Main menu

header

28-10-1de Gabriela Niculescu

Florin Neby are o experienţă de 20 de ani în sport care l-a format din punct de vedere practic, tehnic şi motivaţional. Perseverenţa sa, răbdarea pe care o are cu ceilalţi şi generozitatea cu care oferă sfaturi preţioase oricui le cere îl fac să se numere printre cei mai de succes antrenori de fitness din România. Gimnastica artistică, iar mai apoi cea aerobică l-au transformat într-un ambasador al vieţii sănătoase. Pentru cei care doresc să scadă în greutate sau au probleme locomotorii oferim soluţiile optime ale lui Florin.

„Ce este gustos azi peste ceva timp ne bagă în spital”
- Este evident că, o dată cu înaintarea în vârstă, devine tot mai greu să slăbim. Care sunt etapele corecte pe care trebuie să le urmeze persoanele de vârsta a doua şi a treia pentru a scăpa de surplusul de greutate?
- În primul rând, trebuie să îmbine sportul cu alimentaţia sănătoasă. Dacă vrei să slăbeşti doar din alimentaţie nu poţi ajunge la un rezultat satisfăcător. În atingerea obiectivului de scădere în greutate, sportul şi alimentaţia au fiecare câte 50 de procente. Trebuie să se intre treptat într-un antrenament şi într-un regim alimentar. Uşor, uşor, antrenamentul fizic devine ca un drog, pentru că organismul secretă, în timpul exerciţiilor, endorfine, hormonul fericirii, care, împreună cu rezultate obţinute în urma antrenamentelor, vor face ca sportul să devină parte dintr-un nou stil de viaţă. La fel se procedează şi cu alimentaţia, astăzi se scoate pâinea albă, de exemplu, şi se înlocuieşte cu una integrală, peste o săptămână se renunţă la dulciuri şi se introduc fructele. Şi tot aşa, astfel încât în fiecare săptămână să se renunţe la câte un aliment dăunător siluetei şi să se introducă un aliment sănătos.

- Există alimente sau obiceiuri ce trebuie oprite brusc?
- Sigur că sunt, şunca, slănina, mezelurile, prăjelile... Pe lângă faptul că acestea sunt bombe calorice, reprezintă cele mai nocive lucruri pe care le poate asimila organismul. Mezelurile sunt resturi de organe sau de carne cu o mulţime de adaosuri nesănătoase. Din păcate, prăjeala este un obicei la români. Şi cum alimentele din comerţ sunt făcute astăzi să fie gustoase, iar prin diverse metode de preparare devin şi mai bune la gust, multora le este greu să reziste unor astfel de tentaţii. Dar ce este gustos azi peste ceva timp ne bagă în spital. Dacă încercăm să conştientizăm acest lucru, nu cred că ni-l dorim. Cred că este mult mai util să investeşti în tine acum, decât să dai aproape aceeaşi sumă de bani pe mâncarea nocivă, apoi să plăteşti şi spitalizare, şi medicamente.

„Cei cu deficienţe motorii pot folosi diverse mişcări din programe cardio”
- Sunt foarte multe persoane care suferă de diverse afecţiuni la nivelul genunchilor, motiv pentru care nu sunt apte de un program normal de exerciţii. Ce pot face acestea pentru a-şi asigura măcar minimum de activităţi fizice necesar?
- Depinde cât de grave sunt afecţiunile genunchilor. Dacă persoanele sunt imobilizate la pat, atunci este ceva mai greu, dar nu imposibil. Pentru persoanele care nu sunt imobilizate, bicicleta staţionară este ideală. Cu ajutorul bicicletei nu vor simţi greutatea şi presiunea pe care le simt atunci când merg. Şaua preia greutatea corpului, astfel încât presiunea pe genunchi este mult mai mică. Se scoate rezistenţa pe care o are fiecare bicicletă, pentru a depune ceva efort, iar frecvenţa pedalărilor trebuie să fie mare, astfel încât persoana să simtă creşterea ritmului cardiac, pentru că aşa organismul îşi îmbunătăţeşte metabolismul şi arde calorii.

- Cum se pot arde caloriile lucrând doar cu partea superioară a corpului în cazul persoanelor cu deficienţe motorii?
- Se pot folosi diverse mişcări din programe cardio, dar le recomand sub supravegherea unui specialist, pentru că, în general, oamenii nu ştiu ce şi cum să lucreze. Există programe şi pe internet, dar ideal este ca acestea să fie personalizate în funcţie de nevoile fiecăruia. Se pot folosi mişcări din antrenamentele de tae bo, spre exemplu, numai pentru partea superioară a corpului. Asta ar presupune diverse lovituri şi răsuciri de trunchi care duc la creşterea ritmului cardiac şi, implicit, la arderea grăsimilor. Pe lângă asta, dacă persoana în cauză nu suferă de obezitate morbidă, putem apela şi la greutăţi, cum sunt ganterele de 1 kilogram, maximum 2 kilograme. Se pot face flexii şi extensii, în faţă şi în lateral.

- Dacă imobilitatea picioarelor este parţială, cum pot lucra musculatura acasă, astfel încât să-i ajute în preluarea greutăţii de pe articulaţiile problematice şi dureroase?
- În asemenea situaţii intervin exerciţiile de recuperare. După problemele serioase de sănătate, muşchii se atrofiază, iar ligamentele se întăresc şi îşi pierd din mobilitate. Pentru asta este nevoie de un antrenor care să-i înveţe mişcările pentru recăpătarea tonusului muscular şi a mobilităţii. Pot cere un set de exerciţii pe care să-l lucreze de minimum trei ori pe săptămână.
În numărul următor vă vom prezenta sfaturile lui Florin legate de cea mai bună mişcare pentru persoanele supraponderale, despre programele de exerciţii şi alimentaţie.

„Trebuie să existe motivaţie, şi nu te naşti cu ea, o dobândeşti“

- Cum trebuie să înceapă un program de slăbire pentru persoanele supraponderale care nu au probleme locomotorii?
- Tot ceea ce dorim să obţinem în viaţă este dificil. Aşa este şi cu un corp tonifiat. Trebuie să pui suflet şi să-ţi faci timp pentru ţelul tău. Aud frecvent oameni care spun că nu au timp de sport. Ai timp de sport dacă te trezeşti cu o oră mai devreme sau dacă te uiţi cu o oră mai puţin la televizor. Dacă vrei, ai timp, doar că pentru asta trebuie să existe motivaţie, şi nu te naşti cu ea, o dobândeşti. Totul se câştigă, la fel şi rezultatele, prin implicare, antrenament şi continuitate. Antrenamentul unei persoane supraponderale trebuie să înceapă prin a face plimbări regulate în aer liber. Un mers puţin mai alert, timp de o oră. Nu trebuie intrat brusc într-un antrenament dacă înainte de el persoana a fost sedentară. Dacă forţezi organismul nu faci altceva decât să-l distrugi şi mai tare, producând întinderi de ligamente şi rupturi de fibre musculare. Dacă în timpul unui antrenament persoana respectivă resimte un ritm cardiac prea alert, atunci trebuie să facă pauză, dar una activă, niciodată în repaos total. Dacă face rapid plimbarea, atunci trebuie să încetinească pentru 5 minute, apoi reia 15-20 de minute la pas alert, iar scade ritmul pentru câteva minute, şi tot aşa.

„Dacă vrei să slăbeşti doar din alimentaţie nu poţi ajunge la un rezultat satisfăcător“