de Oana Toma

Pe planeta Pământ există anumite teritorii unde se petrec fenomene ieșite din comun, multe dintre acestea par simple povestiri științifico-fantastice. Însă, acestea au depășit sfera fantastică, ele petrecându-se din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, fără ca misterul lor să fie descifrat. Astfel de fenomene au marcat zona rusească Primorskie Kraina.

O istorie străveche

În Orientul Îndepărtat al Rusiei, lângă Marea Japoniei, China și Coreea de Nord se găsește zona Primorsky Krai, care în limba română înseamnă „Ţinutul litoralului”. Printre localitățile importante din această zonă se numără Vladivostok, Nahodka și Usurisk. Păduri nesfârșite acoperă lanțul munților Sikhote-Alin, lung de 1.000 de kilometri și înalt de 2.080 de metri. Aceasta este zona în care, în anul 1897, inginerul S.V. Maslenikov a descoperit un depozit de staniu, motiv pentru care un cătun de mineri a fost deschis. În acea perioadă, zona era când sub ocupație chineză, când sub cea rusească, astfel că acel mic sat a fost numit Tetyukhe, care în limba chineză însemna „Valea mistrețului sălbatic”.

Ani mai târziu, sătucul a fost botezat Kozyrev Razia, iar începând cu anul 1962 se numește Dalnegorsk. În anul 1986 a primit chiar și o poreclă, nici mai mult, nici mai puțin decât Roswell-ul Uniunii Sovietice. Este adevărat că această poreclă era tardivă, având în vedere că, la 12 februarie 1947, cu câteva luni înainte de incidentul din New Mexico, SUA (4 iulie 1947), deasupra acestor locuri a explodat un obiect misterios. Pe sub pământ au apărut cratere care aveau o adâncime de 26 de metri. Negăsind nicio altă explicație pentru acele cratere, cercetătorii au afirmat că zona a fost lovită de un meteorit, pe care l-au denumit ,,Sikhote-Alin”.

Ciuma cositorului

După cum știm, staniul este un metal alb-argintiu, care se topește cu ușurință și are o largă întrebuințare în diverse domenii, mai ales în electrotehnică. Denumirea populară a acestui metal este cea de cositor. În anul 1912, Robert Falcon Scott (1868-1912), unul dintre cei mai mari exploratori polari ai lumii, a murit de hipotermie, în timp ce încerca să se reîntoarcă la bază împreună cu Henry Bowers, Edgar Evans, Eduard Willson și Lawrence Oates. Echipa de cercetători străbătuse 900 de kilometri prin ghețurile Antarcticei, fără să atingă Polul Sud. Se pare că una dintre cauzele acestei tragedii a fost nimeni altul decât cositorul. În acele timpuri nu era cunoscut faptul că, la o temperatură de minus 13,2 grade Celsius, staniul își schimbă structura și, în final, la minus 33 de grade Celsius, strălucitorul metal se transformă în praf. Recipientele în care transportau combustibilul lichid erau confecționate din staniu, despre care se știa că nu oxidează, s-au transformat în pulbere, iar combustibilul s-a împrăștiat pe gheață. Oamenii de știință au numit acest proces „tin ciuma” („ciuma cositorului”).

Mai mult, în urmă cu 100 de ani, mai exact în 1812, Grande Armee, marea armată a lui Napoleon, a fost decimată, moartea multor soldați fiind cauzată tot de cositor. La teribilele geruri siberiene, conservele de mâncare și nasturii uniformelor, care erau confecționaţi tot din staniu, s-au transformat în praf. Soldații nu au mai avut cu ce se hrăni și nici nu s-au mai putut proteja de frig.

