Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Diete draconice, ore în şir petrecute la sala de fitness şi abţinerea de la preparatele culinare preferate. Majoritatea persoanelor care îşi doresc să slăbească se regăsesc în acest „tablou”. Potrivit cercetărilor efectuate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Gothenburg, toate aceste obiceiuri pot înceta, iar pierderea kilogramelor să vină ca urmare a administrării unui medicament ce conţine compuşi din saliva unei şopârle ce trăieşte în regiunea deşertică a Statelor Unite.

Reduce pofta de mâncare
Conform ultimelor cercetări în domeniu, saliva şopârlei veninoase Heloderma suspectum, numită şi şopârla Gila, ar putea fi unul dintre cele mai promiţătoare produse destinate pierderii în greutate. Acest lucru e posibil datorită unui compus ce se găseşte în saliva reptilei, care are efecte uimitoare în reducerea poftei de mâncare. În plus, cercetările au scos la iveală şi faptul că substanţa controlează aceleaşi regiuni ale creierului responsabile pentru pofta faţă de alcool. În acest context, un eventual medicament având la bază substanţa respectivă ar putea fi utilizat pentru tratarea dependenţei de alcool, dar şi pentru slăbit.

Are proprietăţi ce controlează nivelul zahărului din sânge
Heloderma suspectum este cea mai mare şopârlă din America de Nord. Ea este veninoasă, însă are mişcări lente şi nu reprezintă o ameninţare majoră pentru om, întrucât ea nu injectează veninul prin colţi sau limbă, ca şerpii, ci îl poartă în saliva pe care o eliberează în momentul în care mestecă prada. Potrivit publicaţiei Daily Mail, proprietăţile veninului sunt utilizate într-un medicament numit Exenatide (versiunea sintetică a hormonului exendin-4), ce are rolul de a controla nivelul zahărului din sângele persoanelor care suferă de diabet de tip II. Acum însă experimentele de laborator au demonstrat că unul dintre efectele substanţei este şi acela de a reduce pofta de mâncare. Mai durează însă până ce medicamentul va fi pus pe piaţă.

• Majoritatea dietelor nu dau rezultatele aşteptate tocmai pentru că suntem obsedaţi de dorinţa de a mânca, mai ales dulciuri, care sunt foarte tentante. Pentru că exendin-4 suprimă pofta de mâncare, substanţa poate ajuta la menţinerea controlului asupra greutăţii.