Main menu

header

de Daniela Anton

Conform unui studiu publicat în Jurnalul American de Nutriţie, persoanele care consumă frecvent produse lactate nu iau în greutate şi au mai puţină grăsime corporală decât cele care nu obişnuiesc să mănânce produse lactate. Acest lucru se datorează aportului de proteine ce se regăseşte în lapte şi dă senzaţia de saţietate, evitând astfel consumul ridicat de preparate. Chiar dacă până acum nu aţi ţinut o cură de slăbire bazată pe lapte, o puteţi încerca. Regimul constă în consumul regulat de lactate, ce vă va ajuta să daţi jos kilogramele nedorite. În şapte zile veţi slăbi 2,5-3 kg.

Ziua 1
Mic dejun: un pahar cu lapte cald şi două linguri cu grâu încolţit.
Gustare: câteva fructe de sezon.
Prânz: peşte fiert cu păstăi de fasole verde.
Cină: două pahare cu lapte călduţ în care aţi pus şi puţină miere.

Ziua 2
Mic dejun: un pahar cu lapte, un pahar cu suc de portocale natural, o felie de pâine integrală.
Gustare: o banană.
Prânz: conopidă fiartă în aburi şi salată de castraveţi cu roşii şi ceapă.
Cină: 100 g orez fiert în lapte cu puţină miere şi un praf de scorţişoară.

Ziua 3
Consumaţi numai lapte dulce fiert ori de câte ori simţiţi nevoia, rece sau cald. Dacă vi se face foame, mai puteţi mânca o banană sau două felii de brânză degresată.

Ziua 4
Mic dejun: salată de castraveţi, ardei, roşii şi ceapă verde cu un pahar cu lapte şi grâu încolţit.
Gustare: două mere.
Prânz: 150 g piept de pui fiert în sos de morcovi.
Cină: două pahare cu lapte.

Ziua 5
Mic dejun: salată de fructe şi un pahar cu lapte.
Gustare: un ceai cu un biscuite integral.
Prânz: supă de legume.
Cină: un pahar cu lapte cald cu puţină miere de albine.

Ziua 6
Veţi bea din nou numai lapte dulce fiert.

Ziua 7
Mic dejun: un pahar cu lapte cald şi două linguri cu grâu încolţit.
Gustare: câteva fructe de sezon.
Prânz: peşte fiert cu păstăi de fasole verde.
Cină: două pahare cu lapte călduţ în care aţi pus şi puţină miere.

Conţinutul caloric şi nutriţional

Iată care este conţinutul caloric şi nutriţional al diferitelor tipuri de lapte:

Produs Protide (%) Lipide (%) Glucide (%) Calorii (la 100g)
Lapte de vacă 3,5 3,5 4,5 65
Lapte de capră 3,5 3,7 4,5 67
Lapte de oaie 6,0 7,5 4,6 113

- Persoanele care au intoleranţă la lactoză, cele care suferă de galactozemie (intoleranţă la galactoză) şi cele care au alergie la proteinele din lapte nu pot consuma lactate!