de Gabriela Niculescu
Maria Radu este o artistă completă. Nu doar din punct de vedere al vocii extraordinare, cât şi din prisma întregii sale prestaţii artistice. Menţinându-se într-o formă de zile mari şi adoptând un stil de viaţă sănătos, interpreta dă un exemplu pozitiv multor colegi de scenă din industria muzicală românească. Am vrut să aflăm de la ea modul în care are grijă de condiţia fizică şi cum a fost trecerea la un regim alimentar lacto-ovo-pisci-vegetarian.
„Mirosul de carne crudă nu mi se pare firesc”
- De aproximativ cinci ani eşti vegetariană. Ce te-a determinat să treci la acest stil de viaţă?
- Au existat momente în viaţa mea când a trebuit să aleg şi cred că schimbarea stilului meu de alimentaţie a fost unul dintre ele. Am realizat într-o zi că mirosul de carne crudă nu mi se pare firesc, cu atât mai puţin apetisant, iar asta s-a răsfrânt şi asupra preparatelor din carne, care de obicei îmi plăceau. Am luat o hotărâre şi sunt mândră de mine.
- Cum a fost trecerea, bruscă sau ai renunţat treptat la carne?
- Am renunţat brusc, dar recunosc că am mai gustat câte ceva nepermis. După două luni eram deja imună la carne şi la produsele din carne.
- Lapte şi ouă consumi?
- Da, de asemenea şi peşte, şi fructe de mare. Consider că ne sunt necesare, asta în cazul în care nu luăm suplimente cu vitamine şi cu minerale. Chiar vreau să menţionez faptul că fac cele mai bune ouă Benedict.
„Mă mişc mai uşor, mă simt «curată»”
- Ce schimbări ai sesizat în organismul tău de când ai o dietă lacto-ovo-pisci-vegetariană?
- În primul rând, textura tenului meu şi cea a pielii în general e mai fină, mai fermă, cu o nuanţă mai „vie” decât înainte. Mă mişc mai uşor, mă simt „curată”.
- Ce părere ai despre regimul raw vegan? L-ai putea adopta în totalitate?
- Cred că da, însă pentru asta ai nevoie de un program care să-ţi permită să pregăteşti diverse salate şi supe. E un stil de viaţă frumos, dar cere mult de la cel care îl adoptă, aşa cred. Am prieteni care sunt vegani şi se simt minunat, au un stil de viaţă cât se poate de solar.
- Cum arată meniul tău într-o zi?
- Dimineaţa mănânc un grepfrut, apoi pâine neagră, brânză de vaci slabă şi ceai verde, poate şi un ou, dar niciodată prăjit. La prânz mănânc supă-cremă de legume, peşte sau salată de crudităţi, iar seara, fructe şi, poate, paste sau orez.
„Am făcut înot de performanţă”
- Este mai mult decât evident că felul în care arăţi şi te mişti nu se datorează doar alimentaţiei, ci şi activităţii fizice. Ce activităţi sportive practici şi cât timp le aloci?
- Ori de câte ori îmi permite timpul fug la sală şi fac exerciţiile pe care mi le recomandă antrenorul meu, iar când am chef merg cu rolele, fac plimbări cu bicicleta sau alerg. Practic şi înotul, uneori şi bungee jumping.
- Ai practicat vreun sport de performanţă?
- Am făcut înot de performanţă şi îmi amintesc cu drag de acea perioadă. Aveam momente când nu mai voiam să ies din apă, îmi plăcea să mă antrenez.
- Cum ai grijă de frumuseţea ta? Mergi la saloane, faci tratamente corporale sau pentru ten? Foloseşti măşti sau trucuri naturiste pentru ten şi păr?
- Merg la un salon de ceva vreme, unde experimentez cele mai bune variante de măşti, terapii de relaxare sau hair stiling. Altfel, mă tratez cu o cremă preparată special pentru tipul meu de tegument. Medicul meu dermatolog, care îmi este şi bună prietenă, mi-a compus această cremă pe bază de grâu încolţit, făină de nuci şi proteine din iaurt.
„Încerc să mă odihnesc atât cât trebuie”
- În ceea ce priveşte sănătatea, ce regulă nu încalci niciodată?
- Încerc să mă odihnesc atât cât trebuie, să nu fac excese culinare şi, pe cât posibil, îmi menajez vocea. Nu fumez şi nu beau alcool.
- Ce sfat ai pentru cei care doresc să devină vegetarieni?
- Să gândească în perspectivă. Vin zile când observi pe faţa sau pe corpul tău rezultatele unor diete ciudate, ale unor capricii culinare sau sociale. Sănătatea nu înseamnă doar relaxare şi lipsa durerilor, ci ea ţine de un organism armonizat, de o minte lucidă. Vă doresc multă sănătate, e singura urare ce merită rostită!
- Dulciurile îţi plac? Pregăteşti ceva?
- Nu pot să spun că sunt îndrăgostită de dulciuri, dar am preferinţe. Îmi plac tarta cu zmeură şi cremă de vanilie, ciocolata neagră şi fructele deshidratate. Nu prea am timp să gătesc, dar, când pot, prepar o prăjitură „la rece”, cu migdale, sirop de agave şi fructe de sezon - iese ceva peste aşteptări, absolut delicios.
Reţetă de vedetă - Ouă Benedict
Ingrediente: 1 lingură cu oţet alb, 8 ouă, sos Hollandaise, 4 chifle tăiate în jumătate şi prăjite.
Mod de preparare: se pune pe foc o oală cu apă şi se adaugă oţetul. Se sparg ouăle şi se pun separat în câte un castron. Când apa a dat în clocot, turnaţi cu grijă, pe rând, fiecare ou, astfel încât albuşul şi gălbenuşul să nu se spargă. Cu ajutorul unei spatule aduceţi albuşul peste gălbenuş. În final, albuşul trebuie să fie mai tare decât gălbenuşul. Când sunt gata, scoateţi-le din apă cu ajutorul unei spumiere. Se servesc pe chifle, împreună cu sosul Hollandaise. Poftă bună!