Main menu

header

473 3 2de Dana Purgaru

Simțiți că aveți nevoie de o schimbare pentru a vă revigora și a vă curăța organismul? Puteți încerca acest program de detoxifiere testat cu succes de americanul Joe Cross, autorul și protagonistul filmului „Gras, bolnav și aproape mort”, și susținut de celebrul Dr. Oz.

O „călătorie” pentru supraviețuire

În urmă cu trei ani, Joe Cross era, după cum chiar el recunoaște, gras, bolnav și aproape mort. Pentru că nu se simțea deloc bine, el a decis să-și salveze viața și s-a îmbarcat într-o călătorie radicală pentru supraviețuire, care a constat în 60 de zile de curățare a corpului cu ajutorul sucurilor proaspete și naturale. Autorul documentarului „Fat, sick and nearly dead” („Gras, bolnav și aproape mort”) a dat jos peste 45 de kilograme cu ajutorul sucurilor de fructe și legume și a scăpat de boli și de medicamente, iar în tot acest timp și-a filmat experiența pentru a răspândi mesajul său întregii lumi. De asemenea, el a scris cărțile „The Reboot with Joe Juice Diet” („Restart cu dieta cu sucuri a lui Joe”) și „101 Juice Recipes” („101 rețete de sucuri”), prin care a schimbat și continuă să schimbe în bine viața a nenumărați oameni care au reușit să slăbească și să-și recupereze sănătatea.

Ajută atât la însănătoșire, cât și la slăbit

Organismul nostru are capacitatea uimitoare de a se regenera atunci când este ajutat prin metode naturale. Potrivit doctorului Joel Fuhrman, autorul cărții „Dieta superimunității”, sucurile - bogate în nutrienți puternici și antioxidanți - ajută la declanșarea capacității de autovindecare a corpului. Această terapie este benefică atât pentru recăpătarea sănătății, cât și pentru slăbit. Conform lui Fuhrman, dieta cu sucuri ajută la normalizarea nivelului colesterolului și a tensiunii arteriale, la îndepărtarea unor neplăceri precum artrita, la rezolvarea problemelor digestive, la îmbunătățirea aspectului pielii și la eliminarea obezității. De asemenea, cei care au urmat o cură de detoxifiere cu sucuri au observat că s-au simțit mai ușori, mai energici și că au devenit mai conștienți.

E bine ca regimul să fie ținut în weekend

Dieta la care Joe Cross a apelat timp de 60 de zile trebuie urmată numai sub supravegherea unui specialist, însă cura cu sucuri pe o perioadă mai scurtă nu are contraindicații decât pentru femeile însărcinate, pentru lăuze și pentru diabetici. Atât Cross, cât și Dr. Oz recomandă dieta de detoxifiere prin sucuri de trei zile, pentru că se poate urma foarte ușor într-un weekend în care doritorii stau acasă și se pot ocupa de toți pașii pe care îi presupune regimul. Cura se poate repeta oricând și poate fi prelungită treptat.

Cinci sucuri pe zi și o cină din fructe și legume

473 3 3Ca reguli generale, trebuie să eliminați cofeina, zahărul, carnea, lactatele și alimentele procesate.

Dimineața beți apă călduță cu lămâie și ghimbir, iar înainte de culcare, o ceșcuţă cu ceai fierbinte de plante.

Timp de trei zile veți bea câte cinci sucuri pe zi și veți servi o singură masă - cina -, ce constă numai în fructe și legume. Dimineața veți servi sucul „Morcov, Măr și Ghimbir”, gustarea va fi sucul „Verde supărat”, la prânz veți bea sucul „Gazpacho”, a doua gustare va consta în „Sucul Verde cu Citrice”, iar înainte de cină beți sucul „Combinație la Apus”.

Cina va fi formată dintr-o salată de legume sau din fructe.

Combinații proaspete și gustoase

Iată în ce constă programul de sucuri din fructe și legume din cele trei zile de detoxifiere:

Sucul de dimineață: 3 morcovi, 2 mere, 2,5 cm ghimbir;

Sucul de la gustarea de dimineață: 1 castravete, 4 tulpini de ţelină, 2 mere, 6-8 frunze de varză kale, 1/2 lămâie, 2,5 cm ghimbir;

Sucul de prânz: 4 roşii mici, 1 castravete mare, 2 tulpini de ţelină, 1 ardei roşu, 1/4 ceapă roşie,

2 cești cu frunze şi cozi de pătrunjel tocat, 1 lămâie verde;

Sucul de la gustarea de amiază: 6-8 frunze de varză kale, 8 frunze de spanac/sfeclă/salată, 1 castravete, 6 clementine;

Sucul de la gustarea de seară: 1 cartof dulce mare, 1 morcov mediu, 1 ardei roşu, 2 sfecle roşii mari, 2 mere dulci, 1 portocală.

PONT. Sucurile trebuie băute imediat după preparare, dar ele pot fi consumate și peste zi dacă le țineți la rece, într-un recipient închis, însă ele pot fi păstrate astfel cel mult 72 de ore.

SFAT. Dimineaţa trebuie să consumaţi apă cu lămâie şi ghimbir, iar înainte de culcare, un ceai de plante

Atenţie la dieta de după... dietă!

După cele trei zile de detoxifiere este foarte important să mâncați alimente care să nu șocheze corpul. Concentrați-vă pe fructe și legume și evitați produsele procesate, prăjite, grase, foarte sărate sau dulci, altfel vă veți face mult rău și vor fi anihilate efectele benefice ale curei de curățare prin care ați trecut. Joe Cross recomandă ca după detoxifiere să continuați să beți apă caldă cu lămâie și ghimbir dimineața, ceaiul de seară și cel puțin un suc de legume și fructe pe zi, preferabil la gustări. Iată câteva combinații de fructe și legume pe care Cross le recomandă pe site-ul său www.rebootwithjoe.com:

- 350 g spanac, 3 tulpini de țelină, 2 grepfruturi;

- 350 g spanac, 1/4 ananas, 1 lămâie rasă de coajă;

- 2 mere, 5 morcovi, 1 felie de ghimbir, 1/4 lămâie rasă de coajă;

- 1 ridiche mare, 1 măr mic, 1 pară, 1/2 fenel, 4 frunze de varză kale;

- 350 g spanac, 1/4 pepene galben, 1 castravete, 1 lămâie rasă de coajă;

- 2 portocale roșii, 1 grepfrut roz, 1 grepfrut galben.

- 1 sfeclă, 1/2 grepfrut, 1 bucată de dovleac, 1/2 castravete, 1/4 varză, 1 măr, 1 mână cu mentă proaspătă;

- 4 portocale roșii, 1 sfeclă, 2 morcovi;

- 1 mână cu struguri roșii, 12 căpșuni, 1 măr, 5 frunze de salată.