o greutate în plus, este obositor, corpul trebuie să lucreze cu el însuşi. Eu acopăr o categorie foarte largă de mişcare. Dacă vrei să faci un sport din categoria tehnică şi nu să dezvolţi latura artistică, atunci poţi opta pentru pilates, tae-bo, body tone. Dacă vrei să te distrezi şi să faci şi mişcare, atunci alegi orele de dans: streetdance, balet, latino style, dans contemporan, funky, stretching, cardio-house. Acest ultim stil de dans se face pentru prima oară şi l-am inventat eu. House-ul este un stil de dans care s-a inventat în Statele Unite pentru copii şi tineret. Cardio este asociat cu mişcările de tae-bo, de forţă. Acest mix între cele două ajută foarte mult la coordonare şi la dezvoltarea musculaturii. Este un stil de dans ţopăit, toate mişcările se fac prin sărituri, lucrând astfel foarte multe grupe de muşchi. Se poate asemăna puţin cu kangoo-jumps, dar nu este atât de aerobic, ci merge mai mult spre dans.