de Cătălina Tăgârţă
Ceea ce mâncăm are un impact mult mai mare asupra nivelului de glucoză din sânge decât orice activitate fizică şi, de aceea, monitorizarea alimentaţiei şi a nivelului glicemiei e cu atât mai importantă, în special în cazul persoanelor care au diabet. 246 de milioane de oameni din întreaga lume suferă în prezent de această afecţiune şi se preconizează că numărul acestora va atinge cifra de 380 de milioane până în 2025. Prezenţi la evenimentul „Sănătos poate fi şi gustos”, medicul specialist în diabet şi boli de nutriţie Simona Tivadar (foto stânga) şi celebrul Chef Horia Vârlan (foto dreapta) au atras atenţia asupra câtorva lucruri esenţiale legate de alimentaţie şi de starea de bine.
„Devine imperios necesar să ne autoresponsabilizăm şi să ne educăm”
Deşi diabetul afectează 4% din populaţia lumii, mulţi oameni nu cunosc decât foarte puţine lucruri despre această afecţiune. „În faţa rafturilor mereu pline şi a ambalajelor atrăgătoare devine imperios necesar să ne autoresponsabilizăm şi să ne educăm legat de tot ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă. Uneori e nevoie de un efort de voinţă ca să identificăm greşelile pe care le facem şi să ne schimbăm obiceiurile alimentare periculoase înainte de a ajunge la medic cu afecţiuni avansate, care să necesite îngrijiri medicale complexe şi scumpe. În acest sens, instrumentul online Accu-Chek ne ajută să cunoaştem valoarea nutritivă a alimentelor, ne dă posibilitatea să preparăm reţete gustoase şi sănătoase şi să ne orientăm corect atunci când facem cumpărături sau când mâncăm în oraş. Iar pentru pacienţii cu diabet alimentaţia sănătoasă este cheia unui control eficient al diabetului, alături de exerciţiile fizice şi de automonitorizarea glicemiei”, a spus medicul nutriţionist Simona Tivadar.
„Trebuie să lăsăm deoparte scuzele de tipul «nu am timp»”
Un mare procent din populaţia ţării se confruntă, dacă nu cu probleme de sănătate cauzate de o alimentaţie dezechilibrată, cel puţin cu un surplus de greutate deloc de neglijat, de aceea trebuie amintită şi importanţa exerciţiului fizic. „Din păcate, lucrurile nu merg deloc spre bine. Statisticile arată că peste 30% dintre cazurile de obezitate sunt copii. Apoi, de la obezitate la boli cardiovasculare, afecţiuni ale articulaţiilor şi aşa mai departe nu mai e decât un pas. În plus, să nu uităm de screeningul pentru cancerul de colon, care trebuie să se facă obligatoriu după vârsta de 50 de ani”, a mai adăugat medicul nutriţionist. Totodată, aceasta a desfiinţat mitul potrivit căruia abstinenţa de la hrană sau mâncatul o singură dată pe zi, seara, slăbeşte. „Lumea trebuie să priceapă că trebuie să devenim responsabili şi să lăsăm deoparte scuzele de tipul «nu am timp» sau «mănânc de stres». Mulţi sar peste micul dejun şi masa de prânz şi consumă un număr mare de calorii la cină, crezând că această masă este una compensatorie pentru înfometarea de peste zi. Total greşit! Şi, pe lângă îngrăşare, un alt efect nedorit este senzaţia de stomac greu, de indigestie, căci organismul/ficatul este obligat să producă glucoză atunci când el ar prefera să se odihnească. Somnul va fi perturbat, la fel şi restul proceselor metabolice. Apoi, din cauză că ficatul este obligat să producă glucoză, el va «obosi» în timp şi se va alege cu o glicemie crescută, iar de aici la diabet mai este doar un pas...”, a mai spus specialista.