Bila de foc

39 de ani mai târziu de la prăbușirea straniului meteorit Sikhote-Alin, mai exact la 29 ianuarie 1986, la ora 20:00, un obiect de forma unui disc luminos, galben-roșiatic, cam cât  jumătate de Lună, a trecut pe deasupra Dalnegorskului fără zgomot și s-a prăbușit pe Muntele Izvestkovaia. A ars în pădure, iar focul s-a stins singur după aproximativ două ore. La trei zile după acest eveniment, un grup de cercetători militari, condus de inginerul Valeri Dvujilni, a ajuns în locul în care a căzut discul. Pe o suprafață de patru-nouă metri pătrați, copacii și solul erau negre, fără a fi arse. S-au găsit mai multe bucăți mici de metale topite, asemănătoare cu cele colectate din epicentrul exploziei din Tunguska. Pe o terasă au fost găsite un fel de „plase”, formate din sfere microscopice, legate între ele prin fire de aur. Cercetătorii de la Academia din Omsk au spus că astfel de combinații nu sunt folosite pe Pământ. Acele obiecte nu s-au dizolvat în solvenți sau acizi, nu s-au topit, au putut fi doar zgâriate cu un diamant. Au fost supuse la temperturi foarte mari, au apărut urme de molibden, titan și reniu, elemente extrem de rare pe Pământ, și niște bile albastre, dintr-o „sticlă” necunoscută. Printre pietre erau și resturi biologice carbonizate, a căror origine nu a fost stabilită.

Au fost trimise la analize peste 13 kilograme de eșantioane, dar abia în anul 1995, când o televiziune rusească a redeschis ancheta, s-a aflat că analizele au arătat că acele metale nu au fost prelucrate de oameni și nu este cunoscută o tehnologie care să facă posibil acest lucru. În plus, originea particulelor carbonizate de metal și sferele cristalizate este cu totul alta decât cea umană. Însă toate eșantioanele analizate conțineau în structura lor și cositor. În perioada care a urmat, în acea zonă, pe cer apăreau obiecte ciudate care păreau a căuta ceva, se roteau fără zgomot și dispăreau brusc în înălțimi, cu viteze uluitoare.

Pe o suprafață de patru-nouă metri pătrați, copacii și solul erau negre, fără a fi arse. S-au găsit mai multe bucăți mici de metale topite, asemănătoare cu cele colectate din epicentrul exploziei din Tunguska. Analizele au arătat că acele metale nu au fost prelucrate de oameni și nu este cunoscută o tehnologie care să facă posibil acest lucru

Paznicii din umbră

Există numeroase povești ale oamenilor din acele locuri, de la țipete înfiorătoare până la bucăți de animale găsite printre crengile copacilor. Săteni din zonă s-au tot plâns că le-au dispărut animale și apoi au fost găsite moarte. Niciodată nu s-a găsit niciun cadavru uman.

Vechii locuitori, udegii, povesteau că, din cele mai vechi timpuri, în păduri trăiau niște oameni care aveau aripi în loc de brațe. Chinezii numeau aceste ființe „li-dzen-zi” („omul cu aripi”). S-a emis ipoteza că aceste creaturi sunt rezultatul experimentelor făcute de japonezi în Al Doilea Război Mondial, în celebrul Laborator 731. Însă par mai mult povești, mai ales că vin în perioada în care istorisirile legate de extratereștri circulau cu rapiditate. S-au emis numeroase ipoteze legate de entități care vor să protejeze un secret al acelei zone.

Pe de altă parte, într-un articol publicat în revista „ONL. Șto, gde, kagda”, („Ce, unde, când”), Alexei Kulikov, expert la Institutul de Chimie al Orientului Îndepărtat al Academiei de Științe a URSS, susținea că din resturile colectate din zonă au fost recuperate niște sfere care, supuse la temperaturi foarte înalte, s-au transformat din „bile de fier în bile de aur”, acoperite cu un gen de sticlă, dar și niște cristale microscopice care au încorporate în ele niște structuri necunoscute pe planeta noastră. Încă nu s-a putut stabili cu exactitate ce s-a petrecut cu adevărat și nici nu s-a putut da o explicație în legătură cu descoperirile din acea zonă, subiectul fiind amplu discutat în zona cercetării.