de Daniela Anton
Aveţi poftă de ceva sărat, dar vă este frică să mâncaţi ceva pentru a nu vă afecta silueta? Vă prezentăm câteva idei pentru gustări sărate care, consumate în cantitate mică, nu îngraşă.
Alegeţi produse care au valoare nutriţională mare
Gustările dintre mese au rolul de a vă potoli foamea şi de a vă ajuta să mâncaţi mai puţin la mesele principale de la prânz sau cină. De aceea, atât cantitatea, cât şi calitatea sunt aspecte foarte importante atunci când vă alegeţi gustările. O gustare înseamnă un măr, dar şi un pumn cu migdale sau nuci ori un iaurt mic. Trebuie să aibă valoare nutriţională pentru a controla senzaţia de foame.
De regulă, atunci când aveţi poftă de sărat vă gândiţi la chipsuri, popcorn, bake-rolls, sticks-uri, însă aceste gustări nu sunt nici sănătoase, nici sărace în calorii şi vă pot periclita dieta sau silueta.
Maximum cinci grame pe zi
Sarea este un mineral esenţial pentru buna funcţionare a organismului, însă trebuie consumată numai în cantităţi moderate: două-trei grame pe zi (în cazul unei persoane sănătoase), adică echivalentul unei linguriţe. Pentru persoanele care prezintă un risc ridicat de boli cardiovasculare, precum şi pentru cele care au peste 50 de ani, cantitatea de sare nu trebuie să depăşească unul-cinci grame pe zi.
Iată câteva gustări sărate care nu îngraşă dacă sunt consumate în cantităţi mici:
Măsline sau castravete
Deşi sunt bogate în sare, puteţi să scufundaţi măslinele în apă rece înainte de a le mânca. Sau mai puteţi să alegeţi variante mai puţin sărate. Important este să nu mâncaţi mai mult de patru-cinci măsline când vă este poftă de ceva sărat.
Un castravete cu sare marină poate să constituie o gustare numai bună în cazul în care poftiţi la ceva sărat. De asemenea, puteţi să alegeţi şi alte legume, în funcţie de preferinţele dumneavoastră.
Măr cu unt de arahide
Untul de arahide este o combinaţie delicioasă de dulce şi sărat ce vă poate scăpa de pofta de dulce şi sărat. Combinaţi o linguriţă cu unt de arahide cu un măr sau cu o banană mică.
Migdale, nuci şi fistic
Ca să evitaţi nucile şi seminţele prăjite şi sărate din comerţ, deoarece au un conţinut prea ridicat de sare şi de grăsimi hidrogenate, este mai simplu să le cumpăraţi în stare crudă. Este mai indicat să le consumaţi ca atare sau să le prăjiţi puţin în cuptor şi să folosiţi puţină sare de mare.
Sardine şi biscuiţi din făină integrală
Un biscuit din făină integrală şi o felie de brânză slabă sunt perfecte pentru o gustare luată între prânz şi cină.
De asemenea, sardinele împreună cu un biscuit sunt delicioase pentru o gustare. Ele aduc un aport însemnat de acizi graşi Omega-3, benefici pentru sănătatea inimii şi a creierului.
- Produsele din comerţ (mezeluri, peşte afumat, brânză, sosuri, conserve) au un conţinut ridicat de sare, de aceea trebuie să alegeţi gustări cât mai naturale şi sănătoase posibil, pentru a nu depăşi cantitatea de sodiu recomandată într-o zi.