de Raluca Grințescu

Există în credinţa românilor ideea că anumiţi oameni, înzestraţi cu dar demonic, pot îmbolnăvi alte persoane asupra cărora îşi fixează privirea cu răutate, cu invidie sau cu admiraţie. Urmările fatale ale simplei uitături, fără a se recurge la nicio formulă sau ceremonie magică, deosebesc deochiul de toate celelalte mijloace utilizate în scopul de a vătăma: vrăji, farmece, blesteme.

Arabii îl pomenesc şi în Coran

Asirienii, evreii, grecii credeau în deochi. Arabii îl pomenesc şi în Coran. Egiptenii vorbesc în vechile manuscrise despre un individ care avea „ochi aşa de răi, că nu putea să-şi îndrepte uitătura asupra unui lucru fără să-l nimicească”. În vedele indiene, deochiul era numit „ghoram kakshus”. Romanii foloseau expresia „fascinare lingua” (a deochea cu vorba). Pliniu cel Bătrân, în „Istoria naturală”, a inventariat numeroase superstiţii din vremea sa (secolul I e.n.), amintind şi faptul că doica scuipă de trei ori în gura copilului adormit când intră în casă un străin, de teamă să nu i-l deoache. Nicio superstiţie n-a fost şi nu este atât de răspândită ca deochiul. Moştenit de mii de ani, creştinismul n-a putut să-l alunge.

Dacă vedeți trecând un chior, răsturnați o piatră

Oricine poate să deoache: bărbat, femeie, copil sau bătrân. Însă acest „dar” îl au mai ales persoanele cu ochi verzi sau albaştri, cele cu sprâncenele îmbinate (caracteristică şi a celor care se vor preface în vârcolaci sau sunt deja strigoi), cele cu ochi injectaţi, urduroşi, cele cu ochi mari sau, dimpotrivă, cu ochi mici, duşi în fundul capului. Mai pot deochea şi oamenii pociţi, cu diverse metehne ale trupului, saşiii şi orbii. În Cairo se spune: „Dacă vedeți trecând un chior, răsturnați o piatră sau spargeți ulciorul, ca să scăpați de deochi”. Trebuie să vă feriți şi de omul cu părul roşu şi de spân. Cea mai mare putere de a deochea o au cei întorşi de la țâță (sunt în stare, cu o singură uitătură, să răstoarne un călăreţ de pe cal) şi copiii născuţi cu tichie. Copilul care se uită în oglindă până la împlinirea vârstei de 1 an se deoache singur. Pentru germani, evreii au darul deochiului, iar pentru români, ţiganii. Această putere o au şi animalele: calul, vaca neagră, păsărelele, iarba, câmpul, fântâna şi chiar Dumnezeu, pentru că românii cred că şi lucrurile au suflet.

Cine poate fi supus acestei forțe magice?

Forţa magică a deochiului se poate răsfrânge asupra copiilor frumoşi sau deştepţi de care se miră toată lumea peste măsură. Sunt expuşi şi flăcăii şi fetele frumoase, mirele, mireasa, lăuzele, animalele (caii, vitele cornute, găinile, stupii de albine, viermii de mătase) şi plantele (grânele, poamele). Aluatul pentru pâine nu mai creşte când te miri de el. Din laptele deocheat nu se mai alege untul. Până şi săpunul se poate deochea. Nu pot fi deochiați: sfinții, preoții și nici credincioșii care iau parte la viața liturgică a Bisericii.

Dureri groaznice de cap, febră și țiuituri în urechi

Persoana deocheată capătă din senin dureri groaznice de cap, se înroşeşte şi face febră. Urechile încep să ţiuie, cască întruna, fără să-i fie somn. Dacă baba doftoroaie începe şi ea să caște în timp ce descântă, e semn cert că bolnavul e deocheat. Cu cât ea cască mai mult, cu atât vindecarea e mai sigură. Mai apar la persoana deocheată şi vărsături, scurgeri de sânge din nas, lipsa poftei de mâncare, apar bube negre. Animalele tremură, îşi pierd vigoarea şi plantele se ofilesc. Lucrurile încep să se strice din senin, de exemplu: o vioară nu mai cântă frumos, o moară nu mai macină bine, o lulea nu mai arde ca lumea, sticla se sparge.