Jumătate din conţinutul farfuriei să fie compus din legume şi zarzavaturi
Nutriţionista Simona Tivadar susţine că trebuie să avem cel puţin trei mese pe zi, care ne vor ajuta să funcţionăm în următoarele patru ore. Mai mult, aceasta a „demontat” mitul piramidei alimentelor. „Nu ştiu de ce este foarte promovată o piramidă a alimentelor de prin anii ’70, care e greşită. Corect, piramida ar trebui să arate aşa: 40% glucide, 40% proteine şi 30% lipide. Apoi, ar fi bine să ne obişnuim să ne uităm în farfurie când mâncăm şi să ne asigurăm că aceasta e compusă astfel: jumătate să fie legume şi zarzavaturi, apoi cealaltă jumătate să fie împărţită în: două treimi proteine şi o treime cu glucide... De-aici poţi face milioane şi milioane de feluri şi de reţete”, a mai adăugat specialista. Pentru a vă asigura că nu depăşiţi cantitatea necesară puteţi introduce alimentele pe care intenţionaţi să le consumaţi pe site-ul: www.accu-chek.ro/webtool/mealplanner.
Nu vă culcaţi imediat după masă!
Ce se întâmplă însă când mâncăm prea mult? Soluţia după o masă copioasă nu este să mergem la somn. Din contră, nu trebuie să dormim imediat, căci toată greutatea cade atunci pe ficat, care e obligat să muncească în permanenţă în plus. Atenţie şi la vitamina C! Potrivit specialistei, dacă nu e luată cum trebuie, ea îmbătrâneşte organismul. „Şi încă ceva: proteinele sunt cărămizi, au rol structural, din ele construim. Deci când suntem răciţi nu luăm vitamina C, mai bine facem o ciorbă de pui cu tăiţei de casă, dar atenţie la sursa de provenienţă a cărnii! Proteinele animale sunt o sursă excelentă, un combustibil de neegalat. De asemenea, nici uleiul nu e bun, deşi în ultima vreme presa a încurajat consumul de ulei. Unele mămici întreabă: «De ce copilul meu e obez? Că doar bea în fiecare dimineaţă numai apă de migdale». Păi tocmai de aceea. Trebuie să învăţăm să facem diferenţa: patru linguri cu ulei egal cu 100 de grame de ciocolată. Aşa că încetaţi să consumaţi în exces ulei, şi chiar alune, migdale şi altele. Apoi, vă încurajez să gătiţi! Creierul asigură 60% din saţietate, în timp ce stomacul doar 40%. Uitaţi-vă la farfurie, nu la televizor, şi mestecaţi mâncarea!”, a mai spus Simona Tivadar.
• 8,4% dintre români suferă de diabet de tip I şi tip II, statisticile plasând boala printre cele mai întâlnite afecţiuni din ţara noastră, cu o evoluţie în creştere, din cauza stilului de viaţă modern
Sănătate înseamnă nu doar absenţa bolii, ci absenţa oricărui dezechilibru din organism. Mâncând sănătos, oamenii nu se îngraşă şi nu se îmbolnăvesc. „De mii de ani, omul e obişnuit să meargă, să facă treabă stând în picioare, or, tehnologia ne aşază pe scaun, aşa că apare durerea de spate. Informaţia ne-a adus apoi globalizarea... şi omul s-a dereglat. Au apărut mâncare chinezească în Suedia, preparate suedeze în Spania şi aşa mai departe, neţinând cont de faptul că organismul fiecăruia e obişnuit cu specificul culinar al zonei din care provine. Mâncărurile sunt combinate în fel şi chip, dar ceea ce vreau să subliniez eu este că nu e rău să consumi din toate, dar să nu faci exces, căci în special când hrana nu e pe specificul zonei din care provii intervin bolile”, a spus şi maestrul culinar Horia Vârlan. „Sănătos poate fi şi gustos!”, susţine acesta, doar că trebuie să ocolim pe cât posibil grăsimile. „Mâncăm mai sănătos şi mai bine, trăim mai mult... Nu e nevoie de o cantitate mare de hrană la o singură masă. De exemplu, un desert uşor şi delicios poate consta într-un preparat cu musli, cremă de brânză light şi fructe”, a mai spus specialistul.