Leacuri şi descântece

Marele vornic Iordache Golescu spune că cel care deoache simte o „iuţime, o arsură în ochi. Are mare şi înfocată dragoste şi plăcere către acel lucru ce vede, încât îi vine să-l înghită de viu”. Vornicul sfătuieşte pe cel care deoache să scuipe asupra victimei de trei ori. Cel care vrea să se ferească de deochi să scuipe de trei ori în sân. La capul copiilor se atârnă usturoi, o bucată de postav roşu, un ban mare de argint sau de aur. Moaşa trebuie să sufle peste capul lăuzei înainte de a intra cineva. În mijlocul viermilor de mătase se pune un ou roşu de Paşte. Lecuitoarele spală mai întâi icoana Maicii Domnului cu apă de la Bobotează şi o dă bolnavului s-o bea. Dacă animalul se scutură, atunci ia sigur deochiul asupra sa. Vrăjitoarea mai înfige în pământ cuţitul cu care a descântat de deochi.

Stingerea cărbunilor

În folclorul românesc sunt mai multe descântece de deochi, care diferă de la o zonă la alta. De obicei, ritualul constă în „stingerea cărbunilor sau chibriturilor”. Astfel, se aduce apă neîncepută de la izvor, fântână, apă curgătoare sau apă adunată de la roata morii. Cu vârful unui cuţit se scot din vatră trei, şase sau nouă cărbuni aprinşi şi sunt aruncaţi cu mâna în apa din ulcică, unul câte unul, numărându-se de la nouă la unu. La primul cărbune se zice: „ăsta-i de potcă”, la al doilea: „ăsta-i de deochi”, iar la al treilea: „ăsta-i de mirare, de strigare, de căscare”. Apoi începe descântecul, tăind mereu în cruciş cu cuţitul pe deasupra apei din ulcică. Dacă omul e deocheat, cărbunii se aşază la fund sfârâind, dacă nu, plutesc deasupra apei. La sfârşit, cel deocheat trebuie să soarbă de trei ori din apă şi să se ude cu ea la tâmple, la ochi, la frunte, la nas, la inimă şi la încheieturi. Restul se varsă pe parul din gard ori pe balamalele uşii şi se spune: „Câtă apă a rămas pe țâțâni atâta rău să rămână la cutare”. Paharul se întoarce cu gura în jos: „Nu întorc ulcica, ci întorc sănătatea şi tot binele asupra lui cutare”.

Copilul care se uită în oglindă până la împlinirea vârstei de 1 an se deoache singur

Legaţi-vă un fir roşu la încheietura mâinii

Paza de deochi se face astfel: trebuie să purtați la voi ceva roşu sau usturoi. Coşciugele trebuie căptuşite şi ele cu material roşu. La gât sau la încheietura mâinii se leagă un fir roşu. Copilului i se taie o şuviţă de păr, se leagă cu panglică roşie şi se pune în spatele icoanei. Sau se mai leagă la mâna copilului o coardă furată de la o vioară. Se recomandă un săculeţ cu: usturoi, piper, grâu de primăvară, grâu de toamnă, sare şi pâine, câte trei din fiecare. Săculeţul cu cărbuni purtat la gât ocroteşte de deochi, la fel ca şi mărgelele din păr. Un alt remediu îl reprezintă purtarea chiloţilor pe dos.

Copilul nou-născut trebuie cântărit înainte de a i se face baie. Până în a treia zi de la naştere nu trebuie spus de ce sex este copilul. Nou-născutului i se face un benghi pe frunte din cenuşă, noroi de pe talpa încălţămintei şi salivă. Cea mai răspândită modalitate de a vă feri de deochi este rostirea cuvintelor: „să nu-i fie de deochi” şi „de nu m-aş deochea”. Germanii exclamă: „Uberufen”, „Gott şei Dank” sau „Nichts für ungut”. Italienii spun: „Che Dio lo benedica!” sau „Se malocchio non vi fosse!”. Francezii se apară de deochi cu „Touchons au boi”, iar sârbii cu „ne bud uroka”.